Am stat si m-am gandit zilele astea la Craciun si la tot ce a insemnat venirea lui Hristos pe Pamant. Mi-l imaginez pe Dumnezeu cand a facut planul de a face oamenii. Cata uimire a fost in Ceruri. Apoi mirarea Lumii Ceresti a fost si mai mare cand planul includea caderea omului. Vai! O tacere de mormant in Locurile Ceresti. Dumnezeu se opreste din prezentarea PowerPoint si asteapta. Planul are o buba - trebuie un mantuitor. Si se ridica Fiul lui Dumnezeu si se ofera voluntar! Dumnezeu insusi, (minunea si taina Sfintei Treimi), se ofera ca si jertfa!

Ma gandesc acum si altfel. Dumnezeu este in afara timpului. Pentru el astazi e ca si ieri si maine e ca si astazi. Usor de zis, greu de priceput. OK. Ma gandesc apoi la Apocalipsa. E singura carte din lume care prezinta Sfarsitul Lumii din sursa cea mai autorizata. Si in ea se vorbeste despre sfarsitul lumii, despre o judecata si despre un Rai - prezenta lui Dumnezeu si despre Iad - focul cel vestnic unde Satana si ingerii lui vor arde vesnic impreuna cu oricine il alege pe acesta ca si dumnezeu. Din punctul lui Dumnezeu de vedere totul e sfarsit, terminat. El ma vede pe mine acum, ori in Rai ori in Iad. Din punctul meu de vedere, pot sa spun ca, eu traiesc "visul" lui Dumnezeu. Poate ca in momentul de fata eu sunt deja in Cer si traiesc doar povestea vietii mele. Gandindu-ma asa, imi dau seama de cat de efemera e existenta mea. Si cu toate astea, pentru niste fiinte atat de sarace si putin importante, insusi Fiul lui Dumnezeu, s-a coborat printre noi sa ne deschida mintile spre o alta imparatie, dincolo de timp, dincolo de vizibil.

Abia astept momentul in care si noi ne vom naste pentru o alta lume - momentul in care noi ochi, noi picioare si noi maini vor sta in prezenta Sursei Dragostei, in prezenta lui Dumnezeu.