Nu stiu daca ai rasfoit vreodata “Ilustratii fierbinti”, ceea ce urmeaza mai jos este redarea uneia din povestioarele din aceasta carte… Pe mine m-a facut sa zambesc si sa inteleg ca perspectiva din care imi privesc uneori viata e ridicola. Cred ca toti avem nevoie cateodata de acea schimbare de perspectiva ca sa ne putem continua drumul spre ACASA…

"Odata in pantecul unei mame au fost conceputi doi gemeni. Au trecut secunde, minute, ore si cei doi embrioni s-au dezvoltat. Scanteia vietii a crescut si acum fiecare avea un creier micut care incepea sa capete forma. Odata cu dezvoltarea creierului s-au dezvoltat si simturile, perceptia imprejurimilor si a propriilor vieti. Au descoperit ca viata era buna, au ras si s-au bucurat in inimile lor. Unul dintre ei a luat cuvantul si a spus:
“Suntem foarte norocosi sa fim conceputi si sa avem aceasta lume minunata.”
Celalat a zis:
“Da, binecuvantata sa fie mama noastra care ne-a dat viata si ne-a dat pe unul altuia.”
Fiecare dintre gemeni continua sa cresca si foarte curand li s-au format mainile, picioarele,degetele. Au explorat lumea in care traiau si au descoperit cordonul ombilical care le dadea viata din viata mamei lor. Erau multumitori si pentru aceasta noua descoperire:
“Mare este dragostea mamei noastre – ea imparte tot ce are cu noi.”
Au trecut alte saptamani, apoi luni si cu trecerea fiecarei luni vedeau schimbari in ei insisi si unul in altul.
“Ne schimbam” a spus unul dintre ei. “Ce sa insemne asta?”
“Inseamna ca ne apropiem de nastere” a spus celalalt.
Un fior i-a cuprins pe amandoi.