Ce raspunzi cand te intreaba, repede, cineva care este sensul vietii? Ai raspunsuri prefigurate, variate, pe care le personalizezi si le adaptezi dupa caz si context? Eu, da. Dar ce faci cand ramai singur cu tine si iti apare, de undeva din tine intrebarea: Care e sensul vietii mele? Cand m-am intrebat de curand, fara intentia de a explica cuiva ceva sau a convinge de niste adevaruri rasunatoare hoardele de pagani hedonisti, cand eu m-am intrebat pe mine sa-mi spun de ce traiesc, recunosc ca am avut un soc. Nu stiam sa-mi raspund si sa nu para cliseu... peste chestia cu cliseul puteam sa trec pana la urma, eram doar eu cu mine nu trebuia sa ma impresionez cu originalitatea, dar nu puteam sa-mi zic nimic care sa fie si adevarat. Si inainte sa scuipati in palme si sa prindeti bine pietrele ascultati-ma. Adevarul e ca nu pot sa-mi spun ca scopul vietii mele e sa traiesc pentru Imparatia Cerurilor, pentru ca faptele mele mi-ar urla contrariul, si inca nu am ajuns atat de schizofrenica incat sa ignor faptele in favoarea teoriei curate. Dar pot sa devin, fiti fara grija, e o cale batuta... harta indica atatea biserici unde pot gasi modele admirabile. Atunci, nu-i asa ca toate cuvintele mele frumoase (inspirate din Scriptura) despre a nu trai pentru tine, ci pentru Cristos, despre sacrificarea lucrurilor fara importanta vesnica pentru lucrurile mari si valoaroase (frumoase), despre asteptare si credinta si da... despre... mi-e rusine sa-l scriu... poate ca nici nu am dreptul sa-l folosesc in scopuri literare cand am eu chef... despre Dragoste, DRAGOSTE, DRAGOSTE - toate astea zic, sunt palmuite rusinos de tot ce a reprezentat viata mea reala in ultimul timp. (ce inseamna ultimul timp?). Sunt un fals. Sunt un fals? Sunt un copil al lui Dumnezeu. Sunt un copil al lui Dumnezeu? [...]