Uimitor cat de expert este Dumnezeu in arta strangerii cu usa. Nu o spun nici cu rautate, nici cu ironie si nici cu lipsa de respect. Din contra. Admir de-a dreptul, stiinta Lui de a te readuce pe linia de plutire.

Cand spui "Doamne, iti daruiesc sufletul meu, inima mea, viata mea" nu cred ca realizezi ca printre modalitatile prin care El iti 'ocupa' sufletul si viata se numara si stransul cu usa, inghesuitul la colt, lasatul fara de speranta. Reciti plin de admiratie si cutremur "Cand nu-ti mai ramane nimic inafara de Dumnezeu, descoperi ca Dumnezeu iti este de-ajuns" fara sa realizezi ce inseamna nimicul ala. In nimicul ala se afla, de obicei, cele mai dragi si mai ascunse lucruri din viata ta - si tu promiti sa scapi de ele: sarman nenorocit inconstient!

Curand afli ca nimicul nu vrea sa iasa de buna voie din viata ta. Si atunci Dumnezeu, in perfecta legalitate - tu ai fost cel care I-ai spus ca-I daruiesti inima, remember? - incepe sa te stranga cu usa. Pentru ca vezi tu, desi Dumnezeu te iubeste exact asa cum esti, un nimic, refuza sa te lase un nimic. Si desi mana de fier ii este inmanusata in dragoste, te strange fara probleme pana iti ies ochii din cap.