Autor: Anca

Asta-toamna, impreuna cu sotul si socrul meu am urcat muntii molcomi ai Mesesului, acea parte a muntilor ce apartine de satul natal al socrului meu, Agrij. A fost o experienta care a adus multe amintiri impodobite cu lacrimi mici izvorate din butoiul cu nostalgie, pe fata lui Panfiluc, socrul meu. Multe lucruri m-au impresionat in mica noastra excursie - natura care purta insemnele exploatarii omului, incapatanata insa in a-si manifesta salbaticia in chiar locurile pe care cel care s-a supranumit stapanul naturii, a incercat sa le domesticeasca; oamenii primitori aratand la fel ca personajele pe care uneori le studiem cu interes in pozele alb-negru ingalbenite de vreme din albume prafuite aflate printre lucrurile bunicilor; gospodarii impodobite in aceasta vreme a anului cu bostani de diferite degradeuri de verde, galben si oranj; interioare mirosind ca la tara, cu farfurii si stergare vechi pe pereti si lepedeie brodate pe paturi; morminte vechi de 100 de ani pe pietrele carora abia se mai desluseste ceva etc. Cel mai mult insa m-au impresionat o serie de case care au fost candva locuite, dar acum erau parasite, goale, moarte...Panfiluc cunostea fiecare casa si stia cine locuise in ea si istoria familiei: intr-o casa locuise candva o familie de evrei care avusesera o moara prospera; in alta, o familie saraca careia ii supravietuise o fetita care dupa ce crescu s-a maritat si a locuit in acelasi loc; in alta parintii invatatorului din sat; in alta, familia unui cumnat s. a. Toti insa trecusera si in urma lor au ramas doar niste case goale in diverse stadii de degradare si niste povesti aproape uitate. De unele case ne-am apropiat si am indraznit sa privim inauntru prin geamuri sparte si usi daramate. Intr-una din case crescuse un copac prin podea.

[...]

Autor: Gabi Aron

“Trebuie sa gasim un loc calduros pentru Isus”, sunt cuvintele murmurate care abia se aud in noaptea friguroasa de pe un drum pustiu si intunecat. O femeie simpla asezata pe un magarus care paseste alene pe pamantul rece, alaturi de sotul ei strabat o ultima colina pana la locul de poposire din orasul Betleem, deja se vad flacarile tortelor la intrarea in modestul loc de adapost din care, cu fiecare pas facut inainte, se aud tot mai clar zgomotele intrumentelor muzicale si rasetele oamenilor care se distreaza nepasatori... Istoviti de drumul lung ajung la locul unde spera sa gaseasca un adapost pentru copilul care are sa se nasca in scurt timp dar sunt intampinati de o femeie care le spune ca toate locurile sunt ocupate, dar le ofera posibilitatea de a se adaposti intr-un staul darapanat pentru a nu ramane in frigul de afara. Si acolo s-a nascut Isus, un rege care a descalificat principiul bogatiei si luxului atingand limita inferioara a modestiei.

[...]

Autor: Lavinia Moiceanu

Imi imaginez de multe ori un medicament numit Dragoste. Pe eticheta lui scrie "A nu se lasa sa se raceasca. Termen de valabilitate nelimitat". Se poate lasa la indemana copiilor si este indicat tuturor categoriilor de varsta. Cand i se face reclama, se precizeaza ca "acest medicament se elibereaza fara reteta. In cazul reactiilor adverse, sau in cazul in care apar manifestari neplacute, adresati-va Marelui Medic." El poate fi, de asemenea contactat, pentru stabilirea folosirii adecvate si a dozelor. Acest medicament are mare efect si asupra celor din jurul celui care foloseste medicamentul, deci cautati sa va expuneti in cazul in care il folositi. Contactati Medicul pentru a-l instiinta despre rezultate. Este singurul medicament a carui dependenta este recomandata tuturor oamenilor. Daca va da dependenta, chiar sunteti pe calea cea buna.

Autor: Dox

“Baiete, esti la razboi, nu la distractie!”

Buimacit de somn, isi ridica capul de pe perna si se uita cu frica in jur. Din cand in cand se mai auzea cate un caine in departare. In rest, nimic.

Auzea vocea asta enigmatica de ceva vreme si nu-l lasa sa doarma. Tocmai acum, cand se apropie sarbatorile, cand e timpul potrivit pentru relaxare, pentru veselie si pentru vizite la rude, la prieteni...

Ce razboi? Ce vrea sa spuna? Am ajuns in sfarsit la un calm in viata. Nu ma mai asalteaza dusmanii vechi, e caldut si bine. Ce razboi? Ah, o fi un razboi in jurul meu, dar eu... gata. Am servit cat trebuie, acum s-a terminat. Ce razboi?

[...]

Autor: Diana

Imi pare rau pentru inconstienta cu care spun uneori: ,,Urasc viata asta! Nu mi-o place deloc! As vrea…” Cred ca in clipele acelea doar am impresia ca stiu ce vreau…

Imi pare rau pentru multele clipe irosite, in care din nou, doar mi se parea ca traiesc… dar sufletul si inima imi zaceau si se adanceau in apatie si nesiguranta.

Imi pare rau pentru ca nu stiu sa pretuiesc cu adevarat ceea ce Tu imi dai.

Imi pare rau pentru ca de atatea ori consider ca imi merit viata, anii, lunile, saptamanile… zilele, orele… pana si secundele. Imi pare rau pentru ca nu am stiut sa apreciez fiecare secunda ca pe o comoara, ca pe o sansa venita de Sus, de la Tine…

[...]

Autor: Lavinia Moiceanu

Stau si ma gandesc la ce e in jur, chiar daca e bezna. Azi am vazut si am simtit si auzit atatea. Ma gandesc demult ca nimic nu mai trebuie sa ma mire. Nu stiu daca se numeste ca sunt imuna, dar stiu sigur ca printre alegeri ce ma lasa fara chef de viata, stiri violente, filme proaste si oameni needucati sau nepasatori, trebuie sa-mi gasesc farama aia de timp in care sa simt si eu ca traiesc. Ca atunci cand inoti si simti nevoia sa iesi la suprafata sa iei o gura de aer. Ma straduiesc sa imi gasesc timpul asta pe parcursul zilei, nu in momentul in care imi dau seama ca ziua s-a terminat. Nu vreau sa ma prinda miezul noptii cu ziua netraita, cu tema nefacuta.

autor: Aron Gabriel

Nu stiu daca exista vre-un om pe Pamant care sa nu se fi intrebat intr-un anumit moment al vietii "Oare exista fericire? Cum o pot ajunge? Care este formula magica pentru fericire?", probabil doar un om ignorant, fara vre-o speranta in viata, un mediocru care se compalce in propriile-i minciuni in care isi spune mereu ca e un om realizat desi nu a mai schitat un zambet venit din adancul inimii de foarte multa vreme.

E o cursa continua pentru castigarea fericirii, o cursa desfasurata pe un traseu teribil de greu dar merita, rasplata este apogeul bunei stari, o cununa impletita cu bucurii, realizari, multumiri si puterea de a vedea in toate lucrurile o latura buna.

Am numit traseul spre fericire "muntele tristetii", un versant abrupt cu mici locuri care-ti ofera protectie temporara, mici adaposturi pentru cei obositi. Apoi am numit locul de dincolo de versant "taramul fericirii", locul unde domneste linistea si armonia, un fel de rai al pamantului.

[...]

Autor: Dox

Nu-mi place politica si alegerile m-au lasat aproape indiferent. E drept ca din punctul meu de vedere nici n-am prea avut pe cine alege dar asta este discutabil. Poate n-am avut nici timp sa ma informez despre candidati.

Duminica insa, entuziasmat de soacra mea care astepta cu sufletul la gura rezultatul sondajelor m-am pus si eu “pe calc” sa vad cine e in frunte, cine face guvernul, etc.
Dintre toti cei care au dat declaratii, liderul PSD, dl. Geoana mi s-a parut cel mai convis si oarecum cel mai insistent. S-a umflat omul nostru in pene, s-a laudat, “am castigat”, noi facem guvernu, trebuie sa tina seama toti ca asa se face in Europa... cine castiga da noul premier, si bla, bla, bla. :) Mi s-a parut putin deplasat dar ma rog, are dreptul omul sa vorbeasca cum ii place.

[...]

Autor: Celine

Nici eu nu mai stiu... parca a trecut o viata. O alta viata...nici macar nu simt ca a fost a mea. Nu am amintiri... a fost de mult...

Paseam in viata de credinta spre ceva nou, parea simplu; asa socotea mintea mea de copil, e simplu sa fii crestin: sa iubesti, sa ierti, sa lupti, sa privesti cu dragoste, sa intelegi, sa lasi in urma, sa zambesti.... in realitate, s-a dovedit a fi atat de greu!

A trecut atat de putin si totusi am uitat sa fiu copil.

[...]

Autor: Anca

Cartea cea mai “citita” in casa noastra este Biblia! Si nu o spun cu mandria neoprotestantului iubitor de Cuvant, nu! ci o spun asa cu un zambet amuzat in coltul gurii. Mihai, fiul nostru, iubeste Biblia lui numita “Baby Bible” poate pentru ca este singura carte cu file mai subtiri la care are acces, care e doar a lui. Doar e o Biblie pentru bebelusi. De o vreme incoace, de cand muschii mici ai manutelor lui i s-au mai dezvoltat dobandind agilitate si un grad de rafinament al miscarii, si-a imbunatatit tehnica de rasfoire a filelor. In fiecare zi, de cateva ori trece peste ele infrigurat cautandu-l pe “Goiiac”(=Goliat). Pe langa “Nuie” (Noe) si “bebe” (bebelusul Moise, bebelusul Iisus si alti bebelusi), Goiiac este personajul lui preferat. Deseori mi-l arata si imi spune “Goiiac... ha ha ha”.

[...]