Sunt un oarecare Lazar din Barlad, care ma lupt sa ies afara din tot ce ma poate desparti de Dumnezeu si de “viata din belsug”, de care ma pot bucura intorcand spatele Celuilalt Stapan. Provin dintr-o familie de crestini dupa evanghelie, mai am 2 frati si 3 surori – eu fiind al treilea, iar faptul ca de trei ani sunt in trecere prin Cluj cu ocazia studentiei, cred ca a adus cel mai mare aport, ca eu astazi sa fiu intr-o biserica si sa decid public ceva nou. Desi m-am nascut intr-un mediu neoprotestant, totusi – mai ales la varsta critica a adolescentei - am ales sa cunosc doar o umbra, sau o imagine faurita de mine, a Dumnezeului Adevarat. Si aceasta ca rezultat al unor “asteptari inselate” de la oameni sau chiar Dumnezeu.

Inca din anii timpurii ai adolescentei m-am impiedicat in felul de viata al celor din jur, indeosebi familia, simtind un tot mai izbitor contrast intre Dumnezeul si viata dinauntru si cea dinafara peretilor bisericii. Acest lucru a lovit in bruma de credinta in Dumnezeu - neincercata, si fara vreo baza solida - ramasa din copilarie. La varsta la care goana dupa modele si criza de identitate isi spuneau cuvantul, ca semn ca marcau intrarea intr-o noua etapa din viata, “ajutat” si de un sentiment de repulsie si frustrare care lua nastere in mine, fata de tot ce insemna “crestinism”, am ales gresit modelele si valorile. Ignorand treptat-treptat mustrarile de constiinta prin care astazi cred ca Duhul lui Dumnezeu imi semnala pericolul care-mi batea la usa, am ajuns in scurt timp victima... a ceea ce dispretuisem inainte. Am vrut sa-mi revendic dreptul la fericire si implinire, dar n-am stiut cum s-o fac si m-am trezit tinand in mana armele Diavolului – ura, rautate, dispret.