De prea multe ori am luptat sub stindardul meu crezand sau inselandu-ma pe mine insumi ca lupt pentru Dumnezeu. De prea multe ori am facut lucruri pe care le-am justificat cu lucrarea Domnului. E atat de usor sa faci ce-ti place si sa te incapatanezi sa crezi ca Dumnezeu sta in ceruri pe scaunul lui de domnie si priveste cu admiratie catre umilul lui servitor care face voia lui, dar vai, de atatea ori a fost doar placerea de a face acel lucru, lacomia dupa recunoasterea lumii, foamea dupa aplauze si dorinta de a fi recunoscut. Cand cineva imi spunea ca nu e de aceeasi parere cu mine, ma consideram martir, si-mi imaginam Cerul deschis si ingerii uitandu-se la mine cu admiratie. Zambesc cu sila si dezgust cand ma gandesc la clipele de orbire care ne infasoara atat de lesne. Mi-e dor sa ma plec pe genunchi, sa-mi marturisesc egoismul, iubirea de sine, mandria, rautatea, imbuibarea, minciuna, curvia, ticalosia si crima care salasluieste in inima mea.

Cand ma uit in oglinda sufletului meu, nu sunt mai mult decat criminalul de pe cruce, si nu mai pot ridica piatra sa arunc in ceilalti. Nu-mi mai permit sa spun despre ei ca-s pacatosi. Vreau sa ma uit la mine, sa ma pocaiesc si sa le spun despre singurul lucru care conteaza pentru oameni: Sa le spun despre HAR!

Doamne, ma plec cu toata fiinta mea inaintea Ta, si recunosc toata mizeria inimii mele. Iarta-ma Doamne pentru ca judec atat de usor si ma pocaiesc atat de greu. Doamne, cred, dar te rog, ajuta necredintei mele! Amin.