Exista om pe pamantul asta care sa nu aiba un dor?

In Romania sunt cateva doruri "la moda": dorul vremurilor trecute, dor de vremea comunismului cand o duceam mai bine (zic unii), dor de tinerete, dor de duca si cel mai tare: dorul de frati, surori, mame, nepoti... plecati prin strainatate.

Oare de ce ne inghesuim pe la ambasade, pe la granite sa plecam? Oriunde, numai sa plecam din Romania...

In ultimii ani parca e anormal sa intalnesti romani care au avut sansa "sa iasa" si se intorc in tara. Eu am o sora care traieste in Canada (pentru care sufar de dor :(). Motivul asta e suficient sa fiu intrebata frecvent de ce nu plec impreuna cu familia mea? Uneori nici nu stiu ce sa raspund. Uneori, chiar ma ia si pe mine cate un dor de duca... nu ma tine mult insa. Poate intr-o zi dorul asta o sa fie prea mare si... o sa plec.

Tu ai pleca din Romania? De ce?

Zicea cineva ca nu merita sa faci filozofie cand mai ai o buna bucata din viata. Merita sa stai sa te gandesti la viata, la moarte, la Dumnezeu, la Iad, la Rai si la lucrurile care tin de lumile spirituale, mai tarziu, atunci cand ai timp sa stai pe prispa langa batranelul sau batranica vietii tale, sa discutati, si sa trageti concluzii cat e ziulica de lunga.

Ma zabat de o vreme in cea mai crunta lupta din viata mea pana im momentul de fata. Este lupta renuntarii la tot ce inseamna Pamant, la tot ce inseamna dorinta legitima, dar care, din nefericire, ma poate desparti de Dumnezeu. Prin simplul fapt ca imi pun intrebarile astea, unii oameni considera ca iau lucrurile prea in serios. Altii ca le iau prea putin in serios.

Adevarul e, ca toata lupta asta nu a fost cu Dumnezeu si nici cu cei din jur. A fost o lupta cu mine. O lupta in care valorile cele mai adanci si profunde isi spun ultimul cuvant. Sunt sigur ca orice hotarare as lua, drumul meu va fii unul adanc si orice as face, voi lasa o dara adanca in urma mea.

Sa fie oare promomisiunea lui Dumnezeu mai atractiva decat iubirea pe care o poate primi un om azi, sau maine? Sa fie oare zambetul unei "ei" mai pretios decat casa vesnica si bucuria prezentei lui Dumnezeu? Sa fie oare Iadul indulcit si diluat de optica distorsionata a sufletului meu? Sa fie Raiul undeva departe si Pamantul atat de aproape?

M-am prins in hora, de sorginte vestica, a muncii de dimineata pana seara... respirand putin si sacadat in unele weekenduri, mai mult de amenintarea iubitei decat din nevoia de aer...

M-am trezit asemenea lui Ion a lui Rebreanu prins in lupta pentru "pamant", teritoriu virtual, imaginat, niciodata atins. Ma simt ca un capsunar...

Mi-am dezamagit prietenii care sperau si carora le-am promis ca le voi fi alaturi tragand la foalele care pompeaza aercurat.

Nu, n-am fost in pauza. Nu poti sa iei pauza de aer... Acum sunt in pauza; pauza de lucrurile care au nevoie de pauza.

Pentru cateva minute in care citesc si scriu, pentru cateva minute in care sunt parte a acestei comunitati "ozonate", pentru cateva minute trag din nou in piept aer curat.

~~~~~~~~~~~~~~~R E V I Z I E~~~~~~T E H N I C A~~~~~~~~~~~~~~

help ... asta caut io acu ... ce sa faci cand o persoana incepe sa nu mai fie aceeasi care era pana nu cu mult timp in urma ? ce sa faci daca nu shtii ce sa faci ?

i need ur help guys ...

...j4ever

La nastere, majoritatea copiilor plang. De frica. Mediul in jurul lor este in ochii lor, ostil, plin de necunoscute, temperatura e mult mai scazuta decat erau ei obisnuiti si toate simturile lor comunica creierului ca sunt intr-un mediu necunoscut. De ce plange copilul? De frica! Chiar daca il asteapta imbratisarea mamei, si puterea ocrotitoare a tatalui.

In prima zi de scoala, majoritatea copiilor sunt speriati. La fel a doua zi, prima saptamana, prima luna... Le este frica de necunoscut. Unii ascund mai bine frica asta, altii scapa de ea, altii n-o pot ascunde.

In perioada adolescentei, tinerii fac cele mai multe alegeri din cauza fricii. Asta nu inseamna ca dupa ce cresc nu mai fac alegeri din cauza asta, ci pentru ca perioada adolescentei este una plina de trairi intense si viata se desfasoara cu o viteaza ametitoare. Tinerii isi schimba gusturile sau prietenii si cedeaza la presiunea anturajului doar de frica sa nu isi piarda prietenii. Sa nu-si piarda siguranta. Se agata unii de ceilalti, emotional in primul rand, de frica sa nu ramana singuri. Frica asta se amplifica in timp, odata cu prima despartire si primul prieten care iti intoarce spatele.

Visezi color sau alb negru… Viata ta e roz sau gri… Esti negru de furie sau verde de invidie… Esti rosu de rusine….. etc. Iti sunt familiare expresiile? Folosim atat de mult culorile, chiar si in exprimarea noastra.

Pentru mine culorile sunt o binecuvantare atat de mare, nu-mi imaginez viata fara ele. Un amanunt atat de mic, de care Domnul nu a uitat cand a creat lumea.

Culorile au personalitate, culorile vorbesc, trezesc in noi sentimente.
Atunci cand privesti la cineva imbracat in culori foarte puternice si amestecate pe strada nu-ti vine sa zambesti? Mie da.

Culorile sunt vii. Si fara culori viata mea ar fi alb-negru, si la propriu si la figurat.

Uneori ma uit la oameni si ii asociez cu cate o culoare. Cei care vorbesc mereu despre cer, pentru mine sunt albastri, cei foarte determinati si hotarati ii vad in rosu, pe cei veseli in portocaliu, pe cei cu sange nobil in mov, iar pe cei seriosi in maro sau gri.

Tu ce culoare ai?

"Drinking beer is easy. Trashing your hotel room is easy. But being a Christian, that's a tough call. That's rebellion." Alice Cooper (Sa bei bere e usor. Sa-ti faci 'varza' camera de hotel e la fel de usor. Dar sa fii Crestin e o treaba dificila. Pentru ca inseamna rebeliune!)

"...being a christian is a tough call" Insa asta e doar o fata a problemei. Daca s-ar fii oprit aici, crestinismul ar semana cu o chestie fada si fara gust (intre noi fie vorba, cam asa si pare acum). Partea cea mai frumoasa din citatul lui Cooper este "That's rebellion". Tocmai acestei aventuri nebune, cu Domnul de mana pe post de conducator de trupa Delta Force, ii simtim lipsa. De aceea toate predicile spun acelasi lucru - pentru ca toate vorbesc despre cat de greu este sa fi crestin si cum putem rezolva aceasta problema. De aceea ni se pare ca stim, si nu ca ni se pare ci chiar stim, 99% dintre raspunsurile la intrebarile legate de viata de crestin. Dar acel fior pe care sa-l simti cand Domnul te cheama la o actiune de noapte undeva in jungla acestei lumi, lipseste cu desavarsire. "Unde sunt acei oameni care au intors cetatea (lumea) pe dos?". Ceva in genul asta erau perceputi inaintasii nostri.

Daca lumea are in oferta ei solutii care iti ofera adrenalina pura, atunci mi se pare de-a dreptul imposibil ca Dumnezeu sa nu aiba, in lista lui de preturi, produse cel putin similare, daca nu infinit mai bune. Intrebarea este unde gasim lista si cum cumparam produsele?

Exista momente in viata unui om in care nu se intampla mai nimic. Marea vietii e relativ calma, cerul e acoperit de nori dar nu e intuneric. Nu e nici frig nici cald, e o stare de cumplita liniste amestecata cu un enervant zgomot de fond. Nu esti nici bombardat cu ispite, dar nu esti nici pe culmile fericirii si biruintei.

Am fost echipat de mic sa fac fata momentelor de lupta. Am fost invatat sa ma apar de dusman, sa-mi pun coiful manturii si sa ma protejez cu scutul credintei. Am fost invatat sa ma bucur de victorie si sa ma pazesc in acele clipe mai mult decat oricand.

N-am fost insa invatat, si ma simt luat prin suprindere, de momente ca acestea in care nu se intampla nimic. Stiu ca e o stare intermadiara intre cele doua extreme. Simt ca sunt in acel punct de echilibru pe care l-am intalnit atat de rar si cu care nu stiu ce sa fac.

Stiu insa ca nu dureaza mult si fie ma veti vedea zburdand de fericire, fie va voi transmite scorul din pauzele luptei.

-Dox

In seara asta am urmarit unul dintre cele mai haioase filme pe care le-am vazut vreodata. Oscar Wilde a facut o treaba geniala cand a scris piesa de teatru, ecranizata in 2002 - The Importance of being Earnest (joc de cuvinte - Earnest e folosit ca si nume si inseamna serios).

Doi gentlemen (Rupert Everett si Colin Firth), intr-o Anglie a anilor 1800 folosesc pseudonimul Earnest (cinstit, serios) in anumite situatii din viata lor. Totul este ok pana cand apar in scena femeile de care acestia se indragostesc totul complicandu-se intr-o adevarata drama.

Mi-a placut enorm modul inteligent in care Wilde jongleaza cu acest "titlu" de Earnest (cinstit, serios) pentru a ironiza o societate care pune mai mult pret pe aparente decat pe substanta.

Parerea mea: un film plin de umor de calitate si faza nu intotdeauna predictibile care merita vazut cu cat mai multi prieteni.

-Dox

Luca 21:17 Veti fi uriti de toti din pricina Numelui Meu.

Doamne, cat de drag ne este versetul asta! E un adevarat panaceu universal pentru durerile, neimplinirile si frustrarile noastre. Il iubim si-l credem pana-n panzele albe. Ne ajuta sa trecem mai usor peste ironii si sa intoarcem mai repede celalalt obraz. Ne ajuta sa intelegem statutul nostru ca si crestini intr-o lume stricata.

Exista insa o mica problema. Lumea nu ne uraste din cauza Numelui lui Cristos, ci din cauza ipocriziei in care ne traim vietile. Lumea, adica omul de langa noi, ajunge sa ne urasca pentru ca nu traim ceea ce predicam. Pentru ca ii chemam in bisericile noastre la o forma fara continut, la o amagire. Lumea ne uraste pentru ca nu ne ajung toate caramizile din lumea asta ca sa ne batem in piept de cat de crestini suntem. Lumea ne uraste pentru ca am avut tupeul de a spune: "Noi suntem Calea, nimeni nu vine la Tatal decat prin noi!" De-asta ne uraste lumea!

Asa ca nu va mai amagiti ca suferiti pentru Cristos.

De multe ori, pentru mine, pasajul de mai jos a fost o adevarata gura de aer curat. A insemnat conectarea mea la o alta realitate decat cea pe care o vad cu ochii mei. Un fel de resetare a prioritatilor si un indemn spre a ma analiza si a ma refocaliza pe lucrurile cu adevarat importante. De prea multe ori mi se intampla sa ma ingrijorez, uitand ca realitatea suprema e felul in care Dumnezeu priveste lucrurile, nu cum le vad eu.

Nu vă strîngeţi comori pe pămînt, unde le mănîncă moliile şi rugina, şi unde le sapă şi le fură hoţii; ci strîngeţi-vă comori în cer, unde nu le mănîncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură. Pentrucă unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.

Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întunerec. Aşa că, dacă lumina care este în tine este întunerec, cît de mare trebuie să fie întunerecul acesta!

Nimeni nu poate sluji la doi stăpîni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celalt; sau va ţinea la unul, şi va nesocoti pe celalt: Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.

Deaceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gîndindu-vă ce veţi mînca, sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gîndindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decît hrana, şi trupul mai mult decît îmbrăcămintea? Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu samănă, nici nu seceră, şi nici nu strîng nimic în grînare; şi totuş Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sînteţi voi cu mult mai de preţ decît ele? Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorîndu-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui? Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe cîmp: ei nici nu torc, nici nu ţes; totuş vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s'a îmbrăcat ca unul din ei. Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe cîmp, care astăzi este, dar mîne va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?

Nu vă îngrijoraţi dar, zicînd: „Ce vom mînca?” Sau: „Ce vom bea?” Sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?” Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întîi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mîne; căci ziua de mîne se va îngrijora de ea însăş. Ajunge zilei necazul ei.

(Iisus Hristos citat in Evanghelia dupa Matei, capitolul 6, de la versetul 19 la 34)

Pentru ca o mare parte din ceea ce traim noi astazi a fost influentata de teoriile lui Darwin, m-am gandit sa citez din "The Descent of Man", editia a 2-a, un fragment care demonstreaza cat de barbara poate fii teoria evolutei. Citez:

"La salbatici, cei slabi in trup sau la minte sunt foarte repede eliminati; cei care suprvavietuiesc mostenesc o stare de sanatate buna. Noi, oamenii civilizati, pe de alta parte, ne dam toate silintele sa ingradim acest proces de eliminare; construim azile pentru imbecili si bolnavi; promulgam legi slabe; si medicii nostri isi cheltuie talentul pentru a salva viata oricui pana in ultimul moment. Avem motive sa credem ca vaccinurile au pastrat in existenta mii de oameni care, din cauza unei constitutii slabe ar fi disparut de la sine. Astfel membrii slabi ai societatii noastre civilizate isi propaga rasa.

Nici unul din cei care a incercat sa creasca o rasa de animale domestice nu se va indoi ca aceasta este foarte daunator pentru rasa umana. Este surprinzator cat de rapid dorinta de a-ti pasa, sau mila gresit directionata, duce la distrugerea unei rase de animale domestice; dar exceptand rasa umana, cu greu gasesti oameni care sa permita inmultirea animalelor inferioare.

Ajutorul pe care ne simtitm obligati sa-l dam celor neajutorati este in mare parte un rezultat secundar al instinctului de simpatie, care origineaza in instinctele sociale, dar care degenereaza in maniera indicata anterior. Nici nu ne putem controla compasiunea, fara a ne stirbi nobletea... Trebuie, asadar, sa suportam efectele negative generate de cei slabi care supravietuiesc si isi propaga specia."

A trecut multa vreme de cand nu ne-ati mai citit. Exista o explicatie. Sunt perioade in viata cand 24 de ore nu sunt suficiente, cand exista prioritati care iti mananca tot timpul, lasand in urma lor doar firimituri pentru odihna.

Dar perioadele astea vin si pleaca. Speram sa respiram din nou aercurat cat mai curand. Pana atunci Domnul cu voi.

Roze & AD

Astazi, fiecare om tinde sa se instraineze cat mai mult de cei din preajma, cautand in sine tot ce-i poate da viata din plin, si cu toate stradaniile lui, nu numai ca nu izbuteste sa priceapa sensul adevarat al vietii, dar pana la urma ajunge la un fel de sinucidere. In loc sa se cunoasca pe sine si sa desluseasca rostul sau pe lume, ramane un izolat. In veacul nostru societatea se faramiteaza, fiecare om se fereste de ceilalti si-si ascunde avutul, ca pana la urma, sa se instraineze cu totul de ei si sa-i indeparteze din preajma lui. Si cautand sa stranga de unul singur cat mai multe bogatii se gandeste: "Ce puternic sunt, am pe ce ma bizui". Nu stie, zevzecul, ca pe masura ce strange, se innamoleste tot mai mult intr-o sinucigasa neputinta. Omul s-a invatat sa nu se mai bizuie decat pe mijloacele lui, si, indepartandu-se de obste, a ajuns cu timpul sa nu mai puna nici o nadejde in ajutorul semenilor, sa nu mai creada in oameni, nici in omenire, sa tremure numai de teama ca s-ar putea cumva irosi agoniseala lui si drepturile pe care si le-a castigat. Pretutindeni, in ziua de azi, mintea sceptica a omului a inceput sa nu-si mai dea seama ca adevarata chezasie a vietii nu poate fi dobandita numai prin straduintele lui, oricat s-ar osteni de unul singur, ca pentru asta trebuie ca toti oamenii sa se straduiasca impreuna, cu puteri unite.

F.M. Dostoievski - Fratii Karamazov

Cioc-cioc! Cioc-cioc! Ssst! Se aude o bătaie la uşă! Oare cine să fie? Dau fuga să deschid.

– Ah, tu erai? Da, ştiu că trebuia să ne întâlnim. Iartă-mi întârzierea.
[Acum ne aşezăm la obişnuita masă la care, printre înghiţiturile de cafea, stăm la taifas.]

– Sunt puţin buimăcită. Noaptea trecută am visat un munte.
– Ştii care e primul lucru la care mă gândesc eu atunci când văd munţi sau aud vrbindu-se despre ei? Îmi doresc să urc, să fiu înălţime! Să respir aer proaspăt, curat… şi să mă bucur de frumuseţea naturii, de frumuseţea lui Dumnezeu!

– O, da. Eu iubesc muntele! Nu cred ca este o provocare mai mare decat aceea de a fi la înălţime!
– Totuşi… este o provocare mai mare! Aceea de a fi la înălţimea aşteptărilor lui Dumnezeu!

– La asta nu m-am gândit. Dar stai, ce înseamnă să fii la înălţimea aşteptărilor lui Dumnezeu? Ce aşteptări poate avea un Dumnezeu atât de mare de la o fărâmă de om ca mine?
–Dumnezeu se aşteaptă să căutăm mai întâi Împărăţia Cerurilor! El adoră să ne dea toate celelalte lucruri în momentul în care noi îl căutăm pe El. El îşi doreşte poate chiar mai mult decât noi să avem parte de toate lucrurile necesare, El doreşte mai mul decât noi să ne simţim împliniţi, fericiţi. Dar asta e ordinea priorităţilor la El! Se aşteaptă ca să-L privim mai presus de toate planurile noastre, să stăm de vorbă cu El, spunându-I ce vom drege, ce decizii vom lua, ce dorinţe avem, întrebându-L şi aşteptându-I răspunsul.

Dumnezeu se aşteaptă să avem încredere în El în orice situaţie şi se aşteaptă să exersăm iubirea Lui, slujindu-le semenilor…

Astea sunt doar câteva din aşteptările lui Dumnezeu. Crezi că mai poţi fi la înălţime, acum? Ţi-o mai doreşti?!

– Da, vreau să învăţ să trăiesc aşa. Vreau să fiu la înălţimea aşteptărilor lui Dumnezeu!
– Pentru tine ce înseamnă să trăieşti la înălţimea aşteptărilor Lui Dumnezeu? Care crezi că sunt aşteptările Lui cu privire la tine?

Norrishor

Pentru mine, poezia lui Blaga e un fel de linie trasata pe o banda a lui Moebius (detalii). Oricat as incerca sa 'scap' de ea, o regasesc iar si iar in fiecare colt al vietii mele. Uneori vine sa pun gaz pe focul inimii, alteori doar sa-mi adape melancolia si nostalgiile. Uneori ma ajuta sa iubesc mai mult pe cineva, alteori, egoiste, poeziile lui Blaga se prezinta singure, doritoare de a fi admirate, iubite.

Acum e momentul in care iubesc... poeziile lui Blaga. Si nimic altceva :P Asa ca intre primele trei articole 'muzica magica' 1, 2, 3 si asta, ce-l de-al patrulea, singura legatura e iubirea, Blaga si eu. Ea a plecat sa caute vantul care sa-i rascoleasca parul.

Dorul

Setos iti beau mireasma si-ti cuprind obrajii cu palmele-amandouă, cum cuprinzi in suflet o minune. Ne arde-apropierea, ochi in ochi cum stam. Si totusi tu-mi soptesti: "Mi-asa de dor de tine!" Asa de tainic tu mi-o spui si dornic, parc-as fi pribeag pe-un alt pamant.

Femeie, ce mare porti in inima si cine esti? Mai canta-mi inc-o data dorul tau, sa te ascult si clipele sa-mi para niste muguri plini, din care infloresc aievea - vesnicii.

"Dorm sub viaduct."

Dave traieste pe strazile din Detroit. Locuieste pe strada de 28 de ani.

Ne uitam la stiri si ne tot minunam de cate se intampla in lume. Ne preocupa soarta omenirii si suntem impresionati de razboaiele din Africa, de copii care mor de foame, de sinistrati, de refugiati si de multe alte categorii de oameni care sufera in lumea asta. De cate ori insa avem ochi pentru cei de langa noi? De cate ori ii vad cu adevarat pe cei care isi inting mana dupa un ban sau o bucata de paine? E atat de usor sa nu-i mai bagi in seama! Fac parte din peisaj. Sunt un decor. Unul murdar, urat mirositor si usor de dispreuit.

Am dat de un site, unde personajele importante sunt oamenii fara adapost. Oamenii strazii. Un site unde nimeni nu-i judeca, ci doar ii prezinta. Unii sunt din vina lor pe strada, altii din cauza evenimentelor din viata lor. Unii au ales strada, altii au fost fortati de imprejurari sa locuiasca pe ea.

Cu siguranta, pentru o vreme macar, ochii mei ii vor vedea iar pe acesti oameni ai strazii. Cand am sa pot, am sa-i ajut. Cand am sa pot, am sa le spun o vorba buna. Sau sa le zambesc. Dar macar sa nu-i ignor cand trec pe langa ei. Sa nu fac mutre si sa nu ma stramb a dezgust. Pana la urma, sunt si ei oameni. Atata doar, ca alegerile facute de ei au avut consecinte mai dureroase decat ale mele.

Uite ce am primit azi pe adresa noastra de email: Buna ziua Numele meu e X-ulescu si va scriu pentru a-mi exprima bucuria ca v-am descoperit. Ce suflete frumoase aveti. Ati putut sa va detasati asa de radical de lumea reala? Felicitari! Va citesc oridecate ori pot si tot de atatea ori sunt incantat. Va multumesc. X-ulescu

Crezi ori nu crezi, pe mine ma intristeaza acest email. De ce? Pai uite cum sta treaba.

Am pornit acum vreo 9 luni (nu-mi vine sa cred ca a trecut asa de mult timp - am numarat si renumarat pe degete lunile ca sa ma asigur ca sunt chiar 9), am pornit asadar acest blog cu dorinta de a face o diferenta in peisajul 'internetic' romanesc. Vroiam sa aducem la cunostinta celor ce vroiau sa ne bage in seama, ca nu toti romanii fac parte din generatia pro(***). Ca exista oameni cu un sistem de valori diferit. Ca unii inca cred in acel Dumnezeu El Elyon, atat de demodat in zilele noastre. Si am considerat ca nimic nu poate scoate mai bine in evidenta aceste dorinte ale noastre, decat zbaterile noastre de zi cu zi - crestinismul trait nu doar la umbra marilor sucese, ci si pe culmile disperarii. Ne-am scos bucati din viata, si uneori din inima, le-am adus aici si apoi ne-am bucurat sau intristat impreuna cu tine.

Se pare ca undeva pe drum ceva s-a dereglat. Pentru simplu motiv ca...

Eu nu ma caiesc, c-am adunati in suflet si noroi- dar ma gandesc la tine. Cu gheare de lumina o dimineata-ti va ucide-odata visul, ca sufletul mi-asa curat, cum gandul tau il vrea, cum inima iubirii tale-l crede. Vei plange mult atunci ori vei ierta? Vei plange mult ori vei zambi de razele acelei dimineti, in care eu ti-oi zice fara umbra de cainta: "Nu stii, ca numa-n lacuri cu noroi in fund cresc nuferi?" Lucian Blaga, Vei plange mult ori vei zambi?

Suntem tovarasi tai de drum. Ne bucuram ataaaaaaaaat de mult ca-ti suntem de folos pe cale, dar nu uita ca, si noi cautam, la fel ca tine, urmele pe care sa calcam.

Un grup de psihologi a pus unor copii cu varste cuprinse intre 4 si 8 ani urmatoarea intrebare: "Ce inseamna dragostea?". Raspunsurile primite au fost mai adanci decat ne-am putea imagina.

"Cand bunica mea a facut artrita, nu mai putea sa se aplece sa-si faca unghiile de la picioare. Asa ca bunicul i le face de atunci mereu,desi are si el artrita la maini. Aceasta este dragostea." Rebecca, 8 ani

"Cand cineva te iubeste, felul in care iti rosteste numele este diferit. Chiar stii ca numele tau este in siguranta in gura lui." Billy, 4 ani

"Dragostea este ceea ce te face sa zambesti atunci cand esti obosit." Terri, 4 ani

"Este dragoste cand o fata se parfumeaza, un baiat se da cu after shave, ies impreuna in oras si se miros reciproc." Karl, 5 ani

"Este vorba de iubire atunci cand mananci in oras si ii dai cuiva cei mai multi dintre cartofii tai prajiti, fara sa ii ceri in schimb cartofii lui." Chrissy, 6 ani

"Este dragoste atunci cand mami ii face cafea lui tati si ia o inghititura inainte de a i-o da, pentru a fi sigura ca gustul este OK." Danny, 7 ani

"Dragoste este atunci cand te saruti tot timpul. Apoi, cand obosesti de atata sarutat tot vrei sa fii impreuna si sa stai de vorba. Asa sunt mami si tati. Sunt caraghiosi cand se saruta." Emily, age 8

"Dragostea este ceea ce este cu tine in camera de Craciun daca te opresti din deschis cadouri si asculti." Bobby, 7 ani

"Daca vrei sa inveti mai bine sa iubesti, trebuie sa incepi cu un prieten pe care il urasti" Nikka, 6 ani (ne-ar trebui cateva milioane de Nikka pe aceasta planeta)

Am bucuria de a te saluta cu „Hristos s-a înălţat”. Un salut plin de frumuseţe, de profunzime, dar şi plin de prospeţime! Totuşi nu m-aş opri aici, ci aş continua spunând „şi înălţat să fie în inimile noastre”. Mă bucur că ai ales să respiri prospeţimea lui împreună cu mine... Şi, uite, eu mi-am zis că ar merita să mai facem un popas în goana noastră şi, astfel, să medităm sub semnul sărbătorii la... înălţare. Aşa că uite, prinde-mă de mână şi vom coborî în cămăruţa inimii mele, ş-om sta de vorbă, împreună, la gura sobei, chiar daca suntem în mijlocul verii...

Şi ca-n mai toate poveştile... am să încep şi eu cu.. a fost cândva, pe la un început de săptămână, când Isus, înviat fiind, şi-a reîntâlnit prietenii. Dacă vei privi cu atenţie printre cei 11... mă vei zări. Da, abia acum mă voi prezenta. Numele meu este Toma. Şi sunt cel mai necredincios dintre toţi. Ştii, tocmai degetul meu a atins rănile mâinilor Lui, coasta Lui. Nu, n-am putut să cred că e viu. Dar acum cred... Mă simt vinovat de necredinţa mea... Dar ştii, în ciuda necredinţei mele, Isus mă iubeşte şi asta îmi dă curaj să merg mai departe, învăţând, luând aminte.

Sex, droguri, distractie si o viata ca un vis. Sunt celebrii, sunt cautati, sunt admirati si idolatrizati. Sunt cei de la Stillwater, intr-un film scris si regizat de Cameron Crowe. Dialogul de mai jos mi se pare semnificativ pentru atmosfera filmului.

Lester Bangs: Omule, te-ai împrietenit cu ei. Vezi, prietenia e pileala pe care ti-o toarna... pentru ca vor sa te îmbeti si sa te simti drept unul de-al lor.
William Miller: Ei bine, a fost distractiv.
LB: Pentru ca te fac sa te simti tare. Si, eu te-am vazut. Nu esti tare.
WM: Stiu. Chiar când am crezut cã eram, stiam cã nu eram.
LB: Pentru cã suntem slabi. Cât timp femeile vor fi mereu o problema pentru tipi ca noi... cea mai mare parte a artei din lume se va confrunta cu aceeasi problemã. Oamenii care arata bine... n-au coloana vertebrala. Arta lor nu rezista niciodata. Ei pun mâna pe fete, dar noi suntem mai isteti.
WM: Mda, acum pot sa pricep asta.
LB: Pentru ca arta adevarata se bazeaza... pe, stii tu, vina si dor... si, stii tu, dragostea deghizata în sex... si sex deghizat în dragoste. Hei, hai sa recunoastem. Ai avut un subiect greu.
WM: Ma bucur ca ai fost acasa.
LB: Întotdeauna sunt acasa. Sunt slab.
WM: Si eu.
LB: Te descurci de minune, stii ? Singura moneda de schimb în lumea asta falita... e ceea ce împarti cu altcineva atunci când esti slab. Asculta, am un sfat pentru tine... si stiu cã tu crezi ca tipii astia sunt prietenii tai... daca vrei sa fii un prieten adevarat pentru ei... fii cinstit si nemilos.

Convorbire telefonica intre William Miller (15 ani, corespondent Rolling Stone care a calatorit cu formatia Stillwater prin America insotidu-i la cateva concerte) si Lester Bangs (Editor la CREEM - o alta revista dedicata muzicii) despre reportajul pe care William trebuia sa-l faca despre Stillwater.

Cum strajerul asteapta dimineata, asa asteapta sufletul meu, prezenta ta Doamne...

Da , Doamne, astept dimineata... imi e frig... sunt satul de intuneric... imi este frica... intunericul ce ma-nfasoara ma face sa ma simt nesigur. Tremur... a inceput sa ploua. Mai este mult? Simt ca numai rezist...

Veniti zori... iubesc rasaritul, iubesc luceafarul de dimineata... iubesc lumina... Doamne, astept dimineata... Am amortit. Dumnezeul meu, dimineata mea... arata-te. Intoarceti Fata spre mine. Lasa ca soarele prezentei Tale sa-mi incalzeasca sufletul, sa-mi dezveleasca cutele inimii, sa-mi lumineze ochii,infrumusetandu-mi trairea. Sunt satul... scarbit de intunericul uratenia pacatului...

Lumina... unde esti? Vreau lumina...

Nu stiu daca ati inteles cat de important a fost acest concert pentru redescoperirea lui Dumnezeu in viata mea si de aceea vreau doar sa va scriu ce am scris in seara de dinainte de concertul Identic. Trebuie sa mentionez ca totul a pornit ascultand melodia "Ridica-ti ochii catre cer" de la Born Again, dar puteti sta linistiti ca de aseara ascult intruna Identic... pentru ca asa cum v-am spus are titlul albumului pus exact dupa starea mea actuala...

Ia sa vedem ce am scris...

RIDICA-TI OCHII CATRE CER!

Ce ciudat ca mottoul a totul ce scriu si a fiecarei pagini manjite cu gandurile si framantarile mele este: DON'T GIVE UP...LOOK UP! Si totul a ramas un slogan dupa care in nici une caz nu-mi construiesc eu viata si credinta mea.

Ttttt! Si asa incepe "Ridica-ti ochii catre cer!". Acum scriu de aici de jos, din groapa in care am cazut infranta de respingere si de "schilodirile" imaginii mele. In caderea mea spre intuneric, incertitudine si deznadejde am uitat sa ma uit in directia cea buna. Am uitat, de fapt e si foarte greu sa fac asta in timp ce sunt ingrozita de "prapastia" in care ma adancesc... NU mai vad cerul. E mult prea sus si valea e mult prea adanca. Stiu ca intunericul vrea sa ma cuprinda si de aceea arunca mult moloz din trecut, din greselile iertate dar nu uitate,din robia pacatului, din deciziile gresite care au atins vietile celorlalti in mod negativ, din prea multul meu egoism, din asteptarile mele acuzate pe nedrept, din certurile mele cu cerul si cu Tata. Are de unde sa adune mocirla. Sub povara ei ma prabusesc. [...]

Tocmai ne-am intors de la concert. Pe scena seara a fost calduroasa si la propriu si la figurat. Tin sa multumesc tuturor celor care au participat la concert si au cumparat cd-uri :) Oh, si tin sa multumesc "agitatorilor" de la fundatia Herald si nu numai, care au agitat tare bine lucrurile in sala.

Fiti binecuvantati!

-Radu

"Hai, puisorule, il imbia batranica, sa aprind si aici la tine o candela la icoana!" Altadata n-ar fi ingaduit cu nici un chip sa arda candela in odaie la el, si nu s-ar fi sfiit chiar sa o stinga; acum insa o poftea el singur: "Aprinde-o, bunicuto, aprinde-o. Inainte nu va lasam s-o aprindeti, ca un nemernic ce am fost. Cand aprinzi candela, ridici slava lui Dumnezeu, si cum stau asa si ma uit la dumneata, sufletul mi se bucura si ma inchin si eu. Inseamna ca amandoi ne rugam aceluiasi Dumnezeu!" Vorbele lui aveau un zvon ciudat; mama se ascundea in iatac si plangea, dar cand intra la el isi zvanta lacrimile si cauta sa i se arate cu o fata senina. "Nu plange, maiucuta draga, o imbuna el, scris e sa mai petrec inca multe printre voi si sa ne veselim impreuna, prea e frumoasa viata si plina de bucurie!" "Vai, dragul mamei, unde-i bucuria, cand toata noaptea arzi ca para focului si tusea iti seaca pieptul!" "Maicuta, zicea el, nu plange, viata e un rai in care toti ne desfatam, numai ca noi nu vrem sa ne dam seama de asta, caci daca am vrea, chiar maine ar fi un rai tot pamantul." Vorbele lui sunau atat de ciudat si cu atata incredintare, incat toata lumea se minuna si lacrima induiosata. Alteori veneau prietenii sa ne vada. "Dragii mei, ii intampina el, zau, nu stiu prin ce m-am facut vrednic de dragostea voastra... Cum am putut sa n-o vad pana acum si sa n-o pretuiesc cum se cuvine?" De cate ori slugile intrau la el in camera, nu lipsea sa le spuna: "Dragii mei, de ce ma slujiti? Sunt eu, oare, vrednic sa ma slujiti? Daca s-o milostivi Dumnezeu si mi-o ingadui sa mai traiesc, am sa va slujesc si eu pe voi, fiindca toti trebuie sa ne slujim unii pe altii." Mama il ascuulta si dadea din cap: "Baiatul mamei, nu tu, ci suferinta ta vorbeste prin tine." "Maicuta draga, lumina vietii mele, o dezmierda el, uite, as vrea sa fiu sluga slugilor mele si sa-i slujesc, asa cum ma slujesc ei pe mine. Trebuie sa stii, maicuta, ca fiecare dintre noi e vinovat de toate si fata de toti, iar eu mai mult decat oricine!" Mama zambea printre lacrimi: "Cum poti tu sa fii vinovat fata de toti, si inca mai mult ca oricine? Sunt doar atatia talhari si ucigasi pe fata pamantuli; tu, insa ce pacate ai savarsit sa te impovarezi maimult decat toti?" "Maicuta draga, sangele tau sunt, zicea el (rostea uneori niste cuvinte atat de duioase, ca te si mirai ascultandu-l", si carne din carnea ta, lumina vietii mele, sa stii ca intr-adevar e asa cum iti spun: fiecare din noi este vinovat pentru toti si pentru toate, fata de toti si fata de toate. Nu stiu cum sa-ti lamuresc mai bine lucrul acesta, dar simt ca asa este, si asta ma doare. Cum putem sa traim oare, si sa ne inveninam singuri fara sa vedem nimic, nimic?"

- Markel (Fratele parintelui ieromonah Zosima - Fratii Karamazov - F.M. Dostoievski)

Pentru a iesi dintr-un univers concentrationar - si nu e neaparat nevoie sa fie un lagar, o temnita ori o alta forma de incarcerare; teoria se aplica oricarui tip de produs al totalitarismului - exista solutia (mistica) a credintei. Nicolae Steinhardt

Ati avut vreodata curajul sa deveniti eretici? Ma rog, eretici, e un mod de a spune pe nume lucrurilor. Eretici in sensul de a avea curajul. tupeul, de a nu fii de acord cu cele invatat din (as spune din mosi-stramosi, dar nu e cazul pentru protestanti) frageda pruncie. Ati pus vreodata sub semnul intrebarii tot, dar absolut tot ce ati invatat? Si nu pentru ca ati da cu piciorul caii pe care biserica din care faceti parte v-a aratat-o, ci pentru ca sunteti in cautarea unei cai mai bune. Eretic nu de dragul rebeliunii, ci de dragul unei cunoasteri mai adanci a Dumnezeirii.

Cunoasteti solutia credintei. Dar stiti macar cu ce se mananca solutia (mistica) a credintei? Eu acum incep sa caut.

ereticul

Am vazut mai demult un film a carui idee nu o sa o uit niciodata. Si asta nu numai pt ca m-a impresionat f mult, ci pentru ca e o idee gandita, cu logica si practicabila. :)

E un film cu substrat, numit Pay it forward. Nu am de gand sa povestesc pe lung subiectul ca stric farmecul vizionarii. ;) Vreau sa va spun in schimb despre miscarea Pay it forward, care are un plan atat de simplu incat l-ar putera aplica oricine.

De multe ori cand facem cuiva un bine, ne asteptam la o anumita rasplata din partea persoanei respective; deasemenea, cand ne ajuta cineva ne simtim oarecum datori, sa-i "dam inapoi". Dar oare ce ar fi, ca in loc sa accepte rasplata, persoana respectiva sa ne spuna: "Nu, nu imi da inapoi... da mai departe!" Si asa, noi sa facem binele acela altcuiva, sa rasplatim pe altcinva ; iar apoi, nici noi sa nu asteptam ca persoana respectiva sa isi plateasca datoria, ci sa ii spunem sa ajute pe altcineva in schimb.

Cam asta e planul unui copil din film care incearca sa isi faca tema cu titul "Cum sa faci lumea mai buna". Totul porneste de la un om, care trebuie sa faca ceva special pentru 3 persoane. "it must be something really big and special" [cam asa imi aduc aminte citatul din film:) ] Dupa ce isi va da silinta si va schimba ceva pentru acele persoane, ii va spune fiecareia sa faca "something really special pt alte 3", si deja vor fi 9 oameni mai fericiti cu ceva, dornici sa dea mai departe binele. Daca fiecare dintre acesti oameni va incerca...la urmatorul nivel vor fi 27...apoi 81...si numarul persoanelor care au primit fericire si dau fericire va creste exponential.

Stiu, poate pare doar o utopie dintr-un film dar... si filmele sunt inspirate din viata!

Si protagonistul e desnadajduit, vrea sa renunte, isi spune ca a fost irealist cand s-a gandit la asa ceva si totusi...

Eu cred ca viata fiecaruia e un film, doar ca unii se opresc la momentul din film in care eroul vrea sa se dea batut si simte ca toate fortele ii sunt potrivnice ; unii renunta chiar inainte de a urma rasturnarea de situatie.

Si cum spune un cantec drag mie "Don't you EVER consider giving up..FIGHT! It's a beautiful life :)" Sunt convinsa ca nu am reusit sa exprim aici tot ce as fi vrut ca sa ajung undeva in sufletul celor care citesc, dar... vizionati filmul si el sigur va patrunde undeva adanc in voi.

Si asa, in final..ce ziceti? Incepem si noi o miscare din asta, sa vedem unde ajunge? Nu avem nimic de pierdut. Si daca persoana careia ii facem binele renunta, ramanem macar cu satisfactia ca am facut pe cineva fericit si ca L-am facut pe Dumnezeu sa zambeasca cu drag, sa nu fie chiar asa dezamagit de lume... Si asta e ceva, nu?

Cu drag, Laura:) (Serendipity)