Daca ai rasfoit putin acest site, ti-ai putut lesne da seama ca sunt realmente indragostit de poezia lui Ioan ALexandru. Poetul Logosului Vietii, al Invierii, al taramului de Dincolo. Probabil articolul acesta e ultimul meu articol pe anul in curs, asa ca... ti-l dedic tie cititorule - ca o concluzie a anului ce se sfarseste, ca un mugur al anului ce va sa vie. Poezia se numeste Fiul meu, dar la fel de bine se poate numi si Fiica mea.

Cand esti trist si sufletul te doare Si cugetul apasa spre mormant Si te zbati ca tolul in valtoare Sa stii ca te mananca Duhul Sfant

Sa nu te inspaimanti a-mpotrivire Geme si rabda, lasa-te zdrobit Cu cat esti mestecat fara cartire Vrednic de paine fi-vei socotit

Cum murmura un miel la junghiere Prin suferinta fi-vei roditor Pana vei fi gasit de Inviere Te va gasi amarul tuturor.

Si daca nu sta in puterea mea sa-ti ofer un "An nou, fericit si plin de impliniri", pot si-L voi ruga pe Domnul meu sa te aiba in paza.