Sunt plin de intrebari si confuz pana in panzele albe. Tot ce pana acum mi se parea normal e cu susul in jos. Zilele astea uno prietena m-a refuzat "cu frumosul". Poate ca trecea prin ceva criza. Insa sirul cu respingeri abia incepea. Pana sa imi dau seama ce se intampla in jurul meu, aproape toti prietenii aveau 'crize'. Pana la urma ajung sa ma intreb daca am avut vre-un prieten adevarat. Cu siguranta ca da insa atunci...?

Poate ca treci si tu printr-o situatie asemanatoare. Poate ca prietenii tai nu mai au timp de tine si nu mai esti important pentru ei.

Totusi, gandul ca am un Prieten care nu ma paraseste niciodata m-a intarit si ma ajuta sa nu cedez chiar daca nu mai aveam mult. Poate ca El vrea sa ma invete ceva din chestia asta. Insa ce???

Imi va reda El prietenii inapoi? Sau nu ma va mai lasa sa ma incred in fiintele astea numite "oameni"? Dar atunci cum ramane cu ce zicea El:"marturisiti-va unii altora pacatele"? Cum as putea eu sa imi desfac viata in fata unui strain? Cum as putea sa ii spun tot ce am pe inima cand nu il cunosc? Sau poate nici nu l-ar interesa ce am de zis.

Si pana la urma ce este un prieten adevarat si unde este el/ea cand ai nevoie?