Nici nu mai tin minte de cand n-am mai citit o carte cap-coada. Cred ca mi-am pierdut exercitiul. De la reviste mi se trage... de la reviste si ziare. M-am obisnuit cu fragmente, randuri scurte, multe imagini si continut dens. Mi-am pierdut simtul descoperirii, al fabularii, al presupunerii. M-am obisnuit sa rasfoiesc. Iau totul gata macinat, ambalat si etichetat.

Imi aduc aminte cu groaza de prevestirea care mi-a facut-o un profesor la interviul de admitere la facultate. "Baiete, esti suficient de destept sa devii superficial." De atunci nu m-am zbatut prea mult sa nu-i dau dreptate, dar uneori ma privesc atent si-mi dau seama ca-mi lipseste profunzinea.

Traim intr-o lume "instant" - cafea instant, munca instant, premii instant. Pai daca totul e asa usor de ce sa ne mai batem capul, daca totul e super de ce sa ne mai consumam neuronii. Adevarul e ca nu mai avem timp de nimic. Si in final cu asta ramanem, cu nimic.

Dupa ce am rasfoit-o din nou, am hotarat sa reiau lectura la "Numele trandafirului" a lui Umberto Eco. Cap-coada! E o carte grozava. Imaginati-va o poveste politista plasata undeva in secolul 14, intr-o abatie din Italia. Dar e mai mult. E o carte despre descoperire, despre initiere, despre cuvinte si stiinta. Ar fi banal si prostesc (scuzati neologismul) sa cititi aceste randuri si sa nu cititi cartea. Ar fi la fel sa etichetati cartea ca roman politist sau filosofic, sa spuneti ca aceste genuri nu va ating si sa nu incercati sa faceti voi insiva o recenzie.

As vrea ca dupa ce voi trece prin lumea asta sa ramana dupa mine, macar o vreme, cel putin numele. Ar fi super.