Ma simt obosit. Lucrez prea mult, ma distrez prea putin si nu stiu cum se face ca nu-mi ajunge timpul. Imi vine sa renunt la mobil, sa scot telefoanele din priza si sa ma urc intr-un copac de pe malul Somesului si sa nu ma mai cobor de-acolo o vreme buna.

Vine insa concediul... URA! Nu ca sunt foarte obosit fizic, dar dupa atatea ore de stat la computer, imi joaca ochii in cap :) si mintea mi-o ia razna. Hihi. Tri la la, li li li. :) Asta era un cantec. :) Ok, ma duc in vacanta pe Valea Draganuli si impreuna cu mine, adica, ma scuzati, eu ma duc impreuna cu niste copii si adolescenti de la fundatia Herald. Ehei, baschet, fotbal, scalda si alte bunataturi! Here I come! Eh, si ca sa nu credeti ca post-ul acest chiar n-are nici o noima, va invit sa ne impartasim unii altora locurile prin care vom merge in vacanta. Deci? :)

Ce au in comun toti oamenii? Dorinta de a fi fericiti, frica de moarte, dorinta de a avea un trai bun, toti oamenii au parinti, toti copii ajung oameni maturi (stiu ca sunt si exceptii, dar nu consider ca e momentul sa intru acum in amanunte). Toti copii folosesc acelasi limbaj inainte sa inceapa sa spuna mama sau tataÂ… o fata dezamagita se citeste fata dezamagita si in Romania si in Australia. Daca vrei sa spui ca iti este frig, e suficient sa te faci ca dardai si oricine, de orice nationalitate va intelege ca iti este frig, nu ca ai inventat un nou dans (desi nu se stie niciodata). Mimica fetei este inteleasa peste tot la fel, gesturile la fel. Muzica, arta, fotografiile, matematica (orice limba ai vorbi 2 cu 2 tot 4 vor fi), culorile, frumusetea, dragosteaÂ… toate sunt limbaje universale.

Exista o sumedenie de astfel de limbaje, eu am amintit doar cateva, poate voua va mai vin in minte si altele, simtiti-va liberi sa ni le impartasiti. Dar partea interesanta de abea acum vine, toate aceste limbaje comune au ceva in comun, cel putin toate la care m-am putut gandi eu, toate au fost descoperite de om, nu inventate. Interesant, nu?

La Dumnezeu uneori se merge si cu pile. Spune in Biblie ca "mare putere are rugaciunea celui neprihanit", si asa si este. Sunt anumiti oameni pe care, Dumnezeu, se pare ca-i favorizeaza cand ii cer ceva. Am auzit de unii oameni, pe unii ii stiu personal, ca scot draci, sau ca se roaga si primesc raspunsuri la rugaciuni intr-un mod miraculos.

Eu nu sunt un astfel de om, din pacate. M-am tot rugat de-a lungul vietii pentru tot felul de chestii si de prea putine ori am vazut raspunsuri din categoria "DA" la problemele mele. In schimb, am spus unei persoane o problema, si spre mirarea mea, am primit un raspuns aproape instantaneu. M-am scarpinat in cap si am dat din umeri. Mi-am zis ca poate e o intamplare. Urmatoarea saptamana am rugat-o sa mai aduca cererea mea inaintea lui Dumnezeu si, iar mirare - raspunsul a venit uimitor de repede. Imi zicea insa persoana respectiva ca, in schimb, orice ar cere pentru ea nu se intampla.

Cred ca oamenii de mai sus sunt exceptia, nu regula. Oameni deosebiti pe care, Dumnezeu, pentru un motiv sau altul, ii trateaza cu prioritate. Ei sunt "pilosii". Oamenii cu pilele cele mai inalte si din cate se pare, le pot folosi doar pentru altii. Pentru noi, restul crestinilor "obisnuiti", cred insa ca functioneaza altceva. Iisus ne invata despre legea staruintei: "bate si ti se va deschide, cere si vei capata". Si am vazut ca si asta da roade. Insist, insist si iar insist pana cand Dumnezeu ia aminte la rugaciunea mea. Nu-s sigur ca mi se rezolva probleme, dar eu, rugandu-ma, sigur ma schimb.

Sfatul meu? Daca ai o pila la Dumnezeu, foloseste-o. Stii un om neprihanit? Roaga-l sa puna o vorba buna la Dumnezeu pentru tine. Stii mai multi? Ferice de tine. In paralel insa bate si ti se va deschide, cauta si vei gasi, si nu uita sa te rogi pentru "pilele" tale.

Aveam la un moment dat un tricou preferat... il inchipuia pe Garfield ungandu-si cu pasta de dinti periuta. Textul era, reproduc exact, "I Hate Mondays!"

Nu-mi plac defel inceputurile de saptamana, nu-mi place de fel ziua de luni... Peste weekend parca toate iau pauza si se grabesc sa explodeze luni. Cred ca luni iarba n-ar creste doar daca n-ar fi luni... dar cum luni e luni pana si iarba isi reia activitatea.

Am observat ca dupa o varsta e mai greu sa starnesti relatii noi. E asa de usor cand esti copil. Zambesti strengareste, spui o vorba stalcita si toata lumea te iubeste. Devine tot mai greu pe masura ce trec anii. Un zambet strengar si o vorba stalcita nu numai ca nu mai ajung dar pot sa te afecteze negativ. Devine tot mai greu sa starnesti relatii sincere... E ok daca ai ceva de castigat sau daca se intampla sa intalnesti persoane cu care parca te-ai sti de cand lumea. E mult mai greu sa-ti placa sincer cineva nou, pentru ca e mult mai usor sa observi defecte. E mult mai greu sa-ti placa de cineva pur si simplu, sau chiar daca nu-ti place foarte mult sa-l/o accepti in preajma. Nu stiu cati dintre colegii de scoala mi-au placut cu adevarat, dar ma relationam la toti... si era ok pentru ca stiam o multime de "lume".

E cu atat mai greu sa iubesti neconditionat cu dragostea pe care ne-o cere Isus pentru semenii nostri. E usor sa spui "eu iubesc oamenii", "eu il iubesc pe Isus" - pentru ca provocarea este pe masura marimii acestor cuvinte... este provocarea de a IUBI pana si cel mai neinsemnat dintre semeni.

Zambesc amar la gandul ca cineva in afara de Dumnezeu ar putea avea dragoste. Si cand spun dragoste, mai nou, imi tremura glasul si toata fiinta mea se zbate intr-un fior. Eu nu pricep dragostea. Nu stiu cu ce se mananca. Nici nu pot s-o definesc cum trebuie. E sentiment? E actiune? E amandoua? E altceva? Ce simte Dumnezeu pentru mine? Niciodata nu m-am gandit asa la El. Prea des ma raportez la El ca la un concept si nu ca la o persoana. Daca eu sunt facut dupa chipul si asemanarea Lui, inseamna ca si el simte. Oare ce simte pentru mine acum? Oare ii e dor de mine? Oare ma viseaza? Oare are totul planificat sau... Oare ce-mi pregateste pentru viitor? Oare plange pentru mine? Oare se bucura cand ma bucur? Oare se satura de mine cateodata? Eu unul sigur sunt satul de mine de multe ori...

Zambesc. Dar nu mai zambesc cu amar. Caci gandindu-ma la El, si amintindu-mi de pildele lui Iisus, ma loveste un dor si un mare drag dupa El. Oh, El simte, cu mine, pentru mine si niciodata, auzi, NICIODATA, nu-i voi fii indiferent. Parca-l vad asteptandu-si copii care ratacesc care pe unde, si parca-i vad privirea blanda si intelegatoare. Imi zambeste si-mi spune ca mai am putin si voi intelege. Mai am putin si voi trece DINCOLO. Pana atunci, oare cati copii de Dumnezeu mai trebuie sa afle vestea buna ca au un Tata care le pregateste un loc in stralucire si in glorie? Si vestea si mai buna ca pot spune oamenii ce vor, realitatea nu e deformata si nici umbrita de minciuni sau teorii?

Ce bine ca exist! Ce bine ca s-a gandit sa faca un Radu. Ce cadou! Ce minune! Ce bineee! Si ce bine ca esti si tu, ca vom putea petrece impreuna la aceea nunta cosmica dintre Dumnezeu si Om, la nunta prin care vom intra in aceea tinerete fara de moarte si viata fara sfarsit.

Hei! Si inca o chestie! E luni, e o zi noua. O saptamana nou nouta. O gramada de fapte bune pregatite pentru noi. Deschide-ti ochii si vei vedea lumea de dincolo atat de aproape! Duhul lui Dumnezeu sa ne insoteasca pe noi pe toti in saptamana asta si fie ca puterea Lui sa ne umple inimile si trupurile slabe. Amin.

Unul dintre autobusele distruse la Londra.

Am vazut in ultima vreme la imagini pline de violenta de mi s-a acrit. Peste tot trupuri sfartecate de bombe, familii indoliate si natiuni socate de ceea ce li se poate intampla. Nu pot sa nu observ consternat ca gresala parintelui credintei, musiu Avraam, costa scump astazi lumea intreaga. In Orientul Mijlociu, veci pururi nu va fii pace; in restul lumii, extremistii musulmani au grija ca din cand in cand sa mai trimita cate un sinucigas pentru a ne trezi din presupusa adormire. Numai ca nu-si dau seama bietii de ei ca pe noi incepe sa nu ne mai afecteze. Uita-te la Englezi. Pai astia din a doua zi si-au intrat in ritmul normal. Eh, aproximativ normal ca sigur nu au mai circulat la fel de relaxati. Ideea e ca incercarea "teroristilor" de a-si impune punctul de vedere - care fie vorba intre noi, in afara de morti si raniti, eu nu inteleg ce vor - nu are prea mari sanse de izbanda.

Sa vezi insa nerusinare. Unul dintre inaltii responsabili cu afaceri externe ai Islamabadului declara ca: "E important sa nu invinuim pe nimeni din afara cand problema e generata din interior. Politicile voastre in Orientul Mijlociu, politicile voastre in raport cu lumea Islamica, sunt cauza problemelor din societatea voastra." Sa ma scuzati, dar in ce priveste Pakistanul la ei e un adevarat cuib de teroristi si asta fara sa mai punem la socoteala ca trei dintre cei patru teroristi sinucigasi au trecut prin Pakistan inainte de a face prapad la Londra...

Eu un lucru nu pricep in ce-i priveste pe musulmanii astia. Ne tot ametesc la cap ca religia le interzice sa faca crime, dar se pare ca, cei mai aprigi luptatori si teroristi sunt fundamentalistii islamici. Ori aia interpreteaza cum vor Islamul si in cazul asta eu n-am nici o idee cum s-ar putea rezolva problema asta, ori ceva e total gresit cu Islamul. Dar sa nu aratam prea mult cu degetul, ca nu departe e Irlanda de Nord, unde ani la rand domnii crestini de prin zona s-au razboit unii cu altii bine de tot... si lista cu "crestini" teroristi cred ca ar fii si ea destul de lunga...

O intrebare am cand ii vad pe oamenii astia ai extremelor. Oare ce-i in capul lor?

E asa de greu sa gasesti oameni de incredere, oameni pe al caror cuvant sa te poti baza. Parca spiritul balcanic si-a pus amprenta peste toti romanii... ne-am uitat prea mult la filme si ne place sa ne identificam cu personajul negativ... oamenii naivi nu au ce cauta in Romania pentru ca noua ne este prea greu, efectiv nu ne putem abtine sa nu-i tragem in piept. Se spune ca-i mai bine sa nu faci afaceri cu prietenii sau cu familia... si cred ca multi au adaugat si romanii pe lista.

de ce nu ne putem vedea linistiti de treaba noastra, de ce nu putem fi integri si onesti... de ce nu putem, macar o data sa nu ne oprim la povesti cu consateanul intalnit pe zebra in oras pentru ca apoi sa ne mintim seful cum ca am stat mai mult la coada. De ce sunt prea rare diminetile cand ne trezim cu chef de munca - si asta se intampla de fiecare data duminica - de ce trebuie sa inchidem aprozarul la fara zece, de ce trebuie sa fie adevarata si atat de actuala ura pentru capra vecinului. De ce o ora dureaza intotdeauna mai mult, iar opt ore intotdeauna mai putin. de ce toate acestea sunt valabile doar in Romania, iar odata ce ies peste hotare romanii sunt recunoscuti ca fiind foarte harnici chiar si printre hoti.

Mi s-a-nacrit de atata romanitate si, prin mila Domnului, am de gand sa fiu mai putin roman chiar aici in tara mea. M-am saturat sa fiu generatie de sacrificu. Si voi?

PS In loc de poza, Roze mi-a sugerat sa pun o rama de tablou, clasica prin casele de romani, o rama in care sa ne imaginam fiecare o situatie jenanta sau nu, cu si despre romani. o sa ne folosim imaginatia si o sa va rog sa ne-o descrieti si noua.

Stau si ma gandesc la cat de mult timp ne pregatim infatisarea inainte sa mergem la biserica. Sa fii spalat, sa ai haine frumoase si curate. Sa nu ma intelegeti gresit - nu e o pledoarie pro jeg. Nici vorba. Dar ma intriga faptul ca petrecem ore ca sa ne pregatim hainele pentru biserica, dar nu petrecem 5 minute ca sa ne pregatim sufletul pentru ceea ce va sa urmeze.

Drumul spre biserica este drumul pocaintei. Drumul pana la biserica este cel putin la fel de important ca si prezenta in biserica. In opinia mea la biserica mergi sa-L slavesti pe Dumnezeu impreuna cu fratii tai, caci Lui i se cuvine toata slava si gloria. Aud un amin? AMIN! Insa noi mergem sa ne plangem si sa ne lamentam, sa ne cerem intr-una iertare. Si pe cand am reusit sa ne cerem iertare si sa ne curatim sufletul, cele 2-3 ore ale slujbei sau ale serviciului divin, dupa caz, au trecut. Si noi tot nu am reusit sa-I dam slava si astfel sa ne umplem sufletele.

Drumul spre biserica este drumul pocaintei. In timpul premergator intrarii in biserica, sufletul trebuie pregatit. La fel cum iti pregatesti atat de atent hainele. Trebuie primenit, curatat, aerisit. Uimitor ce putine mai ai de comentat cand mergi astfel pregatit la biserica :)

Asa ca data viitoare cand va indreptati spre biserica, nu uitati ca drumul spre biserica este drumul pocaintei!

Ma intreb inca daca am fost surprins sau nu sa aflu ca si lumea publicitatii este condusa de evrei. Am aflat intamplator acest lucru in timp ce citeam un articol intr-o revista romaneasca de profil. Si mi-am amintit ca in urma cu ceva timp am citit un TOP 100 al celor mai influenti evrei din toate timpurile.

Ma intreb inca daca am fost surprins sa constat ca am recunoscut mai mult de jumatate dintre numele aflate acolo, si pentru acestia am reusit sa gasesc corespondente cu bucati din viata mea si sa constat influente asupra mea. In afara de Isus, nu stiu daca m-ar mai recunoaste cineva... si spun asta pentru ca nu stiu cati dintre ei au posibilitatea sa se uite de acolo din cer spre noi pe pamant... insa eu ii recunosc pe multi dintre ei.

Ma intreb inca daca am fost surprins sa identific intre cei mai influenti evrei pe multi dintre cei mai influenti oameni ai lumii, nume mari care au schimbat destine, oameni care au descoperit, oameni care au creat, oameni. Tin mite ca la un moment dat, dirigintele meu din liceu numara poporul evreu printre cele 3 popoare care "existau" pentru el. Motivatia era simpla, Isus a fost evreu. Ce inseamna sa fii popor ales... Chiar daca nu ar mai fi existat un om dupa inima lui Dumnezeu de la David incoace, binecuvantarea Lui care ramane 1000 de generatii i-ar fi ajuns din urma chiar si pe contemporanii nostri.

Va las cu lista facuta de Michael Shapiro, dar am o rugaminte... asezati-i voi in ordine pe cei mai influenti evrei din viata voastra. Destinul fiecaruia atarna de UNUL dintre ei.

Zilele trecute am fost la un concert. Unul mai deosebit. Cu muzica care nu atrage prea multi romani. Muzica tare, rock, chiar rock alternativ.

Prima reactie: ma uitam in jur cu uimire la imbracamintea celor veniti sa savureze muzica asta, ma uitam la tatuaje care mai de care mai interesante, unele ocupau chiar un picior intreg, ma uitam si oriunde intorceam privirea vedeam negru: negru pe ochi, negru in imbracaminte, negre gentile, totul era negru. Mutre plictisite, oameni care stiu ce e viata si moartea, care traiesc mereu periculosÂ…

Ma uitam la publicul asta si ma gandeamÂ…. Oare ei stiu ca se poate trai altfel? Dupa care am zambit in sinea mea si mi-am zisÂ… dar oare noi stim ca exista si o alta viata? Suntem asa de obisnuiti cu mediul in care suntem, cu oamenii care ne sunt prieteni, cunostinte, toti au preocupari asemanatoare cu ale noastreÂ…dar uitam ca sunt si oameni care traiesc cu totul diferit de noi. De obicei oamenii astia ne sperie, incercam sa ne ferim de ei. Am o noutate pentru unii dintre voi, care probabil nu stiti: sunt si ei oameni obisnuiti ca noi. Ei sunt periculosi, unii din ei, si noi avem potentialul de a deveni periculosi la fel ca ei. De ce ne este teama de ei?

Oare cum ar fi daca am incerca sa vedem dincolo de viata pe care o traiesc? Cum ar fi sa ii vedem cum ii vede Dumnezeu? Asta e provocarea mea pe saptamana asta. Haideti sa iesim putin din mediul in care suntem obisnuiti sa ne invartim, sa incercam sa ne infigem putin mai mult in realitate, hai sa cunoastem oameni noi, diferiti de noi si sa incercam sa ii pricepem, dar toate astea incercand sa ii privim prin ochii lui Dumnezeu.

Hai sa vedem cum traiesc altii. Poate vor veni si altii sa vada cum traim noi.

Nu mi-am pus niciodata foarte serios problema clonarii. Si aici ma refer la problema etica din spate... Am citit insa zilele astea mai multe despre ce se intampla de fapt, practic, la nivel de cercetare si am realizata ca nu am nici o parere asupra subiectului. (Da, poate fi intr-adevar foarte tarziu dar efectiv nu m-a preocupat subiectul pana acum.)

Ce se intampla? Se ia un ovul, i se indeparteaza nucleul si i se implanteaza un alt nucleu care contine toate caracteristicile genetice ale fiintei care se vrea clonata. Care ar fi problema? Se pune intrebarea daca omul ar trebui sau nu sa intervina intr-un proces pe care Creatorul l-a lasat intr-un anumit fel. Pai daca poate, de ce sa nu intervina? Pe de alta parte, daca oricum nu omul este cel care da viata, de ce si-ar baga nasul?

A doua problema ar fi clonarea de organe. Cum? Clonezi un om, il diseci si ai organe clonate? Nicidecum. Exista in corpul uman asa-numitele celule-susa, celule care nu au o functie propriu-zisa, dar au potentialul de a prelua funcia oricareia dintre cele 200 de tipuri de celule din corpul uman. Celulele-susa au de asemenea capacitatea extraordinara de a se divide si a se inmulti. Cercetatorii au reusit sa le izoleze si sa le determine sa se inmulteasca, si mai mult sa le determine sa se transforme in celule cu functii specifice: muschi cardiac, celule nervoase, you name it. WOW... extraordinar... si care ar fi problema etica?

Celulele-susa cu potential deplin se pot lua doar din embrioni. Adica din acele aglomerari de celule care poarta potential uman. Cu alte cuvinte, in urma fertilizarii in vitro raman o multime de embrioni, pentru ca doar unul va fi pus in uterul mamei pentru a se dezvolta ca persoana umana, ceilalti embrioni sunt meniti distrugerii. Din acesti embrioni se pot lua celule-susa cu potential maxim.

Cred ca avem destul material de discutie. Ganditi si spuneti-va parerea.

Zilele trecute ma duc la piata sa cumpar fructe. Cautam piersici. Piata la care ma duc e acoperita si e super cald vara. Si cum e vara, va dati seama ce calduri erau acolo... bine cu ploile astea din ultima vreme :) ca s-a mai racorit putin. In fine... ma indrept catre poarta edificiului si in fata mea, un cuplu de oameni pe la vreo 50 de ani, dadeau si ei sa intre in piata. Barbatul avea o tigara in gura si realmente m-am intoxicat cand am ajuns in spatele lui. Si cum mirosurile au minunatul talent sa activeze foarte eficient memoria, mi-am adus aminte de toate momentele alea penale cand m-am simtit obligat sa inhalez acel fum stupid de tigara. Ba in lift, dupa ce cobora cate un vecin binevoitor, cu tigara aprinsa, ba la cinema, unde bietul om n-a mai rezistat si si-a fumat tigara in timp ce se usura, ba la magazinul alimentar, unde cu nerusinare vanzatorii fumau (!!!) fara sa tina cont de reguli darmite de persoanele care le intra in magazin si lista ar mai putea continua cu o lista intreaga de locuri in care m-am simtit intoxicat fortat cu fum de tigara.

M-am bucurat insa sa descopar pe internet un site, cu detalii despre o initiativa a Comunitatii Europene impotriva fumatului. Astept cu nerabdare noile pachete de tigari imprimate cu imaginile din site-ul respectiv. Sunt curios insa pe cati ii va afecta asta...

Parerea mea: fiecare e liber sa-si traiasca viata cum vrea. E ceva ce Dumnezeu a dat fiecaruia dintre noi. Insa atunci cand incerci sa obligi pe altii sa faca ca tine, chiar si involuntar, mi se pare cea mai mare neobrazare posibila. Voi ce credeti?

-Dox

Cum fac alegerile? Si unde trag linia intre adevar si suferinta? De unde stiu? Si cum am sa-mi primesc incredintarea ca lucrurile vor fi din nou ok? Ce cuvinte sa folosesc ca sa incerc sa explic celor ce-mi vad lacrimile?

Si oare ce importanta are sa stiu toate aceste lucruri cand am irosit Dragostea atatia ani, am irosit Dragostea atatia ani. Stau printre umbre Si-mi tin inima in maini, Indepartat fata de oamenii Ce nu are putea niciodata sa inteleaga Ca am fost un pelerin in cautarea dragostei Tale.

E ca si cum as trai un cosmar, Ca si cum as incerca sa vad in cea mai intunecoasa groapa, Ca si cum as sta pe marginea 'nimicului' Lipsit de orisice control. Unde am fost in toti acesti ani, Si cum de nu am putut vedea? Ca si un orb orbecaind in intuneric, Am fost un pelerin in cautarea dragostei Tale.

Am fost un pelerin. Am fost un pelerin in cautarea dragostei Tale. Sunt un pelerin in cautarea dragostei Tale.

Mi-a venit o idee care mi-am zis eu mie ca merita pusa in practica. Ce-ar fi sa scriem un articol impreuna? Eu propun un subiect, fac introducerea, dupa care astept un comentariu care sa fie continuarea si apoi alt comentariu care sa continue primul comentariu si tot asa. Tot eu am sa fac si incheierea, apoi il vom publica cu semnaturile voastre, ale celor care ati scris articolul.

Nu uitati insa! Nu vrem predici si citate, ci mesaje dinlauntrul vostru.

Asa ca....

Daca Dumnezeu mi-ar impartasi gandurile Lui cu privire la viata mea si mi-ar cere parerea, cred ca.....

Aproape fiecare om colectioneaza ceva, de te miri ce. Eu colectionez dreptunghiuri galbene la 9,9 lei. Si ma straduiesc sa nu scap nici un numar. (E vorba de revista National Geographic). M-am gandit ca le-or prinde bine copiilor sa le aiba asa, tiparite pe hartie. Nu ca ar avea nu stiu ce valoare, dar cel putin vor avea la dispozitie si un alt punct de vedere.

Ma indigneaza de multe ori insa continutul revistei pentru ca tot ceea ce se scrie acolo are la baza clar o conceptie evolutionista despre lume. M-am gandit, in ce mod i-ar putea ajuta asta pe viitorii stapani ai revistelor? Oare nu cumva o sa-i pun in incurcatura? Sarmanii copii... M-am gandit chiar sa renunt la colectie.

Citind insa cu bagare de seama am observat ca oricat de mult s-ar stradui stiinta sa explice lucrarea LUI, va exista intotdeauna o particica inexplicabila. Pe de alta parte nu cred ca este rolul crestinismului sa umple golurile stiintei cu existenta unui Creator. Dumnezeu se lasa descoperit atat cat doreste, si pentru noi, fiinte create, cred ca exista frumusete in descoperirea lumii in care traim. Totusi cred ca e putin exagerat sa spui ca lumea incape intr-un dreptunghi galben.

Chesterton spunea ca daca nu crezi in existenta lui Dumnezeu atunci nu crezi in nimic, si astfel poti sa crezi in orice. Oamenii de stiinta sunt un fel de cautatori de urme. Au nevoie insa de credinta sa le recunoasca.

Articolul "Putem mirosi culorile" mi-a adus aminte de ceea ce constituie una din problemele arzatoare care a framantat intreaga omenire, framantare evidentiata in toate domeniile cunoasterii, in cultura, in viata de zi cu zi... Care este realitatea? O putem cunoaste obiectiv sau este ea doar o interpretare subiectiva a fiecaruia? S-a descoperit de exemplu ca nu exista culori, doar unde de diferite lungimi ale unor radiatii electromagnetice pe care receptorii organismului nostru le interpreteaza ca si culori. Filosofii s-au contrazis intre ei unii spunand ca elementele realitatii sunt intr-o continua miscare (panta rei) si de aceea ele nu pot fi cunoscute asa cum sunt. Altii au afirmat ca miscarea este doar iluzorie, simturile noastre fiind de vina de aceasta iluzie. Altii spun ca spatiul este atat schimbator cat si neschimbator, in mod paradoxal. Kant spune ca noi nu putem cunoaste realitatea (lucrul) in sine asa cum este cu adevarat si de aceea am fost creati cu niste receptori prin care putem putem primi informatii despre realitatea inconjuratoare, dar aceste informatii sunt doar reflectarea realitatii in constiinta noastra si nu realitatea in sine.

Totusi aceste informatii sunt in armonie cu noi insine si ne ajuta sa ne adaptam, sa traim, nu-i asa? Cum ar fi viata noastra fara culori? Cum ar fi viata noastra daca am putea vedea tot ce se intampla asa cum este in realitate? Habar n-am. Dar cred ca Dumnezeu a fost foarte intelept cand a pus in noi niste receptori ai realitatii care sa ne ajute sa ii facem fata si mai mult, sa ne bucuram de ea. Ei functioneaza ca niste convertori - iau realitatea si o transforma in energie pentru mintea, trupul, sufletul nostru. Unii dintre cei mai controversati receptori-convertori pe care ii avem nu sunt celulele cu bastonas sau cele in forma de con din ochii nostri de carne ci cei din sufletul nostru. Acesti receptori iau informatiile realitatii lumii in care traim si le convertesc in constiinta noastra sub forma realitatii lui Dumnezeu, chiar daca in aparenta cele doua vin in contradictie de multe ori. Ei nu ne sunt dati prin nastere ci ne sunt dati in urma descoperirii realitatii de dincolo de realitate. Iar descoperirea aceasta este intersectia revelatiei lui Dumnezeu cu o minte si inima pregatita.

-Anca

N-am plecat din tara si nici n-am luat trenul vacantei. Ne-am hotarat insa sa ne "hodinim" peste week-end si cum zilele de sambata si duminica sunt exact in mijlocul week-endului se pare ca va trebui sa incercati in arhiva sau sa dati o cautare daca vreti sa cititi ceva interesant. :)

Si acuma, lasand gluma la oparte, vreau sa va anunt ca sambata si duminica nu vom mai publica articole. Statisticile site-ului arata ca in week-end se citeste mult mai putin decat in timpul saptamanii asa ca ne-am gandit sa luam o pauza. Oh, dar asta pana luni :) Lista de discutii insa functioneaza bine, chiar foarte bine in ultima vreme, asa ca va asteptam acolo! :)

Sa aveti parte de multa dragoste si soare si mare si bucurii. :) Si pentru cei cu bacu' din inima un Doamne ajuta!

-Radu

Probabil ca in ultima jumatate de ora mi-a trecut prin cap intreaga pleiada de idei, filozofii, ganduri, crezuri la care am meditat, pe care le-am debitat si la care am aderat de-a lungul vietii mele. Incredibil ce paleta larga am putut acoperi. :) Un adevarat culegator de vise am fost. Mai putin unul nu l-am gasit. Pe-al meu! Si ca urmare, am incercat sa gasesc visul, punand cap la cap marasmul asta de idei si crezuri - nimic nu potriveste cu nimic, oricum le-as combina, ceva lipseste. Nu, nu e vorba de Dumnezeu. Dumnezeu e acolo. Ce lipseste e stiinta de a ajunge la El si de a ramane langa El. Vreau sa ma apropii de El si nu stiu cum.

Imi dau seama ca asta a fost motivul "culegerii continue de vise". Si in acelasi timp, motivul negasirii lui.

Traiesc intr-o lume imperfecta, intr-o biserica imperfecta, intre oameni imperfecti, o viata imperfecta. Si asta ma innebuneste.

Nu numai ca nu gasesc perfectiunea. Nici macar nu gasesc drumul intr-acolo. Fundaturi, peste fundaturi. Asta e tot ce gasesc. Nu-mi trebuie ceva nou si nemaiintalnit. Vreau doar sa gasesc drumul spre Cale. Si-i greu de gasit drumul asta, pentru ca in ultimii 2000 de ani, diavolul, cu larga colaborare a crestinilor, a avut grija sa puna nenumarate capcane, piedici si bariere inspre drum. Mai mult. Fiecare biserica e cu poteca ei spre Cale and this make me nuts!!! Nu mai gasesti nicaieri urme pe care sa calci. Singurele urme pe care le mai vad sunt cele ale lui Pavel. Dar el nu-i langa mine si eu nu-s ucenicul lui. Naspa!

Va las acum. Ma duc sa reiau trecerea in revista a ideilor, filozofiilor, gandurilor si a credintelor. Pa!