Imi vine sa urlu de durere si sa zbier cat ma tin plamanii. Tocmai am terminat de povestit cu unul dintre bunii mei preteni si imi vine sa sparg ecranul monitorului cu capul si sa arunc tastatura pe fereastra.

Toti stim ca prietenii adevarati nu ne canta in struna tot timpul. Si bine fac. Eu n-am multi prieteni din acestia, dar am vreo cativa. Ei bine, unul dintre ei, in seara asta m-a pus sa fac o promisiune pe care nici in ruptul capului n-as fi facut-o. Este evident ca e in folosul meu si cu toate astea m-am simtit manipulat si fortat sa o fac. De dragul prieteniei dintre noi am promis lucrurile respective si am de gand sa ma tin de cuvnt. In ce consta totusi aceasta forta a prieteniei? Nu suntem rude, nu petrecem foarte mult timp impreuna si cu toate astea, ma simt tintuit de promisiunea facuta. Sa fiu mai exact, am promis, insa nu tot ce s-ar fi asteptat prietenul meu. Desi stiu acum, chiar daca bunul meu prieten s-a suparat pe mine si s-a dus, ca am sa fac exact cum m-a sfatuit.

Ma simt binecuvantat si onorat sa am astfel de prieteni. Stiu ca nu sunt foarte explicit, dar si pentru mine, sunt cam multe lucruri confuze in seara asta... un lucru e clar insa... Ii multumesc lui Dumnezeu pentru prietenii mei.

-Dox