Era odata ca niciodata. Era odata un foen care abia mai mergea saracul. De 6 ani de zile a servit cu credinciosie stapanilor lui, dar acum era pe duca. Intr-o zi s-a infierbantat puternic si a cedat. Degeaba stapanii lui l-au scos din priza si au incercat sa-l suresciteze cu frenezie...frenezie, care fie vorba intre noi, nu venea din dragostea pentru foen, ci mai degraba din nervii care i-au cuprins pentru ca era ora la care trebuiau sa fie la servici si ei erau inca cu parul umed. L-au bagat in priza din nou, au apasat pe buton...dar foen-ul tusi de doua ori cu aer cald dupa care se stinse...era pe moarte. Stapanii s-au suparat si fara nici o ceremonie au luat foenul, l-au strangulat cu cablul de alimentare si l-au aruncat...la cosul de gunoi. Foenul era negru de suparare, dar nu avea ce face. Chiar daca nu murise inca de tot, se resemnase cu soarta lui sumbra si a ramas mut printre resturile care stateau si ele mute, ciopartite si necajite. Privea de sub capacul galetii in care era asezat la petecul de cer care se vedea pe geamul de alaturi, gandindu-se ca nu a ajuns chiar asa de rau. Pana acuma a stat tot timpul inchis in dulap in intuneric, dar acum chiar daca nu mirosea la fel de frumos ca in dulap, macar putina lumina razbatea de sub capacul cosului. Zilele trecura si mormanul de resturi mute, ciopartite si necajite crestea in jurul lui, dar inca nu era acoperit de tot.

Intr-o dimineata, in bucatarie aparu stapana care incerca cu chiu cu vai sa se usuce pe cap la aragaz. Foenul nu putu sa-si inabuse un sentiment cald de mandrie la gandul gloriei lui trecute. Aragazul acela habar nu avea sa faca ce-si dorea stapana. Era mare, greoi, patratos si rigid. Foenul privea melancolic la parul stapanei...ce n-ar da sa incerce din nou sa-l usuce...Dar cine se va mai uita vreodata la un foen aruncat la cosul de gunoi?

Dar...deodata se intampla ceva. Stapana se uita la cosul de gunoi si vazu sub capac foenul negru de suparare. Nu stiu nici ea ce face, dar in momentul urmator lua foenul, dezlega cablul de alimentare care strangula gatul subtire al foenului si facu ceva nemaiintalnit. Il scoase, cu toata disperarea lui muta, pe prajitorul de paine din priza si in loc, introduse priza foenului. Foenul inca si el socat de cele intamplate, simti cum prinde puteri si isi dadu drumul...Stapana lui nu mai putea de bucurie. La fel si el. Morala?

Anca