Cu totii am facut pe cineva sa sufere. Sa nu ma contraziceti cum ca voi ati fi exceptie, doar ati intrat in lumea asta pricinuindu-i mamei voastre multa durere. Cu siguranta si altii v-au ranit pe voi: prieteni, parinti, familie, cunostinte sau chiar necunoscuti. Cu totii avem pacatul care-l ducem cu noi in carca si cu care numai noi si Domnul nostru stim cum ne luptam mereu.

Ce facem cu toate sentimentele care se aduna in noi in urma tuturor acestor traume? Uitam de ele? Nu le bagam in seama? Sau alegem sa iertam? La un moment dat viata mea s-a oprit din cursul ei normal pentru o perioada de timp. Aproximativ sase luni, am fost intr-un proces in care m-am analizat si m-am lasat analizata si curatata. Sase luni in care m-am concentrat pe sufletul meu, nu am facut nimic altceva. A fost un timp atat de greu, au iesit la suprafata atat de multe mizerii.

Problema noastra e ca nu ne oprim din cand in cand sa ne lasam curatati in fiecare colt ascuns al inimii noastre, ca nu ne oprim sa Il lasam pe El sa ne vindece si sa ne restaureze. Apoi ne miram ca nu suntem sfinti. Suferim, incercam sa iertamÂ…reusim sau nu, plecam mai departe. Stiti ce pune Domnul nostru in locul suferintei, ranchiunii si dezamagirii atunci cand vindeca? Pune dragoste si umilinta.

Iertarea este sansa noastra. Prin iertare traim, prin iertare daruim libertate. In limba greaca, iertare vine de la ‘carisate’, ‘caris’ inseamna har, iar traducerea verbului a ierta ar fi ceva de genul: a-i da har celui care nu merita, a darui libertate. In Scriptura, cand se vorbeste despre iertare, se vorbeste despre imbracare cu dragoste. La judecata nimeni nu va fi intrebat cat a suferit, ci cat a iubit.