Nu v-am mai rasfatat cam de multisor cu o poezie frumoasa. Si, Doamne cate poezii frumoase sunt! Azi m-am lasat vrajit, si va indemn sa o faceti si voi, de catre Lucian Blaga. Cu a lui lauda a suferintei reuseste asa de bine sa ma faca sa inteleg ca in ciuda tuturor aparentelor, Tata e de partea mea.

Lauda suferintei

Atatia dintre semeni nu prea stiu ce sa inceapa-n zori cu suferinta. Ei nu-si dau seama nici spre seara de prilejul chemat sa-nalte mersul, cunostinta.

Suferinta poate fi intuneric, taciune in inima, pe frunti albastru ger, pe coapsa ea poate fi pecete arsa cu fier, in bulgare de tarana o lacrima sau sambure de cer.

Nu mai calca pe pamant cine calca-n suferinta. Ea schimba la fata argila, o schimba in duh ce poate fi pipait, duios, cu stiinta. Tata, carele esti si vei fi, nu ne despoia, nu ne saraci, nu alunga de pe taramuri orice suferinta.

Alunga pe aceea doar care destrama, dar nu pe-aceea care intareste fiinta-ntru fiinta. Fa ca semenii nostri, de la oameni la albine, de la-nvingatori la biruiti, de la-ncoronati la rastigniti, sa ia aminte ca exista pretutindeni si aceasta suferinta, pana astazi si de-acum inainte singura legatura intre noi si tine.

Stand de vorba cu trupa Identic am cunoscut sapte oameni copilarosi si totusi profunzi, veseli si totusi visatori, sapte oameni care se plac si se respecta, se tachineaza si se protejeaza. Muzica este pentru ei modul de a vorbi cel mai bine, dar cand vorbesc despre muzica lor si mai ales despre Cel care se ascunde in ea iti dau senzatia ca se descalta fiind pe pamant sfint, fiind ei insisi cu reactii nefiltrate: de reverenta, unii, de retinere, altii, si chiar de relaxare. Nu se dezmint de ceea ce cinta, ce canta traiesc, ce traiesc vorbesc, ce vorbesc ramine ca voi sa judecati. [...]

Missed me? Am primit o mana de ajutor, un picutz (sau oleaca- asa ca la Bacau) de incurajare si m-am trezit scriind iar. Dupa "lectia de cer" la care m-a provocat Santiago mi-am adus aminte de ce lectie mai am eu de invatat: "lectia de iubire". Sper sa nu ziceti acum:Oh, not again! Mai aveti un pic de rabdare cu mine si vom iesi biruitori din aceasta "big problem".

Gata! Blocaj din nou.:( Dar nu-i nimic o sa impartasesc numai cu voi ce am descorperit azi cu ajutorul lui Dumnezeu. Tot ma ajuta. Am descoperit ca e destul de riscant si cu iubirea asta. Vorba ta, j4ever: "Ai grija ce-ti doresti ca poate Dumnezeu iti da si...sa vezi atunci bucurie!:)" Mi-am dat seama ca in oricine ai investi ala e un act de curaj. Trebuie sa-ti iei inima in dinti sa ai prieteni si sa le arati cat de mult inseamna pentru tine. Trebuie sa fii un pic "dus" ca sa faci pasi spre ceilalti (colegi, tineri din biserica, necunoscuti) si sa-ti pui inima in joc. Ma gandesc ca Dumnezeu a facut cel mai mare act de bravura din istoria Universului. Cine a mai pomenit un Rege sa se transforme intr-un "cersetor de inimi", sa se limiteze intr-un trup doar ca sa-si poata intelege creaturile, sa se ofere pe Sine ca pret pentru unii care nici macar nu i-au recunoscut dragostea. Ce rost sa lasi confortul de a fi protejat si sa te arunci intr-o relatie cu oamenii de langa tine? De ce sa fii gata sa faci un gest ce te-ar arata vulnerabil? Sa fim seriosi! Vedeti! Probabil de aceea ma trece Dumnezeu pe aici zicandu-mi: "Inca nu stii sa iubesti?" Uita-te un pic la Mine. Nu ca mi-ar spune: "esti gata sa mori pentru el?" neaparat, ci pur si simplu: "Esti gata sa renunti la confortul de a fi protejat si sa te risti a-ti pune inima la bataie cu riscul de a fi dezamagita?" Aici mai stam de vorba... Pai sa vezi ca nu asa sunt povestile de iubire sau povestile cu "friends forever".

Dar gata cu asta. Ma opresc un pic din fuga mea spre un viitor imaginar si zic: Sa traim prezentul si sa lasam zilei de maine ingrijorarile ei. Credeti ca voi reusi? Macar merita sa incerc.

Merci mult ca inca mai sunteti aici si ca mai cititi ce prostioare mai scriu. Sper ca nu v-am plictisit inca de tot cu povestile mele cu inimi frante... :)

Sa fiti binecuvantati cu un prezent minunat de care sa va bucurati.

-Rox

Echipa Aercurat la somn :)

In seara asta vreau sa fiu foarte scurt. :) Trebuie sa ma culc ;)

Oameni buni, nimic nu e mai bun decat un somn bun. De cateva zile, imi iau portia de somn si ma bucur de fiecare dimineata - sunt fresh si plin de energie. Cafea? Ce cafea? :P Ca prin minune, o gramada de stresuri existentiale si de alta natura au disparut fara urma iar eu zburd fericit prin viata.

Sfatul meu pentru week-endul asta... somn de voie si multa hodina (ardeleneste daca cineva nu pricepe ;) ).

See ya later aligator! ;)

-Dox

Ce raspunzi cand te intreaba, repede, cineva care este sensul vietii? Ai raspunsuri prefigurate, variate, pe care le personalizezi si le adaptezi dupa caz si context? Eu, da. Dar ce faci cand ramai singur cu tine si iti apare, de undeva din tine intrebarea: Care e sensul vietii mele? Cand m-am intrebat de curand, fara intentia de a explica cuiva ceva sau a convinge de niste adevaruri rasunatoare hoardele de pagani hedonisti, cand eu m-am intrebat pe mine sa-mi spun de ce traiesc, recunosc ca am avut un soc. Nu stiam sa-mi raspund si sa nu para cliseu... peste chestia cu cliseul puteam sa trec pana la urma, eram doar eu cu mine nu trebuia sa ma impresionez cu originalitatea, dar nu puteam sa-mi zic nimic care sa fie si adevarat. Si inainte sa scuipati in palme si sa prindeti bine pietrele ascultati-ma. Adevarul e ca nu pot sa-mi spun ca scopul vietii mele e sa traiesc pentru Imparatia Cerurilor, pentru ca faptele mele mi-ar urla contrariul, si inca nu am ajuns atat de schizofrenica incat sa ignor faptele in favoarea teoriei curate. Dar pot sa devin, fiti fara grija, e o cale batuta... harta indica atatea biserici unde pot gasi modele admirabile. Atunci, nu-i asa ca toate cuvintele mele frumoase (inspirate din Scriptura) despre a nu trai pentru tine, ci pentru Cristos, despre sacrificarea lucrurilor fara importanta vesnica pentru lucrurile mari si valoaroase (frumoase), despre asteptare si credinta si da... despre... mi-e rusine sa-l scriu... poate ca nici nu am dreptul sa-l folosesc in scopuri literare cand am eu chef... despre Dragoste, DRAGOSTE, DRAGOSTE - toate astea zic, sunt palmuite rusinos de tot ce a reprezentat viata mea reala in ultimul timp. (ce inseamna ultimul timp?). Sunt un fals. Sunt un fals? Sunt un copil al lui Dumnezeu. Sunt un copil al lui Dumnezeu? [...]

Ma gandesc la cat de mult le pasa celor sub 20 de ani, de crestinism, de valorile lui, de Cristos, de spirit. Ma intreb daca realizeza ca au o parte spirituala. Ma intreb cati dintre ei vor ramane in Biserica. Si cati dintre ei vor da la schimb spiritul lor pentru lucruri trecatoare: sex, alcool, muzica, droguri, libertinaj.

Sunt oare ei chiar atat de condamnat? Poate. Pentru cei care nu stiu cat de ispititor e sanul unei femei. Poate. Pentru cei care nu stiu cat de dulce-uleios si bun e un vin de 'Tamaioasa romaneasca'. Poate. Pentru cei care nu au gustat din inaltimile pe care poti ajunge ascultand Pink Floyd si fumand o tigara de marijuana. Poate. Pentru cei care nu stiu ce inseamna libertatea fara limite. Sunt ei oare de condamnat pentru ca isi doresc tot ce-i mai bun de la viata? Sunt? Si daca imi raspundeti cu "DA" spuneti-mi, ce aveti mai bun de oferit? [...]

When you walk through a storm, Hold your head up high, And don't be afraid of the dark. At the end of a storm, There's a golden sky, And the sweet silver song of a lark. Walk on through the wind, Walk on through the rain, Though your dreams be tossed and blown..

Walk on, walk on, with hope in your heart, And you'll never walk alone You'll never walk alone.

Ma uit de multe ori la viata mea si ma intreb: a cui este? Stiu cine mi-a dat-o, stiu cine o mentine; si totusi ma intreb ce am eu de zis cu privire la existenta mea… nu atat ca problematica liber arbistru vs necesitate divina cat la simpla intrebare pana unde pot decide eu?

Sa trec din domeniul acesta atat de abstract la ceva mai concret… cunosc o multime de oameni care s-au confruntat la un anume moment al vietii lor cu problema sinuciderii… unii au supravietuit, altii au fost prea speriati sa mearga mai departe… dar stau si ma intreb: in ce sens este sinuciderea o solutie? Si cine suntem noi ca sa o decidem… ???

Este clar ca viata ne-o ia inainte de multe ori si toti am fost depasiti intr-un anume punct de evenimente, sau coplesiti de resentimente. Ne agatam sufletul in ape curgatoare, si nu ne putem imagina viata fara ele. Incarcati cu absurdul vietii, incercam sa ne dam drumul ca o frunza de nuc intr-o zi de toamna… si ne desprindem si cadem in gol. Si ce-am rezolvat?… da, viata este absurda..

Lumea devine opaca prin inumanitatea celorlalti, trecerea timpului obsedeaza si inspaimanta sufletele noastre… nici macar o cunoastere adevarata si completa nu este posibila aici… lumea se instraineaza de existenta si da, LUMEA ESTE LIPSITA DE SENS…

Revin deci: este sinuciderea o solutie pentru problema angoasei si absurditatii vietii? [...]

Na, ca m-am dus la cinema sa aflu si eu in sfarsit cum a devenit Darth Vader un Sith si imprejurarile prin care Luke Skywalker si sora lui Leah au fost despartiti la nastere.

M-am asezat cu popcornul cu gust de branza in pe randul 20 si am asteptat sa se porneasca generatorul de lumi imaginare... Pacat ca nu va pot fredona tema melodica, pe care dealtfel sunt convins ca o stiti. WOW, apare pe ecran genericul si ma las purtat in lumea fantastica a lui Lucas... pana la un punct. Dupa cateva replici imi dau seama ca ceva lipseste din toata frumusetea asta de realizare tehnica... si anume... dialogurile. In viata mea n-am auzit dialoguri mai penibile, oh, ba nu, am mai auzit, da' nu-mi aduc aminte filmul. Se repeta obsedant "Forta fie cu tine" :)) si in rest, povestea trasa de par in sus si in jos.

Efectele in schimb sunt deosebite. Scenele cu vulcanul si in general efectele 3D sunt exceptional realizate. Pentru asta au meritat cei 60.000 dati la casa de bilete.

Sa stiti insa ca nu as fi murit nici de curiozitate, nici altfel, chiar daca n-as fi aflat povestea razbunarii Sith-ului. :))

-Dox

Credinta in Domnul, Dumnezeul ce a facut cerurile si pamantul si pe noi, nu ne face mai tari. Credinta intr-un Dumnezeu atotputernic nu ne da sentimentul ca putem face totul. Credinta nu intareste, credinta inmoaie inima. Dumnezeu nu imparte credinta ca noi sa devenim mari, puternici, independenti de El. Din contra, El urmareste ca pe masura ce noi ne incredem tot mai mult in El, El sa ne poata modela mai bine.

Va amintiti: 2 Corinteni 12: 9-10 – “Si El mi-a zis: ‘Harul Meu iti este de ajuns; caci puterea Mea in slabiciune este facuta desavarsita.’ Deci ma voi lauda mult mai bucuros cu slabiciunile mele, pentru ca puterea lui Cristos sa ramana in mine. De aceea simt placere in slabiciuni, in defaimari, in nevoi, in prigoniri, in stramtorari, pentru Cristos; caci cand sunt slab, atunci sunt tare.”

Dumnezeu nu-si va intinde Imparatia cu ajutorul unor crestini de duminica, ori cu ajutorul unor crestini activisti, ori cu ajutorul teologilor. Dumnezeu vrea oameni smeriti, care sa nu aiba probleme de subordonare; vrea oameni plini de un duh de rugaciune, care sa stie mereu unde, cum si la Cine sa apeleze; vrea oameni plini de Duhul Sfant, care sa nu ramana niciodata in pana; vrea oameni plini de credinta, care sa stie ca indiferent de circumstante, ei vor castiga intotdeauna.

Stiti cu ce seamana o biserica ce are in ea oameni de acest fel? Va invit sa raspundeti, ca sa vedem daca raspunsurile noastre coincid.

"Ce aud, uit.
Ce aud si vad, imi amintesc putin.
Ce aud, vad si intreb sau discut cu cineva, incep sa inteleg.
Ce aud, vad, discut si fac, imi insusesc si ma deprind.
Ce predau altcuiva, invat.
Ceea ce pun in practica, ma schimba."

Stiati ca pestii vii innoata impotriva curentului iar cei morti sunt dusi de val, nu? Ca si crestin in viata de zi cu zi TREBUIE sa lupti impotriva curentului. Din clipa cand ai deschis ochii in zorii zilei (‘nu va ingrijorati de nimic’, ‘ajunge zilei necazul ei’) si pana seara tarziu cand iti pleci capul pe perna, nu faci altceva decat sa lupti contra curentului.
Realista fiind de multe ori ma ia valul si ma trezesc ca merg cu pestii morti.

M-am intrebat si ma intreb de ce ? Ma scuz si imi spun ca sunt obosita, ca nu e chiar in neregula insa ... cine sau ce sunt eu cand sunt dusa de val ? Eu decid daca sunt ‘viu sau mort ?’

Ma rog sa ma ajute Domnul sa fiu vie si sa fiu o marturie vie pentru El.

-Cella

In dimineata asta am inceput sa-l privesc mai atent. Se uita atat de mult in sus catre mine, si-mi tot striga numele ca deja ma calca pe nervi. Ce ma enerveaza e ca in fiecare dimineata, dar absolut in fiecare dimineata nu apuca bine sa ma cheme ca si incepe sa-mi insire tot felul de atribute asociate mine, ca-s bun, ca-s drept, ca am facut pamantul, si toate astea. Dupa care imi cere sa fiu cu el in timpul zilei si o zbugheste afara. Si isi continua ziua pe fondul unor sentimente prefabricate de mintea lui pe un fond de muzica "de suflet".

In timpul zilei, daca uita sa-si ia portmoneul de acasa si-l prinde controlul pe tramvai, se uita in sus si cu o privire pe care deja o cunosc, imi reproseaza nonverbal cum ca eu sunt de vina. Nu trece mult si da cu bata in balta in relatia lui cu ea. Si iar primesc priviri ciudate.

Oh, dar ce e cel mai suparator, e ca are asa o parere de buna despre el. Oh, nu, bineintelesc ca nu o arata tuturor. Stiu asta insa din modul in care isi construieste regulile si minusculele tentative de legislatie. Sa nu faci aia, sa nu porit cealalta, si se duce si imparte si desparte lucruri pe care eu intentionat le-am lasat nediscutate. Cine se crede sa inventeze lucruri care nu trebuiesc inventate? Oh, si ii mai judeca si pe ceilalti, pe cei din anturajul sau; ca despre ceilalti nici vorba sa-i inghita. Cum, ei? Pai e sunt din lume, eu nu ma "inhaituiesc" cu ei. Eu nu aduc lumea intre noi. El insa e aproape bun. Nu, nu se considera bun. Nu o spune niciodata, dar in loc sa accepte un om, alege sa-l tolereze.

Gasesc insa intre cei pe care-i dispretuieste, margaritare de asemanare cu mine, si-mi dau lacrimile cand vad cum oameni care n-au avut parte de Har, pot sa duca mana la blidul in care au doar o farama de paine si sa o imparta cu altii si mai nenorociti ca ei.

... si se mira lumea, ca atunci cand am venit pe la ei, am ales sa stau langa cei care aveau cu adevarat nevoie de har si sa nu-l risipesc cu oameni carora ei isi sunt atotsuficienti.

Ma chemi sa vin. Dar o vrei cu adevarat? Ma vrei pe mine, vrei sa ne cunoastem, sau vrei doar sa-ti justific caile si modul in care privesti si iti traiesti viata?

Hei, m-am gandit sa va prezint azi, locul in care imi petrec eu majoritatea celor 16 ore in care sunt treaz. Asta e biroul meu! Si priviti aici ce vedere am :)) E drept ca uneori nu poti purta papuci de casa si nici halat de molton, in schimb aerul e curat :P O zi superba sa aveti, dragii mei!

Ce am vrut sa va scriu azi? Am vrut sa va zic ca m-am trezit dimineata foarte dezamagita de mine insami si nervoasa rau ca sunt slaba in fata sentimentelor pe care am crezut ca le-am biruit. Nu stiu daca v-ati adus vreodata aminte in mijlocul furtunii de sfaturile pe care le-ati dat candva altora si acum s-ar aplica de minune voua... doar ca este mult mai greu sa te afli de partea cealalta, si anume a celui care trebuie sa puna in practica sfatul. Mie tocmai mi se intampla si mi se pare asa de ciudat ca nu mai e asa de usor pe cum am crezut. Eram convinsa de faptul ca-ti poti controla sentimentele si ca nu are sens sa-L rogi pe Dumnezeu sa iti faca inima sa simta altfel, pentru ca tu esti cel care poate sa schimbe lucrurile. Si iata-ma in fata Tatalui cerandu-i sa-mi schimbe inima, refuzand insa sa fac ceea ce stiu ca m-ar ajuta sa ies din starea asta.In ce stare sunt? (Pentru ca imi plac oamenii concreti, nu cei de la care poti intelege ce vrei tu, numai adevarata situatie nu) Simt ce nu ar trebui sa simt pentru cine nu ar trebui sa simt. De aici va descurcati si voi sa intelegeti.

E clar ca nu este un subiect confortabil pentru mine, dar sincer am simtit nevoia sa stiti ca se poate intampla ca Dumnezeu sa ne arate ca suntem prea slabi ca sa ne jucam de- a sfatuitorii. Si ca suntem prea slabi ca sa schimbam inimi. Si suntem prea neputinciosi pentru a schimba vieti.Si ca suntem atat de neindemanatici incat nu putem lucra nici macar cu sentimentele noastre ca sa fie bine. Mi-a demonstrat-o inca o data si m-a facut sa ma intorc iar la El, Care este sursa puterii si a schimbarii si Care e singurul ce poate restaura vieti si poate vindeca ranile unei inimi care odata s-a multumit cu putin.

Si e bine aici langa El. Se merita sa te intorci Acasa pentru vindecare... desi aceasta de-abia a fost ceruta.

Rox

Am deschis si azi pagina de "aercurat" si m-am simtit tare singura. Ratacita printre experientele voastre, fascinata inca de imaginile asezate cu grija pe locurile lor si descoperind colturi nemaiexplorate de mine pana azi, m-am simtit straina. Si ma gandeam acum ca e asa ciudat sa te simti strain intre fratii tai, in casa ta, in locul unde toti avem si iubim acelasi Tata. Mi-am dat seama ca sunt un pic de "cea venita de afara" si ma simt intrand intre oameni care deja au investit unii in altii, care deja au curajul sa-si reproseze unii altora cate ceva, care intind mana pentru ca au castigat incredintarea ca se merita...

Si acum scriind astea descopar ca asta e o scuza excelenta pentru noi, copiii Lui. Pentru comoditatea noastra asteptam sa ni se dea. Pentru ca nu cumva sa "irosim" un colt din noi gasim tot felul de scuze pentru a nu investi. Pentru ca sa nu dam mai mult decat am putea castiga, nu incercam nici macar sa oferim cel mai neinsemnat gest. Pentru ca nu cumva sa pierdem ce ni se pare ca avem, nici nu ne deschidem sufletele unii catre altii. Pentru ca sa nu ne confruntam iar si iar cu dezamagirea, nu mai facem nici un pas catre cei pe care nu-i cunoastem.

E drept ca multi suntem inca straini in Casa Tatalui, desi ne-ar fi mai usor daca am sti cati calatorim pe acelasi drum, spre aceeasi Acasa, cu dragoste de Acelasi Salvator, in asteptarea aceluiasi Mire. E drept ca ne simtim confuzi chiar si printre ai nostri. Dar cred totusi (desi nu pot sa zic ca asta e ceea ce imi doresc) ca Dumnezeu ne ofera astfel de momente pentru a ne deschide ochii sa vedem care-i Seful. Si asta nu in sensul rau, pentru ca asa cum zicea un personaj in filmul Kingdom of Heaven : "Lor (musulmanilor) li se cere sa se supuna, Isus zice: 'Decide!'" Asa ca, din pacate de cele mai multe ori (si asta nu zic pentru ca as fi preferat un Dumnezeu tiran, ci pentru ca noi alegem prost de obicei), noi decidem cine e seful...

Asa ca pana la urma e bine ca existam.Fiecare si impreuna spre slava Lui... chiar daca acum ma simt ratacita printre voi.

Rox

Din categoria: shameless self promotion :) - promovare de sine fara rusine! :)...

Echipa Aercurat este intr-o continua miscare si agitare pentru un eveniment care va avea loc la inceputul lui iunie. Eu, Dox, sunt unul implicat pana in gat si daca aveti cumva drum prin Cluj pe data de 3 (vineri) iunie, n-ar strica sa ma intrebati sau sa va interesati despre ce se va intampla.

Sunt curios cine gaseste raspunsul la intrebarea de pe site-ul www.trupaidentic.com :)

-Dox

am invatat ca uneori dintr-o dragoste prost inteleasa, sau din suferinta, incercam sa ii schimbam pe ceilalti. incercam sa le schimbam sentimentele sau faptele, dar uitam ca noi la randul nostru, nu ne-am lasat niciodata schimbati de cei din jur. uitam ca Dumnezeu atat de mult ne-a iubit incat ne-a lasat liberi sa alegem. am invatat ca trebuie sa iubim dand libertate si nu aruncand lanturi de robie pe cei la care tinem.

am invatat ca dragostea se vede intotdeauna in fapte. din nou cuvintele, oricat de frumoase si de bineintentionate, nu au valoare daca nu sunt decat o simpla verbalizare a unor sentimente prea superficiale pentru a fi puse in fapta. uneori ne mintim pe noi insine ca iubim, atunci cand nu suntem in stare sa facem ceva concret in numele draostei noastre. am invatat ca dragostea se vede in fapte mari, dar mai ales in cele mici, in cele mai banale si lipste in aparenta de importanta lucruri.

am invatat ca daca noi suferim cand dragostea nu ne este impartasita, atunci cand suntem inselati in asteptari... cum trebuie sa fie inima lui Dumnezeu, de fiecare data cand il tradam in numele egoismului nostru. cata suferinta Ii provocam, cu fiecare gand care nu este al Lui, cu fiecare secunda pe care nu o petrecem in dragoste fata de El. ce mult trebuie sa-L doara dragostea Lui neimpartasita de noi.

am invatat ca iertarea pentru a avea valoare, pentru a-si face efectul trebuie sa fie dorita, trebuie sa fie acceptata. cand iubesti ierti orice, dar pentru a-si face efectul iertarea terbuie sa fie primita.

am invatat ca in viata trebuie sa-ti pui intrebari. poate nu conteaza atat de mult raspunsurile. unele poate nici nu trebuie aflate acum... dar, invatam ceva despre noi insine, doar intreband.

am invatat toate astea cu inima insangerata si lacrimi in ochi.

am scris ca sa nu uit ce am invatat atat de greu.

ursuletzu

Ati auzit de melodia "Ai grija ce-ti doresti s-ar putea sa primesti" ? Eu da ... si are cuvinte grele ...

Candva ... ma rugam pt rabdare ... si Dumnezeu ... mi-a dat experiente prin care sa dobandesc rabdarea ...

Altadata ... ma rugam pentru smerenie ... si Dumnezeu ... m-a dus pe culmi inalte ... pentru ca mai apoi sa imi arate ca nu sunt decat un fir de praf...

Acum ... acum mah rog pentru iubire ... si Dumnezeu ... si-a intins mainile pe cruce spunandu-mi: Asa de mult te iubesc!

...j4ever

In seara asta trebuia sa scriu un mic 'speech' despre Dumnezeu ca si sursa a vietii. Atunci cand am acceptat sarcina, credeam ca o sa fie o placere si o incantare sa gandesc si sa scriu pe tema asta. Ma vad acum nevoit sa recunosc ca nu e deloc asa. Si ceea ce parea la inceput a fi o incantare, se dovedeste a fi un chin. Nu poti vorbi despre Sursa vietii, daca viata ta nu e inundata pana la ultima ta fibra de Viata de sus. Pot debita filozofii care de care mai alese si mai inteligente, care sa va puna pe spate, dar ce folos? Cuvintele nu-si au rostul, daca nu-s impregnate cu Viata si daca in spatele lor nu sta Puterea de sus. In seara asta am inteles mai bine ca niciodata ce inseamna Dumnezeu, Sursa vietii. Si nu printr-o coplesitoare revarsare a harului si a dumnezeirii asupra mea, ci prin absenta totala a bucuriei din sufletul meu si a cuvintelor din mintea mea.

Spunea cineva ca si uitarea e scrisa in legile omenesti si bine zicea. Pacat insa ca nu putem uita atat de usor durerile. E suficient o privire, un gest sau o simpla melodie ca sa porneasca acel mecanism ciudat al memoriei si sa aduca in fiinta persoane, gesturi, mirosuri, sentimente si trairi pe care le-am simtit candva.

In seara asta, inima mea a fost cuprinsa iar de zbuciumul durerii, de pumnalul care s-a infipt adanc, odata, demult, in fiinta mea, si de a carui urme se pare ca nu mai scap. Sunt cuprins de o adanca deznadejde, si privesc spre cerurile care sunt iar inchise ochilor mei si sper si caut lumina care s-ar putea sa le razbata. Imi suna in urechi un cantec pe care l-am scris mai demult: "Nu mai vreau sa plec, nu mai vreau sa fug de tine..." dar m-as lua si m-as duce si eu ca si Iona, departe de fata lui Dumnezeu. Nimeni insa, nu se poate ascunde de fata Lui. Sa-i multumesc sau sa-i reprosez?

Sunt doxa de teologie, dar cand vine vorba de inima, de inima mea, pot spune ca nu cunosc pe cineva mai bun in a ingnora si da uitarii atatea nestemate citite sau auzite decat propria mea inima. Ma chinui singur? Ma chinuie altii?

Mi-e dor sa-mi iau zilele cum vin, si sa nu mai iau in socoteala nici trecutul nici viitorul. Fiecare zi cu bunele si relele ei. Fiecare zi cu cele 24 de ore. Fiecare minut si fiecare secunda in parte. Si sa nu gandesc mai departe decat astazi.

Ce placute sunt unele minciuni...

Daca urmatorul articol o sa vi se para ca seamana cam mult cu o lectie, sa stiti ca nu gresiti, aia si este :)

Matei 7:7 Cereti, si vi se va da; cautati si veti gasi; bateti, si vi se va deschide. Caci ori si cine cere, capata; cine cauta, gaseste; si celui ce bate, i se deschide. Cine este omul acela dintre voi, care, daca-i cere fiul sau o paine, sa-i dea o piatra? Sau, daca-i cere un peste, sa-i dea un sarpe? Deci, daca voi, care Sunteti rai, stiti sa dati daruri bune copiilor vostri, cu cat mai mult Tatal vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer!

Astazi vom vorbi despre legea perseverentei, a consecventei. Ca sa pricepeti mai bine care e legatura intre legea aceasta si textul de mai sus, hai sa va spun cum suna primul verset in limba greaca, in original. Nu e doar: “Cereti, si vi se va da; cautati si veti gasi; bateti, si vi se va deschide”. In greaca verbele sunt scrise la prezentul imperative: Cereti incontinuu, si vi se va da, cautati incontinuu, si veti gasi, bateti incontinuu, si veti primi. Cele mai multe dintre tainele lui Dumnezeu se dobandesc cu eforturi sustinute. La fel se intampla cu binecuvantarile Lui. Foarte multi crestini au fost gresit invatati, spunandu-li-se ca tot ce trebuie sa faca, daca vor sa obtina ceva de la Dumnezeu este sa rosteasca o rugaciune, sa creada si sa nu se indoiasca - si ca rezultat vor primi ceea ce doresc. Apa de ploaie, dragii mei! Asta e rezultatul filozofiei “Instant” care a trecut din societate in biserica. Nu stiti despre ce vorbesc? Cafea instant, ceai instant, conectare instant la internet, servicii 24 din 24. Totul e la dispozitia consumatorului - nu numai ca-ti aduc frigiderul pana acasa, dar ti-l urca si pe scari si ti-l baga si in priza. Probabil ca pe viitor o sa ti-l umple cu mancare si bautura :D Filosofia instant si cultul consumatorului, ne-au facut sa credem ca totul e la indemana noastra, doar la un click departare. Comoditatea noastra e incurajata pana la extrem. [...]

Aud vorbindu-se despre har, mai rar e drept, dar se vorbeste, mai aud vorbindu-se despre biserica, botez, jertfa mantuitoare a lui Iisus Hristos si e bine. E foarte bine. Mai rar insa despre credinta.

De ce e atat de importanta credinta noastra? Iisus se mira de credinta unei femei, ii spune unui soldat roman ca din cauza credintei lui dorinta lui se va implini, pe mare ii cearta pe apostoli pentru putina lor credinta, dupa care potoleste vanturile si marea, vede credinta priteneilor unui slabanog si ii zice acestuia: "Pacatele iti sunt iertate", ii spune unei femei bolnave ca „Îndrăzneşte, fiică! Credinţa ta te-a tămăduit.”, deschide ochii orbilor pentru ca ei crezusera in puterea lui de a vindeca, il mustra pe Apostolul Petru pentru putina lui credinta, afirma despre o femeie: „O, femeie, mare este credinţa Ta; facă-ţi-se cum voieşti.” Afirma ca: "Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă cît un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: „Mută-te de aici colo”, şi s'ar muta; nimic nu v'ar fi cu neputinţă." iar apoi, o afirmatie socanta: "Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi."

E interesant sa observ cum pentru fiecare, sau aproape fiecare minune facuta de Hristos, el afirma ca nu el a facut minunea ci credinta omului in cauza a generat-o. Un alt lucru interesant e sa observ cum ucenicii de multe ori in evanghelii ii cer lui Iisus sa le mareasca credinta.

Apostolul Pavel vine mai apoi si explica in Epistola catre Romani (citez Romani capitlolul 10 versetele 9-11): "Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Iisus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mîntuit. Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mîntuire, după cum zice Scriptura: „Oricine crede în el, nu va fi dat de ruşine.”

Dupa toate astea, nu pot sa spun decat: "Doamne, mareste-mi credinta!" si cu toate astea, din raspunsul Domnului nu pot pricepe decat ca "marirea credintei" e responsabilitatea mea. Inchei cu un Doamne ajuta! Caci fara doar si poate, fara El nimic nu e posibil.

-Dox

Povestea lui Ray Charles este povestea omului care a invatat sa „auda” lumea. Ramas orb de la o varsta frageda, Ray invata sa umble pe picioarele lui inca de mic, ajutat fiind de taria de caracter a mamei lui care vazand pericolul handicapului copilului sau (acela de a deveni dependent) a luat atitudine impotriva propriei porniri de a-si proteja copilul si de a-l transforma intr-un infirm.

Ceea ce l-a tinut pe picioarele lui insa nu au fost deloc membrele lui inferioare ci urechile. A invatat sa-si „ascuta” urechile, sa auda si sa-si transforme intunericul in muzica, cu toate luptele, caderile si mizeria cu care s-a confruntat.

Gandindu-ma la povestea lui Ray nu ma pot abtine sa fac o analogie. Venim intr-o lume in care simturile noastre sunt bombardate de milioane de informatii pe secunda, dar lumea asta nu este decat o mica, mica parte din realitatea care exista. Mai bine zis este un fel de anticamera...sau nu. Un fel de interfata, un fel de pojghita a ceva ce noi nu putem vedea cu ochii nostri de carne. Cand ne nastem, Tatal nostru, realul nostru Tata, incepe sa ne reveleze putin cate putin ce este dincolo de pojghita, ceea ce este lumea Lui, dar noi suntem orbi, din nefericire, trebuie sa ne descurcam in adevarata realitate cautand sa ne folosim la maximum „urechile” pe care trebuie sa le pastram deschise pentru a auzi instructiunile Duhului.
Mama lui Ray ar fi putut sa dea curs ingrijorarii si fricii pe care cu siguranta a simtit-o (mai ales dupa moartea fiului ei mai mic care accidental s-a innecat intr-un lighean cu apa pe care ea l-a lasat din greseala in curte) vazandu-si fiul impiedicandu-se si cazand chemand-o cu un glas sfasietor sa-l ajute. Ar fi putut sa fuga sa-l protejeze, sa il ridice, sa il insoteasca peste tot. Dar nu a facut-o pentru ca a vrut ca fiul ei sa devina un barbat puternic in ciuda deficientei lui si nu un amarat de handicapat.

La fel face Dumnezeu. El ar fi putut cu un cuvant sa-L nimiceasca pe Satan ca sa nu ne mai dea atata bataie de cap. Dar ce face El? Vine si Il alunga? Intervine in fiecare ispita ca sa nu cadem? Ia orice obstacol din calea noastra ca nu cumva puiul Tatei sa se impiedice? Da, face asta pentru un timp, dar mai apoi ne lasa pe noi sa ne izbim de toti peretii pentru ca sa ne faca odata sa incepem sa ne folosim simturile cu care ne-a inzestrat pentru Realitatea Adevarata. Simturi pe care le avem dar care, daca El ar interveni mereu sa ne scape, nu ar mai folosi la nimic iar noi ne-am transforma in niste amarati de handicapati. E adevarat depindem de Dumnezeu... dar am impresia ca si El vrea ca sa „depinda” de noi. Sa se „bazeze” pe lucrurile cu care ne-a inzestrat si pe care vrea sa le folosim ca sa devenim oameni in toata firea, autonomi si liberi sa-l iubim. Sa-L iubim nu pentru ca depindem de El ci pentru ca asa alegem noi in deplinele facultati cu care ne-a inzestrat.

Anca