in Teseractul lui Roze

Fiecare din noi cauta sa-si umple golul din suflet cu ceva. Unii, fericiti, se indreapta catre Dumnezeu care e Calea Adevarul si Viata, altii insa se pierd in tot felul de curse pe care diavolul incearca sa ni le puna in cale. Unii se indreapta spre biserica, altii spre tot soiul de filosofii care mai de care mai periculoase.

Tin minte, aveam vreo 14 ani, cand cativa din prietenii mei de la bloc au inceput sa practice yoga. Adica 3 la numar, doi baieti si o fata. Faptul ca fata e momentan internata intr-un spital de boli nervoase, puteti spune ca e o coincidenta, dar experientele baietilor nu le puteti nega. Am preferat sa pun mai jos, marturia unui fost practicant, m-am gandit ca ar fi mai relevant decat sa povestesc eu experienta altora.

“…Au trecut cam doi ani si jumătate de când am încetat cu desăvârsire frecventarea cursurilor de yoga si practicarea acesteia. De atunci mă lupt, cu ajutorul lui Dumnezeu, împotriva deprinderilor si a invătăturilor yoghine, lucru deloc usor, întrucât, fară să realizez primejdia, am asimilat unele învătături adăugându-le modului meu de viată. In cele ce urmează am să scriu despre experienta mea personală, ca fiind ceva trăit, câteva din semnele care au produs în mine neliniste si tulburare si prin care Dumnezeu m-a scos din această cursă a vietii. 

Primul semn. După câteva sedinte de yoga am devenit nelinistit. Eram tulburat fizic si psihic. Psihic, pentru că tot ce învătam era nou, învătătură pe care eu o întelegeam ca pe un amestec de stiintă si religie, a cărei scop final era unirea cu Dumnezeu, sau după cum am auzit pe instructor zicând odată, să devii un nimeni, cumva în afara răului si a binelui. 

Lupta mea a început cand am văzut această tentă reli gioasă la care nu mă asteptam si pentru care eu nu veni sem. Eu m-am înscris la yoga pentru că aveam ideea că-i o stiintă medicală deosebită si o gimnastică teribilă, atras mai mult de această gimnastică prin care vedeam o cale spre o sănătate deosebita, spre realizarea unei mobilităti articulare de care credeam că am nevoie la cătărarea sportivă de dificultate pe stâncă pe care o practicam ca alpinist. 

Al doilea semn. Când am auzit că raportul sexual, cali tatea acestui raport care se poate realiza prin yoga te poate duce la unirea cu infinitul (nu îndrăznesc să mai scriu cu Dumnezeu), nelinistea mea a crescut întrucât nu mai intelegeam latura religioasă, curătenia acesteia. Pen tru că, Dumnezeu stie cum, dar, atunci când am aflat acestea mi-a venit în minte porunca: ”Să nu fii desfrânat”. 

Al treilea semn. Când am auzit pe instructor zicând că putem merge si la biserică; dar el a avut atunci o expre sie deloc linistitoare pentru mine, zicând: ”Biserica vrea să-L tină pe Dumnezeu numai pentru ea”. La această afirmatie mi-am adus aminte că am auzit cândva vorbindu-se despre stricarea bisericilor, de izgonirea preotilor si de defăimarea a tot ce tine de Biserică. Tot atunci, în sala în care mă aflam, mintea mea a realizat că această defăimare si lepădare de Biserică si slujitorii ei ar fi posibilă din moment ce Dumnezeu poate fi scos din Biserică prin această învătătură yoghină. Această afir matie a instructorului si acest argument al mintii mele au avut menirea să-mi coboare nelinistea spre amărăciune si să-mi ridice în surdină ideile despre sco pul acestei ”Miscări de integrare spirituală”, cum am aflat mai târziu că se numeste toată treaba aceasta. 

Al patrulea semn. Intr-o zi instructorul ne aduce în sală un număr de fotografii tip ”poster” cu cei mai renumiti maestri yoghini fiecare cu titlul său, dar printre ei Hristos!!! Hristos yoghin!?! Eu stiam că Hristos e Dumnezeu! Aud pe acolo, pe la instructor, că ar fi o reîncarnare a lui Rama-Krishna, unul dintre cei mai îndrăgiti maestri indieni care a ajuns la desăvârsire pe calea Tantra Yoga, un stil de yoga prin care se ajunge la desăvârsire prin contact sexual!!! Nedumerire totală. 

Al cincilea semn. In altă zi aud pe instructor zicând că ei urmăresc unirea cu Dumnezeu si nu doar mântuirea, iar eu stiam atunci că nimic nu poate fi mai mult decât mântuirea sufletului si mă întrebam: Oare într-adevăr poate fi yoga o cale a unirii cu Dumnezeu, unire despre care pentru prima dată am aflat că ar fi posibilă? Aceasta a sporit si mai mult nelinistea si războiul gândurilor. 

Din cele scrise până aici, puteti deduce că organizatia aceea spiritual-yoghină în paralel cu latura fizică, adică cu practicarea exercitiilor fizice yoghine, avea si această latură religioasă de învătătură mistică-religioasă asiatică. 

Al saselea semn a fost credinta în reîncarnare. Ei zic că se reîncarnează continuu până ating desăvârsirea si se unesc cu Dumnezeu, si că, dacă nu evoluează spiritual, se reîncarnează în vietăti inferioare. 

La această veste nu mai întelegeam ce rost au iadul si raiul nostru crestin. tin minte că întrebat fiind despre asta, instructorul a zis că este si rai si iad, dar atunci altă explicatie nu a dat. 

Al saptelea semn, au fost anunturile de a merge la mare, la Costinesti, undeva pe o plajă de nudism, numai noi yoghinii, sau undeva prin apropierea Clujului, unde ar fi nu stiu ce punct de interes deosebit pentru această organizatie, si invitatiile la filme video greu de calificat. Mărturisesc că am fost si eu la vreo două si nu m-am simtit bine deloc; la unul mi-a venit rău si a trebuit să ies din sală (ne aflam într-o sală de cursuri la Universitatea Al. I. Cuza-Iasi); filmul se chema Shoching-Asia. 

De asemenea si experientele în grup. Erau foarte multi care în timpul exercitiilor scoteau niste zgomote urâte si cadeau lesinati. Instructorul ne spunea că sunt neelevati adică sunt necurati la anumite centre de fortă, care re prezintă anumite nivele de elevare spirituală, după parerea lor, si că nu trebuie să ne tulburăm. 

De aici înainte am să vă povestesc din cele ce s-au pe trecut cu mine în timpul asanelor: După cum spun ei de-a lungul coloanei vertebrale, s-ar afla un număr de centri de fortă. Fiecare centru are efectele lui proprii asupra organismului, atât pe plan fizic, cât si în cel inte lectual. Pentru toate acestea sunt anumite pozitii corpo rale, miscări, asane cum le zic ei, în care trebuie să stai. Aceste centre sunt activate cu energie telurică din pămant si energie cosmică, ce s-ar afla pe anumite ni vele în spatiu. 

Practic, ne arăta postura respectivă, ne spunea cum să ne concentrăm, asupra cărui centru, si cum să constientizăm fluidul energetic care s-ar capta pe centrul dorit pentru scopul-urmărit, si natura acestui fluid teluric sau cosmic. Eu, cu ajutorul lui Dumnezeu, am uitat multe din vrăjitoriile acestea,- asa că nu mai tin minte tot ce am învătat. 

Aceste exercitii le învătam si practicam acolo în grup si fiecare singur acasă. Aveam sedinte de meditatie la ore fixe, care trebuia să le facă fiecare acasă, fiind controlate telepatic de la distantă de instructor sau chiar de la Bucuresti de Bivolaru, din câte am înteles. Mai târziu mi s-a implantat, pentru că într-adevăr se implantează ceva, un sunet despre care ziceau că este neînregistrabil pe aparate, o anumită rezonantă din cuvântul Haum prelung. Concret: intram câte unul în sală unde instructorul, stând pe un scaun, ne punea capul între ge nunchi, ne punea mâinile cumva pe cap, după câte mai tin minte, si scotea acel sunet. Când 1-am auzit nu mi-a plăcut, mi s-a părut chiar urât, dar am tinut asta pentru mine, după care spunea că avem această ”mantră”, iar noi în timpul sedintelor de grup sau personale, trebuia să-l căutăm în minte concentrându-ne. După ce prin concen trare eliminam toate simturile, trebuia să-mi pun în minte că eu sunt Rama-Krishna, Hristos sau alt maestru si după ce făceam această unire sau identitate mintală, începeam să caut în minte ”mantra” sau acest sunet pe care îl re ceptionam ca pe un zumzet al unui roi de albine sau mur murul unei ape, cântec de fluier sau alte sunete. Această concentrare dura între 20-30 minute. 

Eu am primit o singură mantră, despre care am vorbit si pe care am practicat-o, dar un coleg cu care practicam această nebunie, ar fi auzit că în final se vor implanta ,nouă sau zece mantre, în decursul a cinci sau sapte ani, cât urma să tină acest curs. Când se facea în grup au fost cazuri de horcăieli si de lesin. Personal am avut o vedenie stranie, pe care o povestesc cu frică: Când ajungeam în sală, pe la inceputul sedintei, se începea cu niste miscări ale corpului mai usoare. In timpul acestor miscări eu mă gândeam la Dumnezeu, pentru că ei ziceau să ne gândim în acest timp la ceva elevat, si deodată văd, nu stiu cum că ochii îi aveam închisi, două pisici negre că sar din gura mea si fug spre fereastră; una am văzut-o disparănd după pervaz, a doua era aproape să ajungă la perete si să sară pe geam. M-am speriat si am tresărit, dar am apucat să văd a doua pisică, cea care nu ajunsese până la geam, intorcandu-se in fuga si intrand inapoi in gura mea! (diavolul n.n.) 

O alta experientă stranie: Ne aflam intr-o sală de sport si in timp ce toti ne concentram s-au auzit geamuri sparte, lemne rupte , altii spuneau ca au auzit pasi spre acoperis. Eu am crezut că intradevăr a deschis cineva geamul si s-a rupt ceva pe acolo, nedandu-i importanta. Dupa catva timp instructorul a spus ca acele zgomote erau niste spirite, deoarece sub sala s-ar afla o groapă comuna a unor nemti ingropati fara preot, de pe timpul razboiului. Abia atunci mi-am dat seama ca acele zgomote pe care le-am auzit nu au fost firesti. Si incă ceva. După terminarea acestor sedinte eu nu mă aflam ”in toate apele” , simtindu-mă obosit si oarecum indispus. 

In timpul unei tehnici Laya-yoga, la o anumită fază, m-am simtit cumva gol pe dinăuntru, parcă imi dispăruse portiunea de corp de la stern in jos iar partea de deasupra o mai simteam intru-catva. Tot in acelasi timp am avut impresia puternică că cineva respira langă mine. Aceasta m-a intărit in convingerea că in afară de trup mai poate si suflet. Numai Dumnezeu stie de ce in mintea mea s-a făcut atunci o asa legătură. 

Am mai avut o experientă pe Muntii Caraiman in urma căreia am hotărat să citesc Biblia ca să văd dacă este spre Dumnezeu o cale care duce cu adevărat la El sau nu. Abia după ce am terminat de citit toată Sfanta Scriptură m-am hotărat să urmez calea credintei si a Bisericii si sa lepăd toată minciuna asta yoghină.
(Silviu A.). “

De ce am scris despre asta? Pentru ca e o realitate a lumii in care traim, e o cale pe care, probabil din pricina starilor de extaz care le poti experimenta sau din pricina promisiunii unei sanatati corporale mai bune, tot mai multi oameni, in special tineri, o aleg. Este un pericol, o capcana care ii prinde pe multi si despre care noi, ca si crestini, ar trebui sa stim mai multe ca sa ne putem feri pe noi si pe cei ce ne sunt prin preajma. Pentru cei dintre voi care sunt studenti am o provocare.: intrebati-va odata colegii, asa intr-o doara, daca au practicat vreodata yoga sau ce parere au despre yoga. Veti fi surprinsi de raspunsurile lor. De ce? “Pentru ca cea mai raspandita filosofie a lumii actuale este confuzionismul” si daca oamenii nu aud de la noi care e Calea, vor fi altii care sa se asigure ca oamenii astia aleg o cale, chiar daca ea nu e cea care duce in CER….

Sper sa ne deschidem bine ochii si sa ne pese.

Leave a Reply