M-a intrebat mai multa lume ce sta in spatele "Cubului lui Dox". Cred ca a venit vremea sa fac publica ideea din spatele "cubului meu". Explicatia este simpla si vine tocmai de la Nichita Stanescu.

"Lecţia despre cub

Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de numărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!"

-Dox

Cad frunzele, cad de departe, Parca s-ar vesteji in ceruri gradini indepartate Cu semne de negare cad mereu Si cade-n nopti adinci, pamintul greu De linga stele in singuratate.

Noi toti cadem, mana de colo cade Si altele si toate cate sunt Dar este UNUL care tine-n mana Caderea asta, nesfirsit de bland.

Toamna, R. M. Rilke