Am venit dintr-o excursie in care m-am simtit foarte bine in compania colegilor de faculta si a indrumatorului de grupa. Unul din lucrurile pe care le inveti intr-o iesire cu prietenii ii ca acestia conteaza foarte mult. Imagineaza-ti ca nu ai avea nici un prieten; cine te-ar consola cand ai avea o problema, cu cine ai impartasi momentele frumoase pe care ti le ingaduie Dumnezeu, cui i-ai cere un sfat in caz de nevoie, pe umarul cui ai plange cand te simti respins?

Eu cred ca prietenii sunt un dar de la Dumnezeu si trebuie sa invatam sa ii pretuim mult de tot. Dumnezeu nu ne-a creat ca sa fim singuri (si nu ma refer neaparat la relatia barbat-femeie). Prietenii sunt cei care te ajuta sa uiti de probleme si sa iti indrepti din nou capul in sus la Cel care este singurul ce te poate ajuta.

Totusi, nu ajunge sa ai prieteni... trebuie sa fi la randul tau un prieten pt aproapele tau, pt cel in nevoie si pentru cel care vrea sa iti impartaseasca o binecuvantare. E minunat sa ai prieteni insa e cu mult mai minunat sa fi un prieten.

Ma rog ca Domnul sa ne ajute sa fim prieteni adevarati asa cum ne-a fost si El prieten care si-a dat viata pentru prietenii Lui.

"... si a-l iubi pe aproapele ca pe sine, este mai mult decat toate arderile de tot si decat toate jertfele." Marcu 12:33b

zamolxis