Uneori cand privesc luna pe cer sau cate un apus de soare superb... sau cand imi zambeste un copil sau cand privesc o floare sau... sau... ma gandesc: "ce gusturi fine are Dumnezeu!" sau " ce artist desavarsit!". In ultima vreme insa experimentez ceva mai mult decat atat, mai tot timpul ma minunez de Dumnezeul meu. Cand sunt trista imi spun "ce mangaietor minunat e Dumenzeu" sau cand vad disperare: "numai Dumnezeu este scaparea si speranta".

Nu stiu cum esti tu, dar daca banuiala mea se verifica si esti unul din aceia care Il doresc pe El si care L-au intalnit pe El, atunci cu siguranta ai pentru ce sa-I multumesti. Tu cum L-ai descrie pe Dumenzeul tau? Sau cu alte cuvinte care a fost acel ceva, care te-a facut sa nu-i mai intorci spatele... poate sunt oameni care au nevoie sa auda ca exista un Dumnezeu viu si adevarat. Daca iti este mai usor iti poti imagina ca unul din acei oameni sta intr-unul din scaunele de mai sus si asteapta ca tu sa te asezi in stanga si sa ii spui, nu in cuvinte multe ce a fost acel CEVA cu care "te-a dat gata" Dumnezeu.