in Cubul lui Dox

În ajunul de an nou am petrecut împreună cu câțiva prieteni si ceva cunoștințe. Nu știam pe toată lumea, așa că, după cum se cade, m-am prezentat celor pe care i-am întâlnit de prima dată, am schimbat ceva vorbe și apoi am continuat să mă bucur de trecerea dintre ani.

Cu ceva vreme înainte de miezul nopții, gazda a venit cu ideea să spunem fiecare câteva cuvinte despre anul care a trecut – bune, rele, ce o fi.

Unii au adus mulțumiri, alții și-au vărsat amarul și am plans cu ei. A venit însă rândul unei doamne care era venită la petrecere cu soțul ei. Stăteau unul lângă altul, ținându-se de mână. Și-a ridicat capul, s-a uitat în ochii soțului, și apoi a spus:

– Eu mă bucur când imi văd ridurile.

Toată lumea s-a întros către ea. Fetele din cameră au devenit brusc foarte atente, asta pentru că cineva chiar se planse de un rimle care curge cu câteva minute mai devreme.

– Mă bucur că am riduri, pentru că asta înseamnă că Dumnezeu mi-a mai dat un an. Știți, acum zece ani, doctorii mi-au mai dat șase luni de trăit. Am cancer și ar fi trebuit sa fiu de mult în mormânt.

Amandoi, și ea și el, au lăcrimat și noi toți am rămas șocați. Doamna trăiește cu un cancer de zece ani! S-a oprit din tratament de multă vreme și totuși trăieste.

Când auzi așa ceva, parcă se reordonează lucrurile – cele neimportante nu mai contează și cele importante ies puternic în evidență. Ce mai contează rimelul si pudra când ridul tău e o dovadă clară a bunătății Domnului si a harului Său?

Nu mi-am făcut multe planuri pentru anul care vine, dar cu siguranță vreau să apreciez mai mult ziua de azi și să fiu mai mulțumitor pentru viață. Dacă stai să te gândești, majoritatea lucrurilor pentru care ne plângem sunt de fapt lucruri pentru care ne-am putea bucura.

Ai un credit? Bucură-te că te poți folosi de lucrul pe care l-ai cumpărat. Ai un șef nasol la servici? Bucură-te că ai unde lucra și că ai un venit. Schimbă în bine situația, dacă poți, dar învață să te bucuri de ce ai. Vei fi mult mai fericit!

Leave a Reply