Nu m-am mai gandit niciodata pana astazi sa verific definitia cuvantului "dragoste" in dictionar. E oare "dragoste" sinonim perfect cu "iubire"? In liceu am invatat ca nu exista sinonime perfecte. Dar acestea doua?...fac cumva exceptie? Conform DEX-ului meu patat cu coperti verzi si file ingalbenite si indoite "dragoste" = sentiment de afectiune pentru cineva sau ceva; spec. sentiment de afectiune pentru o persoana de sex opus; iubire; amor.

Surpriza placuta a intervenit la sfarsitul definitiei cand am aflat ca notiunea "dragoste" nu defineste doar mult prea complicatul si abstractul concept pe care il intelegem cu totii si in acelasi timp...oare cati il intelegem cu adevarat? (simti diferenta dintre primul si al doilea "intelege"?)... dar mai defineste si o o planta erbacee cu frunze in forma de lance, dintate si cu flori roz-purpurii (din sl. "dragosti"). Poate ar fi cazul sa incep sa caut floarea asta. Pentru ca tare am impresia ca as gasi-o mai usor decat..."spec. sentiment de afectiune pentru o persoana de...etc etc"

Sau oare am intalnit deja floarea asta? I-am admirat florile roz-purpurii si habar n-am?...

Poate daca i-as (mai) simti o data parfumul in nari...

mal

Dragii mei, nu vreau sa fac o tragedie din ce am sa va spun, dar a venit vremea sa va spun pe sleau ca eu unul incep sa-mi pierd credinta ca Dumnezeu chiar vrea sa se implice in viata mea. Cred ca EL exista, dar ma indoiesc ca El chiar vrea sa se implice in mod direct in viata mea... E mare, e puternic si face minuni. Pentru El. Sa fie El glorificat. Pentru noi... nada. Nimic. Nu vreau sa continui. Daca aveti o rugaciune de spus, spuneti-o. Daca vreti sa ma mustrati, mustrati-ma. Dar decat minciuna mai bine eliberarea adevarului.

Cred Doamne, ajuta necredintei mele!

-Dox

Ma uit in oglinda si observ o schimbare. Nimic nu mai e cum era mai demult. Nu mai sunt acel copil care fugea si cerea ajutor tatalui din cer. Acel copil care cand primea ceva ii multumea lui Dumnezeu.

Am inceput sa cred ca unele reusite sunt meritul meu, ca unele lucruri sunt doar ale mele. Doar cand vine o greutate ceva prea mare sa o pot duce.. ma plec pe genunchi si cer din noi ajutor Lui. Doar in momentele dificile ma rog cu adevarat. Devin din nou acel copil neajutorat si plang cerandu-I ajutor. Si spre surprinderea mea, chiar primesc acel ajutor. Ma intreb.. de ce? Pentru ca ma iubeste. Pentru ca dragostea Lui e mare.. prea mare sa o pot eu intelege.

Vreau sa invat sa fiu un adevarat copil al Lui. Sa tremur inaintea sfinteniei LUI, sa-mi inabus mandria, sa fug la El in bucurie si in necaz. Vreau sa ma incred in bratul Lui atotputernic. Vreau sa invat sa iubesc!

Hai sa fim din nou copii... copiii Lui !

fearl3ss

Ei, da, dupa muzica magica si muzica magica 2, exista si o a treia parte. Ma simt dator :) sa va spun ca povestea a continuat.

In cele din urma, am intalnit-o pe fata din vis, fata in fata, in carne si oase. Ceea ce parea de-a dreptul imposibil in urma cu cinci luni, iata ca a devenit realitate. Nu mi s-a intamplat de prea multe ori sa pot atinge un vis, sa-l miros ori sa-l privesc in ochi.

De cele mai multe ori, cand alergi dupa un vis, asteptarile iti sunt inselate, pentru ca, nu-i asa?, nimeni nu se poate compara cu un vis. Si totusi, de data asta realitatea a spuberat orice vis - atat de frumoasa, atat de delicata, atat de gingasa si mai ales atat de indragostita de Dumnezeu.

Ah (oftez adanc) si recunosc ca uneori, viata bate filmul. Mama, mama, si ce bataie ii da!

Probabil Santiago ma va "impusca" pentru subiectul pe care-l voi aborda astazi... Imi asum insa riscurile si va pun o intrebare. Credeti ca ar fi timpul pentru un forum de discutii in paralel cu site-ul principal?

Intreb asta pentru ca din statisticile ultimelor luni suntem vizitati de aproximativ o mie de utilizatori unici lunar si ar fi pacat daca tot ne invartim atatia oameni pe site sa nu profitam de ocazie si sa marim gradul de interactiune dintre noi.

Este doar o intrebare, la care m-as bucura sa raspuna cat mai multa lume.

Multumesc,

Dox.

Pentruce stai aşa de departe, Doamne? Pentruce Te ascunzi la vreme de necaz? Cel rău, în mîndria lui, urmăreşte pe cei nenorociţi, şi ei cad jertfă curselor urzite de el. Căci cel rău se făleşte cu pofta lui, iar răpitorul batjocoreşte şi nesocoteşte pe Domnul.

Cel rău zice cu trufie: „Nu pedepseşte Domnul! Nu este Dumnezeu!” Iată toate gîndurile lui. Treburile îi merg bine în orice vreme; judecăţile Tale sînt prea înalte pentru el, ca să le poată vedea, şi suflă cu dispreţ împotriva tuturor protivnicilor lui. El zice în inima lui: „Nu mă clatin, în veci sînt scutit de nenorocire!” Gura îi este plină de blesteme, de înşelătorii şi de vicleşuguri; şi supt limbă are răutate şi fărădelege. Stă la pîndă lîngă sate, şi ucide pe cel nevinovat în locuri dosnice: ochii lui pîndesc pe cel nenorocit. Stă la pîndă în ascunzătoarea lui, ca leul în vizuină: stă la pîndă să prindă pe cel nenorocit. Îl prinde, şi-l trage în laţul lui: se îndoaie, se pleacă, şi-i cad săracii în ghiare! El zice în inima lui: „Dumnezeu uită! Îşi ascunde Faţa şi în veac nu va vedea!”

Scoală-Te, Doamne, Dumnezeule, ridică mîna! Nu uita pe cei nenorociţi! Pentruce să hulească cel rău pe Dumnezeu? Pentruce să zică în inima lui că Tu nu pedepseşti?

Dar Tu vezi; căci Tu priveşti necazul şi suferinţa, ca să iei în mînă pricina lor. În nădejdea Ta se lasăcel nenorocit, şi Tu vii în ajutor orfanului. Zdrobeşte braţul celui rău, pedepseşte-i fărădelegile, ca să piară din ochii Tăi!

Domnul este Împărat în veci de veci; neamurile sînt nimicite din ţara Lui.
Tu auzi rugăciunile celor ce sufăr, Doamne! Le întăreşti inima, Îţi pleci urechea spre ei, ca să faci dreptate orfanului şi celui asuprit, şi ca să nu mai însufle groaza omul cel luat din pămînt.

David

Iubesc gara. Iubesc gara pentru ca ma invata mai multe decat o scoala, decat un parinte, decat o carte… ma invata OAMENI… ma invata diferente. Imi deschide ochii. Imi ridica sufletul….. imi inalta privirea…

Gara mi-a devenit prietena si nu ezit s-o vizitez de cate ori am ocazia. Vad oameni, oameni adevarati, oameni simpli, tarani, oraseni, familii, singuratici, tineri, batrani, toti laolalta. Toti trec. Toti trecem… ma uit la unii si ma indentific cu ei. Ma uit la altii si-mi zic: asa niciodata… dar viata e o gara… te urci dintr-un tren in altul, si-mi reformulez gandul: niciodata nu spune niciodata… pentru ca niciodata nu stii unde te duce trenul…

Ma uit la sinele care se incurca si se descurca, la nodurile de cale ferata, la liniile paralele… imi amintesc de relatiile mele… imi amintesc de toti aceia care s-au plimbat altaturi de mine intre peroanele vietii mele. Imi amintesc de cei care au trecut pe langa mine fara sa am nici o tangenta cu ei… si sufletul meu e o gara, si trenuri vin si pleaca… dar sinele ramane…ocazii ratate, trenuri pierdute…

Stiati ca viata mea are si ea un chiosc de ziare? stirea zilei se vede pe fata mea… are un birou de informatii: vrei sa stii din ce directie si la ce ora a ajuns ultimua durere? Intreaba-ma… am si o bucata de suflet in renovare, dar dupa cum imi aminteste gara clujului… renovarea e continua… si-mi amintesc de toate garile si proiectele uitate in renovare. De toate planurile si visurile abandonate din “lipsa de fonduri”, lipsa de motivatie, lipsa de chef sau de incurajare…
si uite asa ne plimbam toti dintr-o gara in alta. Suntem trenuri si suntem gari… oameni vin si pleaca, sanse anuntate si neanuntate, ocazii intarziate sau venite la timp…
un oras . o gara . Un suflet . O viata. O destintatie?

emma

Cat de usor poti spune un "Te iubesc". Pentru unii dintre noi e usor chiar sa facem poezii, sa scriem cuvinte frumos lucrate, sa construim fraze zemoase, sa alaturam vorbelor noastre priviri convingatoare, strangeri de mana si alte accesorii care sa convinga oarecum persoana opusa ca spunem adevarul.

Ma uit la modul in care am folosit eu "Te iubesc" de-a lungul timpului. De cele mai multe ori spuneam asta doar ca sa-mi asigur un "Si eu te iubesc", si tanjeam dupa orice semn vizibil de admiratie, apreciere si afectiune. Cine nu vrea sa se stie iubit? Cine nu vrea siguranta dragostei?

Cu toate astea, in dragoste nu exista constrangeri. Dragostea e libertatea pe care ti-o dai de buna voie celuilalt. Iubirea implica responsabilitate si incredere. Iubirea inseamna sa-l eliberezi pe celalalt din chingile generate de frica de singuratate, sa-l lasi liber si sa crezi in intoarcerea lui de buna voie. Atunci nu mai esti al tau, esti al celuilalt. Este aceea unitate care trece dincolo de logica, legatura care nu poate fi franta decat prin moarte.

Si cu toate astea, ma uit in jur si vad "iubiri" destramate, casatorii sparte, oameni care convietuiesc impreuna dar sufletele lor sunt separate. Ma vad pe mine cautand o iubire pierduta. Caut ceva ce nu mai exista in mine si nici in celalalt.

Cum gasesti ceva ce nu exista? Cum invii un mort?

eAgle

Astazi seara am primit o veste nu prea placuta... am auzit despre un niste tineri care au avut un accident pe drumul de intoarcere dintr-o misiune. Ne rugam cu intreaga biserica pentru cei doi tineri care sunt raniti mai grav, cand am realizat ca ma afecteaza foarte mult cele auzite; nu ii cunosc foarte bine pe cei doi, dar ii stiu de la o intalnire la care am participat si unde au fost si ei. E ciudat... nu ii cunosc, dar ma doare pentru ce li s-a intamplat. Nu am putut sa nu imi pun intrebarea „DE CE”. De ce ma afecteaza? De ce se intampla astfel de lucruri. In timp ce ma rugam, mi-au venit in minte si raspunsurile.

Imi pasa pentru ca sunt copilul Lui, pentru ca ei sunt copiii Lui, pentru ca Cristos ne-a invatat sa ne bucuram cu cei ce se bucura si sa plangem cu cei ce plang. Ei sunt fratii mei si e normal sa simt impreuna cu ei. Este minunat sa stii ca ai atatia frati care se roaga pentru tine cand esti in necaz, chiar daca nu te cunosc, chiar daca sunt la zeci, sute sau chiar mii de kilometrii distanta. Este o melodie care spune: ”mai da-mi Te rog un rasarit, sa pot sa-Ti cant, sa-Ti spun ca Te iubesc”. Daca inca poti sa citesti ce am scris eu, inseamna ca Domnul ti-a mai dat inca un rasarit, sa poti sa-I canti, sa-I spui ca Il iubesti!

Tweety_gi

Articol postat la ora 17, revizie tehnica, intrebari de o mie de puncte... iata rezultatul timpului pe care nu-l avem. sunt o persoana foarte directa si daca tot impartasim cu voi ceea ce traim, si daca tot suntem atat de trasparenti in celelalte aspecte, o sa fim si in ce priveste partea 'tehnica' din aercurat. sunt perioade cand suntem atat de ocupati... (vezi inceput ziua la 7 dimineata si terminat la 11.30 seara, uneori fara sa mananci ca nu apuci), unii au inregistrari, altii au inceput sa construiasca un bloc sau sa faca drumuri prin tara, altii sunt in renovari, au doua firme de dus in spate si o lucrare de licenta...

noi facem cu mare drag ceea ce facem pe aercurat, ne straduim sa ne facem treaba in fiecare zi, in ultima vreme insa ne-a cam depasit situatia, asta e adevarul. atata tot. we need help!!! poate a venit vremea sa dati si voi pe aercurat mai mult :). ne este de mare folos, cand suntem in momente din astea (au mai fost si cu siguranta vor mai fi), sa avem niste articole de-ale voastre pe care sa le punem in zilele respective...

asa ca... ce-ati zice... nu, nu daca s-ar termina aerulcurat, ci daca ati participa cu ceva si voi. asteptam articolele, gandurile, parerile voastre pe aercurat@gmail.com iaca. asta era.

Ce ati spune voi (cand spun voi, ma refer la cei care viziteaza in mod constant acest site) daca intr-o buna zi, fara preaviz, vantul de pe www.aercurat.com s-ar opri? Si nu ar mai bate in fiecare zi cu articole noi si cu poze si cu comentarii?

Astept raspunsuri!

~~~~~~~~~~~~~~~R E V I Z I E~~~~~~T E H N I C A~~~~~~~~~~~~~~

Caut viata fericita din pricina lui Hristos. caut minte care sa tanjeasca dupa intelepciunea lui Dumnezeu. caut inima care sa-L iubeasca pe Dumnezeu. caut priviri pline de intelegere. caut buze care sa rosteasca cuvinte mangaietoare si sa mustre in dragoste. caut urechi gata sa asculte, nu doar sa auda. caut maini intinse pentru a ridica. caut genunchi tociti de atata rugaciune. caut picioare gata sa alerge in ajutorul oricui are nevoie. caut...si imi dau seama ca fara lucrarea Duhului Sfant, nu voi gasi in mine nimic din toate astea...

Sunt plin de intrebari si confuz pana in panzele albe. Tot ce pana acum mi se parea normal e cu susul in jos. Zilele astea uno prietena m-a refuzat "cu frumosul". Poate ca trecea prin ceva criza. Insa sirul cu respingeri abia incepea. Pana sa imi dau seama ce se intampla in jurul meu, aproape toti prietenii aveau 'crize'. Pana la urma ajung sa ma intreb daca am avut vre-un prieten adevarat. Cu siguranta ca da insa atunci...?

Poate ca treci si tu printr-o situatie asemanatoare. Poate ca prietenii tai nu mai au timp de tine si nu mai esti important pentru ei.

Totusi, gandul ca am un Prieten care nu ma paraseste niciodata m-a intarit si ma ajuta sa nu cedez chiar daca nu mai aveam mult. Poate ca El vrea sa ma invete ceva din chestia asta. Insa ce???

Imi va reda El prietenii inapoi? Sau nu ma va mai lasa sa ma incred in fiintele astea numite "oameni"? Dar atunci cum ramane cu ce zicea El:"marturisiti-va unii altora pacatele"? Cum as putea eu sa imi desfac viata in fata unui strain? Cum as putea sa ii spun tot ce am pe inima cand nu il cunosc? Sau poate nici nu l-ar interesa ce am de zis.

Si pana la urma ce este un prieten adevarat si unde este el/ea cand ai nevoie?

Simteam cum ceva imi bazaie pe la urechi si parca zgomotul devenea din ce in ce mai suparator. Mi-am deschis ochii si m-am trezit in aceea ciudata intersectie culcat chiar in mijlocul drumului. Un drum de tara, prafuit si cu marginile pline de buruieni. M-am ridicat in picioare, m-am scuturat de colb, mi-am indreptat spatele si mi-am dus mana la ochi gandindu-ma ce sa fac, ce drum sa apuc. Dupa intalnirile din seara trecuta fiecare drum parea inchis si cu toate acestea nu puteam ramane pentru totdeauna in intersectia aceea stupida.

La dreapta nu m-as fi dus din cauza bataii din seara trecuta, dar parca decat sa ma vad imbatranit si scarbos de uscat mi-am luat inima in dinti si am pornit sovaind inspre dreapta. Cat vedeai cu ochii, nici tipenie de om. Eram insa pregatit de ce e mai rau dar cu toatea astea imi era o frica nebuna.

Dupa cateva sute de metrii, m-am trezit fata in fata cu, ceea ce numesc acum, uriasul de mine. Eram imens. Ceea ce seara trecuta mi se parea inalt, acum mi se parea de-a dreptul monstruos.

M-a privit in ochi, si-a sufulcat manecile si s-a aplecat spre mine. "Ce cauti aici nebunule? Nu ti-a ajuns aseara? Mai vrei?" Mi-am aplecat privirea si am strans din pumni dar n-am apucat sa fac nimic ca un ras plin de voie buna mi-a intrerupt gandurile de razbunare. "Iarta-ma te rog" a venit ca un soc vocea uriasuli. "Am vrut doar sa fac o gluma si se pare ca a iesit prost." La una ca asta nu m-am asteptat. Am ridicat privirea plina de uimire si am vazut un zambet la fel de frumos ca al unei zeite. "Te ajut cu ceva? O harta poate? Niste mancare?" N-am indraznit sa scot nici un cuvant pret de cateva minute in care uriasul isi tot cerea iertare si devenea din ce in ce mai serviabil.

Am imbucat ceva cat am putut de repede si l-am ascultat atent cand a inceput sa-mi insire tot felul de locuri si nume de oameni si vietati din partea locului. Mi-am luat ramas bun de la el si am pornit-o inainte pe carare. In fata mea se intindeau acum campii bogate si asteptam cu nerabdare urmatoare rascruce.

Oare ce-mi va mai fi dat sa vad in zilele care vor urma?

Identifica cele mai mari presiuni din viata ta. Transforma-le in cele mai intense motivatii ale tale. Pare imposibil de facut dar in Universul Inversat totul e posibil prin Acela care ne intareste. Pentru asta trebuie sa duci schimbarea launtrica la un alt nivel: cel in care renunti la tot egoismul, complexele, nesiguranta, autocompatimirea si asteptarile tale in legatura cu oamenii, relatiile si contextele vietii tale. Si nu te gandi ca un plan in 16 etape va ajuta prea mult. Din nou e vorba de una din schimbarile inexplicabile, supranaturale pe care numai Duhul o poate face in tine. O explicatie pe care ratiunea noastra limitata o poate da ar fi ca Dumnezeu nu poate coexista cu egoismul si in general cu pacatul, pentru ca toate lucrurile de mai sunt sunt pacate, pacate fata de un copil al lui Dumnezeu creat intr un mod miraculos si inzestrat cu calitati asemanatoare Calitatilor Lui, si un chip derivat din Chipul. Nu te jignesti pe tine, nu-ti subestimezi propriile calitati, pentru ca nu ai nimic din ce sa nu fi primit, nimic nu e al tau, sa nu cumva sa uiti asta. Tot ce esti si ai ca esenta, ca structura a omului tau interior, a fost creat cu dragoste si infinita atentie la detalii. Cand te-a creat, Dumnezeu te-a avut pe tine in minte. Inceteaza sa mai gandesti mic si revino-ti din egocentrism!

Revenind la presiuni, gandeste-te care dintre urmatorii termeni iti sar in ochi si te duc cu gandul la probleme din viata ta: predispozitii spre vicii, dependente, blesteme generationale, tot ce inseamna setari psihologice din partea familiei, mediului social in care ai crescut, abuzuri, neimpliniri, evenimente nefericite si grave, rani adanci, influente puternice, presiuni, presiuni, presiuni. Poate fi un tata care nu ti-a aratat aprecierea mai niciodata si care te face sa incerci sa-i o castigi prin orice metoda, sau, pentru cei mai slabi dintre noi, de care ai vrea sa te desprinzi cat mai repede. Poate fi un abuz in copilarie, o intamplare care te-a facut sa-ti pierzi pentru totdeauna, se pare, respectul si increderea in tine. Pot fi atatea si atatea lucruri, unele chiar foarte subtile. Cam toate lucrurile alea deznadajduit de fixe care, zice psihologia, te definesc si influenteaza in decizii.

Ma gandeam azi cat de mult mi-as dori sa pot sa depozitez nu cuvinte sau idei, ci o stare intreaga - amalgamul ala de sentimente, idei, pace, neliniste, incredere, intrebari, din nou pace, dragoste, multa dragoste - sa o stochez, zic, in memoria altcuiva. Ca atunci cand uit sau sunt convinsa sa uit sau vreau sa uit, sa ma pot intoarce la persona-purtator si sa imi aduc aminte de tot si sa nu mai vreau putin, ci sa vreau sa traiesc tot timpul intens, la limita, langa inima Lui.

Cea mai mare minciuna a diavolului nu este sa ne manipuleze sa facem ceva ce nu e dupa voia lui Dumnezeu, ci planul cu adevarat malefic este sa ne convinga psihicul sa gaseasca explicatii interioare care sa motiveze alegerile. Ajungi sa crezi ceea ce faci. Devi ceea ce faci. E un drum invers de la fapte la esenta. Drumul lui Dumnezeu este de la “omul ascuns al inimii” la manifestarile exterioare ale schimbarii launtrice reale. O convertire bazata pe decizii de a nu mai gresi, de a fi mai bun, de a trai cum trebuie este o utopie. Intr-adevar un pom rau nu poate da roada buna si unul bun in nici un caz roade rele. Dar pentru asta trebuie sa-l lasi sa ajunga acolo, la esenta. Si nu te baza pe faptul ca El stie totul, ca doar cum s-ar putea altfel. Poate ca trebuie sa le afli si tu.

Daca esti un om foarte sincer cu tine insuti atunci toata treaba cu uitatul inauntrul sufletului te ajuta sa-ti vezi toate prefigurarile din perspective Lui. Si multi nu faca asta pentru ca stiu ca Lui nu-I place deloc ce vede acolo. Daca esti un om care obisnuiesti sa-ti rezolvi problemele “singur/a cu Dumnezeu” atunci e cazul sa si marturisesti altcuiva despre lucrurile din tine. Sintagma de mai sus nu e decat o acoperire pentru frica ta de parerea crtica a oamenilor si neincrederea in dragostea prietenilor ca vor sta langa tine chiar daca descopera ca nu esti perfect/a. Daca esti un om care isi vorbeste problemele fara nici o treaba fata de cine prinde atunci e cazul sa taci in fata Lui si sa-L astepti sa-ti raspunda la nerostitele tale intrebari.
Daca emotiile inseamna o lume intreaga pentru tine si nu vrei decat „mai mult din atingerea Ta, Doamne”, „sa te simt mai mult”, sa fiu mai aproape de Tine” si sa te dea peste cap cu manifestarile Lui sensibile, atunci opreste-te din a cersi mangaieri si cauta sa-L cunosti, sa-L intelegi cu mintea pentru ca este o persoana, nu un tonomat de senzatii. Daca logica te-a condus la El si stii atat de multe si ai putea sa explici ore intregi despre mecanismele credintei, atunci trebuie sa incepi sa te rogi sa-I simti inima si sa incepi sa ti-o redescoperi pe a ta. Sufla mai intai praful. Asta ajuta.

Era seara si se lasau incet umbrele peste cararile batatorite si frunzele cadeau molcom din copacii de pe margine. M-am oprit nestiind pe care drum s-o apuc. Erau parca trasate cu creionul si fiecare promitea ceva ispititor. Capatul fiecarui drum, se termina undeva in departare si cum lumina era din ce in ce mai slaba, m-am hotarat sa o iau in dreapta. N-am facut bine doi pasi ca am dat nas in nas cu... mine. Eram eu, parca mai inalt, da, da, eram inalt, mult mai inalt, si ochii, da, ochii, ochii imi erau diferiti. Reci, imobili si expresia de pe fata era a unui om mandru. Imi aduc foarte bine aminte de zambetul acela ironic. Se potrivea atat de bine cu ochii. M-am dat inapoi cativa pasi sa ma privesc mai atent. S-a uitat la mine, a schitat un zambet intelegator si si-a sufulcat camasa din material fin. A strans din pumni, s-a repezit la mine si a inceput sa ma loveasca cu ciuda si sa ma calce in picioare. "Pleaca de la mine! Nu vreau sa te mai vad niciodata!" a urlat el uitandu-se cu ura in ochii mei. Cu greu, am reusit sa ma desprind din loviturile care parca nu mai conteneau sa se reverse asupra mea si am alergat inapoi la rascruce. Era evident ca nu trebuia sa o iau in dreapta asa ca am inceput sa alerg pe drumul din stanga, incercand sa uit urletul salbatec care imi tiuia in urechi. M-am oprit insa ca fulgerat cand am vazut in fata mea un om cocosat cu o figura desfigurata dar care, vai, semana izbitor de mult cu mine. Eram tot eu. M-am ingrozit sa vad, sa deslusesc pe chipul lui, groaza, o groaza vie, care il muncea si-l rupea in bucati. Si regrete, multe regrete si frica. A intins mainile noduroase spre mine si cu o voce sfarsita a incerca sa-mi sopteasca ceva. Inmarmurit si cu mult mai infricosat decat am fost pe drumul din dreapta, m-am intors inapoi la rascruce si am privit nedumerit, cand la stanga, cand la dreapta. Speram sa vad o alta carare insa se lasase deja intunericul si vantul murmura vorbe neintelese in copacii de pe marginea drumului.

Era deja tarziu si pentru a mia oara deja, luna nu catadicsea sa-si arate fata de luminator. M-am asezat in colb si mi-am ascuns obrajii in palme. Lacrimi grele mi-au adapat tristetea sufletului si mintea mea refuza sa creada ca la rascrucea de ieri am luat-o pe drumul acesta. Pacat ca nu ma mai pot intoarce.

Oare maine, dupa ce se va ridica soarele, pe ce drum am sa apuc?

De prea multe ori am luptat sub stindardul meu crezand sau inselandu-ma pe mine insumi ca lupt pentru Dumnezeu. De prea multe ori am facut lucruri pe care le-am justificat cu lucrarea Domnului. E atat de usor sa faci ce-ti place si sa te incapatanezi sa crezi ca Dumnezeu sta in ceruri pe scaunul lui de domnie si priveste cu admiratie catre umilul lui servitor care face voia lui, dar vai, de atatea ori a fost doar placerea de a face acel lucru, lacomia dupa recunoasterea lumii, foamea dupa aplauze si dorinta de a fi recunoscut. Cand cineva imi spunea ca nu e de aceeasi parere cu mine, ma consideram martir, si-mi imaginam Cerul deschis si ingerii uitandu-se la mine cu admiratie. Zambesc cu sila si dezgust cand ma gandesc la clipele de orbire care ne infasoara atat de lesne. Mi-e dor sa ma plec pe genunchi, sa-mi marturisesc egoismul, iubirea de sine, mandria, rautatea, imbuibarea, minciuna, curvia, ticalosia si crima care salasluieste in inima mea.

Cand ma uit in oglinda sufletului meu, nu sunt mai mult decat criminalul de pe cruce, si nu mai pot ridica piatra sa arunc in ceilalti. Nu-mi mai permit sa spun despre ei ca-s pacatosi. Vreau sa ma uit la mine, sa ma pocaiesc si sa le spun despre singurul lucru care conteaza pentru oameni: Sa le spun despre HAR!

Doamne, ma plec cu toata fiinta mea inaintea Ta, si recunosc toata mizeria inimii mele. Iarta-ma Doamne pentru ca judec atat de usor si ma pocaiesc atat de greu. Doamne, cred, dar te rog, ajuta necredintei mele! Amin.

Daca exista vreun lucru care sa fie complet pe de-a-ndoaselea firii umane, atunci acel lucru este iertarea. Daca exista vreun lucru care are putinta de a darama orice in jur, atunci acel lucru este lipsa iertarii. Intreaga istorie gandita de Dumnezeul meu se invarte in jurul sacrificiului si al iertarii. Dragostea rascumparatoare a lui Dumnezeu nu are nici o valoare fara iertare. Dumnezeu trebuie sa ne ierte ca mai apoi sa ne acorde statutul de fii ai Lui.

Linistea vietii mele e data de faptul ca Dumnezeul meu nu oboseste iertand. Fara sa fac din asta o scuza pentru pacatele mele, ma incred deplin in promisiunea Lui ca de vor fii pacatele mele precum carmazul si rosii precum purpura, se vor face ca lana. Si odata ce ai realizat ca ai gresit, nu e neaparat un lucru foarte greu sa ceri iertare Domnului.

Imi vine insa infinit mai greu sa ma iert pe mine insumi si sa cred ca intr-adevar Domnul, Dumnezeul meu, m-a iertat si a uitat de pacatele mele exact in clipa in care i-am cerut iertare. Am irosit ani si energie intr-un soi de autoflagelare spirituala, incercand sa ma conving ca iertarea nu poate sa vina atat de usor, ca intotdeauna mai este ceva de facut, ca Dumnezeu asteapta ceva in schimb pentru ca sa-mi acorde iertarea si ca daca totusi ajung sa merit iertarea Lui, trebuie sa treaca ceva timp pana sa-si faca efectul pentru ca raul trebuie sa se curete din mine.

Inteleg acum ca lucrurile nu stau catusi de putin asa. Iertarea Lui este, pe cat de nemeritata, pe atat de instantanee. Cand mintea mea spune Doamne iarta-ma, El este acolo si aude - exact in acel moment, exact in acel loc. Sta si asteapta, de multe ori cu inima-I zbatandu-se pentru noi, asa cum spunea ruxandra acum cateva zile, asteapta prima ocazie ca sa ne ierte. Nu va lasati amagiti de soapta nemernicului de diavol: Tu chiar crezi ca poate sa te mai ierte? Tu chiar crezi ca Dumnezeu poate face iar toate lucrurile noi?.

Dumnezeul meu nu oboseste iertand. Iertarea pe care nu mi-o acord mie insumi poate fi asemuita cu o palma trasa direct in obrazul Lui. Aveti de gand sa-L luati la palme pe Domnul universului? Eu unul am renuntat!

Daca as putea sa opresc gandurile pentru putin timp, poate ca as putea sa dorm. Dar asaÂ… ma bucur ca e doar 1. Am atata timp sa scriu.

Oamenii au o evolutie inversa. Mai tot timpul, pozitia finala e opusa pozitiei initiale. Realele puncte tari sunt actualele puncte slabe. Cand sunt slab, Tu esti tare, sau altfel: acolo unde eu sunt slab, Tu esti tare. Asta e planul Lui genial: tocmai pentru ca schimbarea sa se vada ca e de origine extra-sine. El foloseste vasele slabe si dispretuite ale acestei lumi ca sa si arate slava. In mod normal, evolutia unui om constient de sine merge inspre acoperirea defectelor si dezvoltarea atuurilor. Nu si la Dumnezeu, care a instaurat Lumea Inversata: identifica slabiciunile din noi, le expune (noua, altora) si apoi le preschimba in cele mai puternice parti ale noastre. Eu inca nu pot intelege cum face asta, dar la un moment dat poate o sa aflu. Aparentele noastre atuuri, pe de alta parte sunt lipsurile. Suntem slabi in ce parem a excela. Dam multe sfaturi celor din jurul nostru: pe noi nu ne putem ajuta. Vorbim mult: nu putem comunica. Glumim mult: nu putem sa facem fata durerii. Ne cerem drepturile cu vehementa: nu credem ca meritam nimic. Ne urlam libertatea: suntem dependenti. Oamenii bucurosi sunt tristi dincolo de orice imaginatie.

Cred ca incercam sa-i ajutam pe ceilalti si sa- i dezvoltam in directiile alea in care noi nu vom putea merge niciodata. Pentru ca nu putem. Cateodata e nevoie doar sa inversam toate lucrurile care se vad pentru ca sa aflam cine se asunde sub invelis. Ei bine, Dumnezeu poate sa faca schimbarea pentru ca sa ne aduca la imaginea noastra din oglinda, unde toate minusurile devin plusuri.

raluca

Am vazut filmul. De doua ori una dupa alta. Impresiile mele: prima data socant, a doua oara interesant... si poate a treia oara, caci am o presimtire ca ma mai uit odata..., poate a treia oara va fi si mai interesant...

Nu pot spune despre filmul asta ca e crestin sau necrestin, dar intr-un fel m-am cam saturat sa tot categoriesesc lucrurile din jur ca fiind cresine sau necrestine... E un film cu un mesaj puternic... E foarte bine realizat si Keanu Reeves joaca admirabil. Grafica pe calculator este impecabil realizata, scenele din iad sunt realizate "diabolic" de bine si muzica acompaniza imaginile aproape perfect.

Povestea? Nu... nu va dezvalui poveste desi sunt ispitit s-o fac. Mai bine va uitati la film. Un lucru in schimb se intampla cu siguranta dupa ce privesti filmul... te pune pe ganduri si eu unul am realizat inca odata cat de putin vad ochii mei si cat de aproape suntem de rai sau de iad.

Parerea mea? Va recomand cu caldura sa mergeti sa-l vedeti. Cu o singura exceptie :) Cine sta rau cu tensiunea sau e mai slab de inger, mai bine rugati pe cineva sa va povesteasca filmul...

Ce sa-ti fac, Efraime? Ce sa-ti fac, Iudo? Evlavia voastra este ca norul de dimineata, si ca roua care trece curind. Osea 6:4

Cine si L-ar imagina vreodata pe Dumnezeu strigand deznadajduit? Cand noi ajungem la capatul puterilor, la ultima solutie de pe lista strigam deznadajduiti: Ce-as mai putea face? Dar sa auzi strigatul deznadejdii de la Dumnezeu? Ce L-ar putea determina pe cel Atotputernic sa spuna aceste cuvinte?

Ai cunoscut vreodata unul din acei tipi puternici, frumosi, inteligenti, care au tot ceea ce le trebuie, o viata perfecta. Nu trebuie sa ceara niciodata nimic de la nimeni, pentru ca are tot ceea ce-I trebuie. Este un tip de succes, toate femeile ar fi onorate sa fie alese de el. Si intr-o seara il vezi ingenunchiat langa o fata, implorand-o si privind-o cu ochi rugatori: Ce sa mai fac draga mea? Spune-mi si voi face orice pentru tine, iti voi darui tot ce am doar sa ma iubesti! Il privesti si-ti spui: E clar: S-a indragostit lulea!

M-am cutremurat sa vad acest strigat plin de dragoste al lui Dumnezeu: Am facut totul pentru tine, ti-am dat tot ceea ce tu ai vrut, te-am ingrijit si te-am protejat, si totusi tu nu ma iubesti si nu ma vrei! Ce sa-ti mai fac? Atat de mult ne iubeste Dumnezeu incat nu inceteaza sa ne intoarca inimile spre El, in ciuda razvratirii noastre si nu inceteaza sa ne iubeasca. Poate acest strigat ne va atinge inimile si ne vom rededica celui care ne iubeste atat de mult!

ruxandra

In seara asta am vrut sa scriu cu totul altceva. Dar evenimentele din viata mea ma forteaza sa abordez subiectul acesta. Este vorba de modul personal, si subiliniez, modul PERSONAL si cu totul MISTERIOS in care Creatorul Universului se apropie de fiecare dintre noi. Eu trec printr-o faza delicata a vietii mele, care nu este legata insa de chestiunile pe care le-am amintit in alte randuri. Spuneam cu ceva zile in urma, de modul nebunesc in care trebuie sa te increzi in Dumnezeu.

Ei bine, zilele astea am ajuns la capatul puterilor. Simteam ca nici macar stupid si prost nu mai pot fii. Am ajuns la ultima picatura de credinta, ultima suflare de crestinism si eram pe punctul de a intoarce definitiv spatele unui Dumnezeu care tace si nu face nimic. Si bang! Ma trezesc cu reactii neasteptate de la persoane pe care nu le mai credeam in stare de asa ceva! Mai mult, toata perspectiva mea asupra vietii capata o noua culoare... incep sa prind iar viata, sa vad lumina de la capatul tuneluilui. Intrebari la care cautam raspuns luni de zile mi s-au clarificat intr-o seara, intr-o discutie aparent banala. Am simtit cu toata fiinta mea gingasia cu care acest Dumnezeu maret s-a aplecat inca odata asupra mea, m-a mangaiat si mi-a deschis ochii. Ma simt din nou important in ochii Lui. Stiu ca n-am nici un drept - ma bucur doar de ce mi se da si merg inainte.

Pacat ca nu va pot spune mai clar, dar si asa este suficient. Azi, intr-un amarat de colt din lumea asta, Dumnezeu a facut o minune. Si minunea asta, e viata mea.

eagle

...adica tristete fara mangaiere. aceasta este ceea ce unul din colaboratorii nostri traieste zilele acestea. suferinta, durere, despartire, intrebari, lucruri ramase nespuse, soc... o gramada de sentimente si emotii care te invaluie si-ti fura bucuria, bucurie pe care cu doar cateva ore in urma o impartaseai cu prietenii. moarte, trecere in vesnicie, cum vreti sa-i spuneti... aceasta este ceea ce s-a intamplat. azi suntem alaturi de prietena noastra si plangem impreuna cu ea. de ce am decis sa pun acest articol? pentru ca desi nu o cunoasteti, unii din voi ati trecut prin astfel de experiente si stiti ce sa-i transmiteti ca s-o mangaiati(atat cat poate exista mangaiere in momente ca acestea), altii puteti sa spuneti o rugaciune pentru ea, iar altii, poate va amintiti ca nu sunteti nemuritori si ca, in orice clipa vi se poate rupe firul vietii. aceasta este viata, cu bune si rele. iar noi, cei care respiram Aercurat si care avem Ceva in comun, pe Dumnezeu, putem fi alaturi de cei care ne sunt frati si care pentru o vreme sunt intristati...

Saptamana trecuta, in timp ce ma aflam in Oradea, mi-a fost dat sa aud ceva ce avea sa ma puna pe ganduri, sa ma faca sa rascolesc carti si sa povestesc mult cu Domnul despre subiect, uitand cateodata chiar sa mai cer cate ceva de la El...am cautat si iar am cautat. In final, am gasit. In timpul cautarilor mele, mi-am amintit diverse situatii in care am auzit oameni, prieteni, spunand ca au nevoie de un timp sa se regaseasca (de parca s-ar fi pierdut pe undeva:)). Eu insami, de multe ori, am considerat ca am nevoie sa caut in adancul sufletului meu, sa stau in meditatie, eu cu mine (?), sa-mi 'pun putin la punct sinele' ca mai apoi sa revin in viata de zi cu zi cu forte proapete. Ei bine, ceea ce am auzit saptamana trecuta se poate rezuma in doua cuvinte puse sub semnul intrebarii (sau nu): exista sinele? Bineinteles, eu am avut parte sa aud un discurs incantator si extrem de interesant pe aceasta tema, insa nu vreau sa-ti dezvalui mai multe... intentia mea e doar sa te provoc, sa-ti pun un 'cui pe creier'. Gandeste. Cerceteaza! Trage singur concluziile.