"Îmi trece vreun gând rezonabil prin cap? Prin capul meu chel? Poate cã dacã as fi mai fericit, nu mi-ar mai cãdea pãrul. E clar cã trebuie sã fac mai mult. Astãzi este prima zi de odihnã din viata mea. Sunt un cliseu ambulant. Cu sigurantã, trebuie sã merg la doctor sã mã consulte la picior. Ceva e în neregulã. Dentistul m-a sunat din nou. Iar nu m-am dus. Dacã n-as amâna lucrurile, as fi mai fericit. Nu fac decât sã stau pe fundul meu gras. Dacã n-as avea fundul atât de gras, as fi mai fericit. N-as mai fi nevoit sã port toatã ziua cãmãsile astea lãbãrtate. Nu pãcãlesc pe nimeni cu asta. Fund mare! Ar trebui sã alerg din nou... opt kilometri pe zi. Dar de data asta sã mã tin de treabã. Poate sã fac alpinism. Ar trebui sã cer mai mult de la viatã. Ce mi-ar trebui? Sã mã îndrãgostesc. Am nevoie de o prietenã. Am nevoie sã citesc mai mult. Sã-mi îmbogãtesc cunostintele. Ce-ar fi sã învãt rusa sau altã limbã strãinã? Sau sã învãt sã cânt la un instrumet? As putea vorbi chinezeste. Asupra bãrbatilor se exercitã o presiune aproape la fel de mare ca si asupra femeilor. De ce am impresia cã trebuie sã mã disculp fatã de felul meu de a fi? Poate din cauza reactiilor chimice din creierul meu. Poate aceaste reactii nu functioneazã. Poate toate problemele mele se reduc... la dezechilibrul chimic al unui rezultat eronat. Nu trebuie sã mã mai gândesc. Dar am sã rãmâm urât? Nimic nu poate schimba asta."

Asa incepe filmul. Si se termina intr-o nota optimista, de speranta. Merita vazuta adaptarea personajului la viata din jur. O idee destul de darwinista totusi... si cu toate astea, foarte utila.

A vazut cineva filmul? Sunt curios sa aflu parerile voastre...

-Dox