Afara e noapte. E vreo 11 fara ceva si ploua cu galeata... Cred ca asa e si in sufletul meu... e intuneric... si sufletu-mi plange... incep sa-mi pierd placerea de a sta cu prietenii... incep sa nu mai am incredere in nici o persoana care imi face un compliment sau imi spune o vorba buna... incep sa cred ca toti au interese... incep sa cred ca nu mai e nimeni care sa vrea doar sa ma ajute... si sa nu astepte nimic in schimb... nu mai am cui sa-i spun tot ceea ce e in sufletul meu... era o vreme cand nu doream sa am prieteni... eram inchis in mine si nimeni nu stia ce e in sufletul meu... cu timpul am inceput sa doresc sa cunosc unele persoane mai bine si sa doresc sa le ajut cu ce pot eu... astfel am ajuns sa fiu si eu ajutat... dar acu... incep sa ma indoiesc de prietenia lor... si totusi... viata fara prieteni nu merita traita... dar si daca ai prieteni cu gramada, ai o gasca de invidiat, fara Cel mai bun prieten care a existat vreodata, Isus , viata nu va fi niciodata faina... nu vei avea niciodata pace in suflet... cum nici eu nu am acu... si asta m-a determinat sa scriu asta ...

Nu fi ca mine! Da tu! Ala care acu citesti articolu' asta care poate nu-i ceva special, da e despre un moment in care toti am simtit aceeasi deznadejde... "Degeaba stim teorie... daca nu o aplicam in vietile noastre..."

...j4ever