Pentru mine durerea a devenit parte din fiinta mea. Cand ma trezesc dimineata, ma intreb uneori de ce traiesc. Asta e cea mai groaznica intrebare. Inchid ochii atunci si nu fac decat sa vad un chip pictat cu lacrimi si umbre. Speriata, ma ridic sa ma-nchin si spun incredibil de repede: "Doamne, da-mi putere sa rezist!". Mai mult nu pot sa spun. Sunt eu.

Imi place cuvantul "cred". De asta mi-am intitulat asa povestea de azi. E extraordinar sa crezi. E extraordinar sa te descoperi crezand. Ca esti tu.

Nu caut filosofii. Fug de ele. Eu vreau doar bucurie. Si asa incep o noua zi... Cautand...ce sunt. Sunt fericita cand imi fac parintii mandrii de mine, sunt fericita sa fiu "acolo" pentru un prieten. Sunt fericita sa zambesc. Sunt eu?

Imi pare rau s-o spun, dar nu stiu...

Nu stiu daca inlauntrul meu nu ascund pe cineva.

Ce-ar fi daca intr-o dimineata m-as trezi si mi-as spune: "Azi ma bucur de mine, ca arat asa de special, exact cum e vrut El sa fiu si ma bucur ca in viata mea nimic n-a fost la voia intamplarii!"? Deja mi-am expus prea tare sufletul. O, nu, oare si-a dat cineva seama de trecutul meu dureros? Luni traite intre speranta si disperare, nopti irosite in plans pentru un chip ce nu se vrea vazut, un suflet ce nu-l pot atinge...

Ce vreau? Ce caut?

Sa-mi pierd masca ce-o port... si sa raman cu capul sus in fata Timpului si a Nemuririi. Sunt gata sa pasesc. Imi iau de mana speranta si merg spre Isus.

Am fost eu.

lavi