Ma gandeam – si deci existam.
Uneori cred ca l-am inlocuit pe Dumnezeu cu un drog. Ca si cand daca L-as urma, atunci neaparat El este dator sa imi umple fiinta cu o senzatie de extra-lume, de extra-uman. Daca spun ca aleg ceea ce vrea El si nu ce vreau Eu, atunci el trebuie sa imi dea, neaparat, si placerea (a se citi uneori satisfactia) aia maxima care sa imi inunde sufletul, inima, mintea.

Ce s-a intamplat cu pur si simplu alegerile facute doar pentru ca asa este corect? Doar pentru ca asa a spus El ca trebuie sa fac? Doar pentru ca ar trebui ascult, indiferent daca asta imi face mie placere sau nu? Ei bine... Partea cu ascultarea doar de dragul ascultarii (sau al Lui)... Asta e mai greu. Mi se pare ca mi se cuvin unele lucruri. Am dreptul sa le am, deci sa le cer si sa ma astept sa le obtin. Cand acceptam Adevarul (care zice-se ne va face liberi), oare nu ar trebui de fapt sa acceptam faptul ca, mai, pur si simplu noi nu suntem ai lumii asteia? Nu suntem ai placerilor astora, de oricare fel ar fi ele? Si nici macar nu ma gandesc la vreo placere sa-i zicem clara, ma refer la acele subtilitati ale mintii noastre, care incearca sa justifice ceea ce gandeste si deciziile pe care le face (ca bine zice americanul – face, nu ia), uitand parca de faptul ca... Ei bine, eu nu imi apartin mie insumi. Sorry, radu, stiu ca nu ti-ai dori sa fie asa, dar asta e situatia. Ai fost cumparat cu un pret (si dintr-o data cuvantul ‘pret’ capata dimensiuni minuscule, minuscule pana dispare si se sterge). Adevarul doare uneori atat de tare incat iti vine sa urli. Si totusi. El ne face liberi. Liberi de sub ce? De sub pacat. Bun. Pana aici suna simplu: Omul e un pacatos si deci trebuie eliberat de pacat ca sa intre inapoi in partasia cu Noi, zise El. Ar fi simplu sa se termine aici. Dar asta e doar inceputul. Dincolo de asta, Eu voi pune un standard in fata lui (a omului) si il rog (il implor, il ajut, il slujesc, il iubesc) sa-si traiasca timpul pe care il mai are pe pamant la nivelul standardului astuia. Hopa.. Standard. Asta e cuvantul care mi se bate de toti peretii creierului meu in ultimul timp. Standard. Nici macar nu are rost sa ne intrebam care e Standardul nostru.