Dupa o zi grea de predicat, vindecat si explicat a o suta oara ucenicilor care e treaba cu Imparatia Cerurilor, Iisus s-a hotarat ca vrea sa treaca Marea Galileii: "Sa trecem in partea cealalta". Era extenuat.

S-au urcat in corabii, erau mai multi, si au iesit inspre larg. Iisus s-a pus langa carmaci, dar a adormit instantaneu.

Spre disperarea invataceilor, deasupra lor au inceput sa se adune o gramada de nori negrii. Nu era suficient ca era pe inserate - Iisus cam tot timpul avea un program prelungit cu oamenii - acum se si innora. [...]

Intotdeauna mi-a fost mila de pesti. Nu, nu de rechini. Aia sunt o specie aparte, care uneori se deghizeaza in oameni. Mi-a fost mila de pestisorii aia dragalasi pe care ii punem in tigaie si ii devoram. Pestii aia din care, oricat ai manca nu te ingrasi niciodata.

N-am inteles de ce crestinii si-au ales simbolul pestelui. Isus nu a spus niciodata asa ceva. El vorbea de pescari. “Va voi face pescari de oameni!” Noi nu trebuia sa fim pesti bleguti, ci pescari isteti. Noi nu trebuia sa fim aia care inghit momeala, ci cei care dau cu adevarul, pentru ca cei care pot sa-l inghita sa devina si ei pescari. Noi trebuia sa fim cei care intind mrejile, nu cei care se sufoca in ele. Noi trebuia sa fim cei care mananca peste si nu cei care sunt “mancati”.

Pana la urma, chiar daca nu-mi plac rechinii, trebuie sa ii apreciez. Astia, domÂ’le sunt niste pescari iscusiti. Cred ca-mi cumpar o baleniera si plec pe mare. Fac si eu un bine lumii. M-apuc de pescuit rechini. Adevarul prinde chiar si la astia!