I-am dat dreptate. Câmpia Iordanului era numai bună pentru proiectele sale.
Am ales să merg cu Lot. Cine ştie... poate...
Dar asemeni lui, am uitat să privesc dincolo de pământ, la oameni.
Sodoma era lângă noi,
apoi noi în ea, la poartă.

Foc. Pucioasă. Nimicire.
Oportunitatea?
Câmpia?
Proiectele?
Oamenii?
Nimic!
M-am aplecat, am luat un pumn de sare
şi am plecat.
N-am să uit niciodată că, acolo unde mă voi aşeza, am să mă uit la pământ, la oameni şi la Dumnezeu, pentru că altfel risc să devin...
stâlp de sare.

Meo

E interesant cum percepem diferit de la o vreme la alta modul in care Dumnezeu se raporteaza la noi. Accentul pe legi din Vechiul testament, se transforma in accent pus pe relatie in Noul testament. Da zeciuiala din tot ce ai cu credinciosie se transforma in "vinde tot ce ai si da la saraci".

Avem nevoie de reguli, ele ne reglementeaza comportamentul... problema e ca regulile nu ne vor transforma niciodata. Avem nevoie de Relatie ca sa fim transformati. Avem nevoie ca Isus sa ne explice esenta legii... Relatia. Avem nevoie ca El sa ia accentul si sa-l mute dinspre exterior spre interior. Regulile ne ingradesc, Relatia ne elibereaza. "Iubeste-L pe Dumnezeu si fa ce vrei!" (Sf. Augustin)

Stateam si ma gandeam ca as vrea atat de mult sa-L gasesc pe El in tot ceea ce eu traiesc,in toate gandurile, aspiratiile, intentiile, visele, meditatiile, ratacirile mele in taramul irealitatii, in toate cartile pe care le ador, in toate momentele mele de nesiguranta ,de explozie de fericire... In momentele in care simt ca plutesc... IL iubesc... Si imi doresc atat de mult sa ii arat asta in mod practic, traindu-mi crezul, avandu-L in inconstient, subcontient, preconstient... sa-L am peste tot... sa fie prelata mea... Oh, cat de minunat esti Tu... si cat de misterios lucrezi Tu, vreau sa iti cunosc enigma, vreau sa vorbim in fiecare fractiune de secunda care se scurge in clepsidra pe a carei eticheta este numele meu... vreau sa simt la sfarsitul vietzii mele ca am trait pentru tine... si ca Tu ai fost mereu pasiunea mea... Atunci cand ma uitam la shevaletul meu... intotdeauna vroiam sa ma apropii si sa creionez conversatiile noastre... si pe peretii camerei mele erau transpuse momentele in care Tu ai fost atat de mandru de mine... si mi-ai aratat asta. Ajuta-ma sa pot distinge pietrele de nisip si nisipul de pietricele si sa pot zice ca am trait pentru Tine. Haideti sa ne dorim ceea ce El ar vrea ca noi sa dorim.

Audrey

Mergi la biserica, duminica de duminica, te umplii de informatie, si la sfarsitul programului iti petreci sfertul de ora povestind cu unul cu altul... dupa care mergi acasa. Mananci, astepti sa treaca duminica, si luni, te scoli ingrozit de o noua saptamana din viata ta care se va petrece "in mijlocul lupilor". Te uiti la cei din jur cu un fel de privire, pe care o ai tu, si "cei ca si voi", dupa cum iti spun colegii. Sau daca nu o spun, o gandesc. Joia, te duci secatuit de "mizeriile lumii" din jur, sa respiri, in oaza datatoare de viata, si astepti duminica sa te mai umplii si sa te racoresti la izvorul vietii... Dupa ani, ajungi la amvon, si multumesti Domnului pentru cei care, lasand la oparte meciul dintre Dinamo si Steaua, au venit la casa Domnului pentru rugaciune, si nu s-au manjit uitandu-se la televizor, sau stand pe stadion intre "aceea lume murdara". Dupa atata timp, Scriptura nu mai are taine pentru tine... esti sigur ca vorbesti oamenilor despre Evanghelie si ca Cuvantul Domnului vorbeste prin tine. Esti ocupat cu tot felul de intalniri, de comitete si te simti implicat. Te bucuri ca ai reusit, impreuna cu lucratorii tai, sa educi o intreaga generatie de oameni care au iesit din lume si nu s-au intinat cu "placerile de-o clipa ale pacatuli." Te simti pastratorul unei bune traditii de separare de pacat si un slujitor "umil si neinsemnat" in slujba cea dreapta, a lui Dumnezeu.

Ce ciudat insa ca spre sfarsitul lucrarii sale pe pamant:

Daca l-as intalni intr-o frumoasa dimineata de primavara, sunt sigura ca m-ar cuceri prin zambetul lui, prin bucuria pe care mi-ar transmite-o. As fi atrasa de dragostea lui de viata, de optimismul lui, de pasiunea pe care ar pune-o in toate lucrurile. Cata stima si cata admiratie mi-ar inspira atunci cand am contempla cerul senin si am descoperi impreuna ce inseamna increderea!

Intr-o lume in care nimic nu e ceea ce pare si eu am doar optsprezece ani, prietenul meu ar fi gata sa creada in mine si sa ma ierte de fiecare data cand gresesc incercand sa ma ridic la asteptarile lumii. El m-ar ierta chiar si atunci cand, in viata mea de zi cu zi, as recurge la disimulare sau as tinde sa lingusesc pe cineva ca sa obtin ce vreau. El mi-ar raspunde mereu la rau cu bine.

Exista picturi false si picturi veritabile. Ce face diferenta intre ele? Detaliul. Exista lucru bine facut, de calitate si lucru ieftin sau fuserit. Ce face diferenta intre ele? Detaliul. Toata lumea asta e construita din detalii puse laolalta. Dumnezeu este un Dumnezeu atent la detalii. El ne cere si noua sa fim asemenea Lui, sa fim credeinciosi in lucruri mici. Este unul din lucrurile care le iubesc cel mai mult la sotul meu, atentia la detalii mici care inseamna enorm de mult pentru mine. La fel cu Dumnezeu... ar fi trist daca nu ar fi un Dumnezeu personal, care sa-mi stie fiecare fir de par din cap si care sa fie atat de aproape de mine incat sa imi vada inima asa cum e ea si sa ma intareasca daca am nevoie de putere sau sa ma mangaie daca plang. Adevarul e ca detaliul face diferenta, adevarul e ca lucrurile mici te definesc, adevarul e ca decizia privitoare la vesnicia ta e legata de cee ce faci cu ceea ce iti da Dumnezeu aici. Lucrurile mici duc la lucruri mari, lucruri mici facute prost, duc la lucruri mari facute prost. Lucruri mici facute cu tot dragul si facute bine, duc la lucruri mari de calitate si bine facute. Din nou e alegerea noastra. Cum vor fi zilele care le traim? Axate pe detaliu? Sau ne vom multumi sa ramanem superficiali si relaxati, ca e mult mai fara batai de cap.

Cand ma consideram un calator catre Tarmurile de Dincolo, zambeam cu drag catre ceilalti trecatori, imi deschideam cu bucurie desaga si imparteam cu ravna painea ce mi se daruia in fiecare zi. Mancam eu, si se saturau si altii in jurul meu.

Pe drum, insa, am descoperit un conac parasit, cu vedere inspre Marea cea Mare. M-am oprit la umbra ruinelor si m-am odihnit peste noapte. Apoi inca o noapte, iar mai apoi, am inceput sa prind drag de ruinele de care imi rezemam spatele. Cu timpul, din desaga mea am inceput a scoate pietre si mortare, fiind fascinat de restaurarea conacului meu, caci deja il socoteam ca fiind al meu.

Au trecut ani buni de cand ma ocup cu aceasta munca istovitoare. Desaga mea este goala, eu sunt flamand, si oamenii au inceput sa ocoleasca drumul care duce catre conac. Se tem sa nu fiu la fel de flamand ca si proprietarul de dinaintea mea - un zmeu.

Vine o vreme cand copacii parca nu mai vor sa stea vertical. Cad spre pamant cu lasitate si nepasare, tragand in calea lor dupa ei alti tineri copaci ce abia mijesc in desisul padurii. Si dupa ce au sarutat pamantul cu fruntea raman asa tacuti si se umplu de muschi si de trecerea vremii. Timpul trece urat peste ei... se spune ca imbatranesc inainte de vreme si putrezesc. Nu mai reusesti sa le deslusesti varsta pentru ca cercurile vietii le devin una cu pamantul. La ce mai poate fi bun un copac cazut... Daca il descoperi din timp e bun de foc. Dupa o vreme insa se transforma in seva pentru muschi, loc de sezut pentru trecatori sau adapost pentru aminale mici.

Spre deosebire de un copac cazut, un copac taiat are istorie, o istorie vizibila in cercurile sale. Spre deosebire de un copac cazut, un copac taiat nu cade sub propria lui greutate mancat fiind dinspre interior. Spre deosebire de un copac cazut, un copac taiat are sansa la nobilitate... poate invata sa cante ca un instrument muzical, sa taca asemenea unei statui sau sa faca riduri sub dalta maestrului, asemenea unei sculpturi.

Cel ce stie numarul firelor de par de pe capul neplesuv, al astrelor de pe cer, al firelor de nisip de pe malul marii, Acela da har copacului sa ramana in picioare sau permite sa cada la pamant ridicand spre cer un nor de praf.

[More:]

Aş vrea să-ţi mai dăruiesc acel „covor roşu” pe care-l port în suflet şi pe care las să păşească doar cei pe care-i preţuiesc nespus de mult. Hai, îndrăzneşte! Nu trebuie nici măcar să-ţi dezlegi încălţămintea. Pe acesta l-am ţesut din pânzele sufletului doar pentru tine.
Ş-acum că ai coborât în cămăruţa sufletului.. priveşte acolo, în colţ. E un cufăr unde am adunat rugăciunile mele rostite pentru tine şi toate gândurile mele de bine în care să te regăseşti. Sper ca toate să primească răspuns într-o zi. Vei şti când vei deveni cel mai fericit om de pe pământ.

Voi mai fi „aici” doar pentru o vreme. Dacă nu te voi mai vedea vreodată uite, îţi las zâmbetul meu. Să-l împarţi celor din jur cu credincioşie. Iar dacă ar fi să-ţi mai las ceva… ar fi bunătatea mea cu care să ai putere să ierţi orice om, orice cuvânt, orice faptă.

Dar mai mult decât toate ţi-L las pe Hristos al meu. Dacă vei sta aproape de El te va învăţa şi-ţi va dărui mult mai mult decât toate aceste lucruri (parcă prea sărace pe cât aş vrea să-ţi dăruiesc).

Iar dacă îţi vei aminti de mine, asta să te facă de fiecare dată măcar… să zâmbeşti şi să te gândeşti că sunt undeva prin primele rânduri din corul „copiilor îngeraşi”, dând slavă lui Dumnezeu. În dreapta mea voi ţine „ocupat” pentru tine. Să nu uiţi că te aştept…

Cu reverenţe,
Norrisor

Greierul si furnica (revisited)
„- Surioară, am... am venit să-mi dai şi mie, pân’ la primăvară...
- N-am!
- ... un grăunte. Ai o mie.
- N-am! N-am!
- Da’ toată lumea ştie... Pân’ la primăvară...
- N-am. Astă vară ce-ai făcut?
- Am cântat.
- Acum joacă!
- Îmi e foame, c-aş juca.
- Joacă!
- Nu mă enerva!
- Joacă!
- Nu mă enerva, că-s nervos. Îmi dai ori...
- Ba!
Şi-agăţând vioara-n grindă,
Greieru-nşfăcă furnica
Şi-a bătut-o zdravăn vere
Apoi s-au oprit. Tăcere.
Amândoi stăteau ca muţii.
- Ei, acum mă-nprumuţi, surioară?
- Cu plăcere.”
(Ada Milea, după un text de Marin Sorescu)

La capitolul inventivitate, romanii sint fruntasii Europei, pozitie pe care o domina de mai bine de patru ani, se arata intr-un studiu efectuat de Asociatia Inventatorilor din Europa de Est. Raportul, realizat pe baza informatiilor de pe site-urile tuturor tarilor europene, arata ca, anual, in Romania se inregistreaza peste 15.000 de cereri de brevetare a inventiilor, in timp ce in statele dezvoltate, oamenii sint mai putin creativi.

De pilda, in Germania, anual, se inregistreaza 13.380 de inventii, in Anglia -13.196, iar in Franta -12.600. Autorii studiului constata amar: ‘Drumul inventatorilor romani este ingreunat de saracie’. Cele mai apreciate inventii romanesti pe plan international au fost: ‘Linia de protectie si intretinere a pielii contra factorilor oxidanti si a radiatiilor atmosferice’, ‘Radioprotectorul biologic’ si ‘Vodca ecologica Bioterra’. Printre cele mai nastrusnice creatii se numara un aparat pentru distrugerea tintarilor, un dispozitiv pentru aparatul de presat snitele si, nu in ultimul rind, pantofii antistres.

Este singurul domeniu in care tara noastra devanseaza state precum Germania, Austria, Franta si umileste, pur si simplu, Ungaria, Polonia, Malta, adica pe contracandidatele noastre la integrarea in Uniunea Europeana.” (Magda Spiridon, Gardianul, 31 octombrie 2003)

Eu una aveam nevoie de un articol ca asta despre romanii nostri si excelarile lor. Citind lucrurile astea poate mai trec frustrarile legate de viata de zi cu zi in Romania, sau daca nu ne trec, poate le vom suporta mai usor… macar o vreme.

E toamnă în univers... şi-n suflet.
E anotimpul pregătirii.
Recolta? E slabă. Iarna? Va fi lungă...
Drumul? Va fi greu. Moartea? Va fi dureroasă.
Să mori şi să renaşti nu e uşor.
E toamnă! Sufletul e-ngenunchiat. Copacii şi-au împreunat crengile a rugă.
E momentul cel mai dureros al trecerii.
E linişte.
Tremuri.
E sacrificiul suprem.
Natura se-mbracă în doliu. Şi noi?
Zâmbim şi nimeni nu ştie că venim de la îngropăciune.
Doamne, până vom renaşte,
până vei lăsa să-nflorim,
protejează-ne trecerea prin moarte.
E toamnă-n univers
şi totuşi...
nădejdea unei renaşteri îţi dă curajul să mori.
Aceasta este ... jertfa de toamnă.

Meo

Nu am mai scris demult, dar tocmai am descoperit un imparat cu pumnii goi. Cine ar fi crezut?! Nu am auzit niciodata in istorie ca vreun imparat sa domneasca peste o asa mare imparatie si sa nu aiba NIMIC de oferit... si asta nu pentru ca nu ar vrea sa dea ci pur si simplu nu are ce. Si chiar daca as cauta prin basmele copilariei mele tot nu as gasi asa ceva: sa te lauzi cu bogatiile tale si sa nu ai de fapt NIMIC. Poate ca traind pe teritoriul imparatiei acestuia l-ati intalnit si v-a aratat de multe ori "bunatatile" lui. Poate ca de multe ori v-a convins ca are si vrea sa va dea totul doar ca sa fiti fericiti... si poate ca au fost timpuri cand ati facut ca si mine, ati luat si ati vazut ca tot ce are este NIMIC. Ati gustat din mancarea lui si nu v-ati saturat, ati luat din bauturile lui ametitoare si setea v-a fost mai mare, v-a oferit prieteni si ati dus lipsa de prietenie, v-a oferit companie si ati dus lipsa de dragoste, v-a dat bani si v-ati simtit saraci... si pana la urma ati vazut, ca si mine, ca TOT ce are el este NIMIC.

Prea incalcit?! Atunci va spun ca aici departe de casa, am vrut sa vad de mai aproape ce are Diavolul de oferit. Se lauda inaintea mea cu miile de senzatii tari si cu amintiri pe care le poti aduna pe mai tarziu. Se lauda cu prietenii si cu iubire. Se lauda ca tot ce are imi poate pastra zambetul viu si fericirea in inima.... Pana am descoperit ca totul e DESERTACIUNE... De fapt e un imparat cu pumnii goi. Si ce daca ii tine de parca ar fi plini de bogatii... tot ceea ce tine e NIMIC.

Si acum, venindu-mi in fire, ma intorc. Sunt in cautarea bogatului meu Tata. Nu am nevoie de bogatie,ci am nevoie de El. Prezenta Lui e viata si implinire. Am gustat din ceea ce diavolul mi-a dat... e praf. Si asa cum nu poti simti nimicul, nu am ramas cu nimic decat cu o inima dezamagita si goala de cateva zile pe care le-as fi putut petrece cu Tata.

Nu mai vreau sa stau cu porcii si sa impart "bogatiile" lor... Vreau la Tata! Il vad venindu-mi in intampinare, asa ca urati-mi "good luck" ca sa am curajul sa intru iar in Casa Lui asa murdara cum sunt.

Ne vedem Acasa curand....pentru ca am intalnit acel imparat cu pumnii goi si-L pretuiesc pe al meu Dumnezeu!

Rox

Week-endul asta am fost cu niste prieteni in Padis unde am vazut locuri absolut superbe. Ne-am pornit sambata dimineata am urcat pe munte, si am tot urcat. Ne-am oprit sa facem poze, sa ne minunam de privelistea impresionanta si tot umbland pe cararile muntelui, ne-a prins seara, mai apoi noaptea. Drumul de intoarcere trecea printr-o padure si singura noastra sursa de lumina au fost laternele pe care le aveam fiecare. Stiam ca trebuie sa urmarim un cerc pe copac, dar am urmarit cercul gresit, asa ca, in plina noapte, noi rataceam prin padure cautand drumul bun. Pana la urma istoria noastra se termina cu happy end - ajungem la masina, montam corturile, bem un ceai cald si ne culcam.

In momentele de orbecaiala prin padure ma gandeam cat de asemanatoare a fost calatoria noastra cu viata fiecaruia dintre noi. Uneori, semnele sunt atat de evidente! Calea e atat de bine marcata! Alteori, se lasa noaptea, reperele dispar si nu te mai poti baza decat pe lumina pe care o ai tu si prietenii tai. Oriunde te-ai afla , insa, adu-ti aminte cum aratau semnele pe care le stiai. Adu-ti aminte ca nu esti singur si ca Dumnezeu intotdeauna iti pune semne pe cale. Uneori sunt mai vizibile, alteori trebuie sa le cauti si, uneori, daca dai frunzele la oparte, poti avea surpriza sa gasesti o piatra insemnata exact cu semnul pe care-l cauti.

Va doresc o saptamana in care ochii sa va ajute in a descoperii semnele Lui pe drumul vostru.

Stiu ca multi dintre noi suferim. Stiu ca multi dintre noi suntem gata sa cadem pe cale. Stiu ca sunt unii care au cazut si se intreaba daca merita sa se mai ridice. Stiu ca si tu, ai momentele tale de deznadejde si de necredinta. Stiu ca te uiti in jur, si poate cei care inainte iti aratau atat de clar calea pe care trebuie sa mergi, dau inapoi, cad si parca uita sa se mai ridice. Stiu ca te raneste indiferenta prietenilor si de multe ori te simti singur. Si mai stiu ca de prea multe ori, simti ca viata iti impune cumva un ritm, un drum, cu care nu esti de-acord, pe care nu vrei sa-l urmezi, dar ti-e prea greu, sau frica sa faci ceva sa scapi.

Stii insa ce mai stiu? Stiu ca atunci cand te ridici din pat in miez de noapte, sa bei un pahar de apa, daca iti inchizi ochii, drumul parca devine mai clar. Stiu ca Imparatia lui Dumnezeu, este una nevazuta, tainica, si ca se intampla atat de multe in jurul nostru, dar ochii nostri, calibrati pentru partea vizibla sunt orbi la ceea ce se petrece. Stiu ca fiecare dintre noi suntem in paza unui inger si mai stiu ca dusmanul meu cel mai de temut e Satana. Ma incolteste, isi trimite demnii la mine, sa ma ispiteasca, sa ma insele, sa ma manipuleze si in final sa ma faca sa impartasesc aceeasi soarta cu el - moartea vesnica.

Si mai stiu ca lui Dumnezeu ii pasa de noi mai mult decat ii pasa oricui de pe lumea asta, si ca dragostea unui iubit sau a unei iubite paleste pe langa cat de dragi si scumpi suntem in ochii Lui.

Lumea in care traim e o lume in continua cautare dupa sezational, dupa extreme, dupa spectaculos. Nu stiu cum vedeti voi lucrurile, dar parca oricand vine vorba de vise care s-au implinit, de vedenii, de prorocii, despre ghicirea viitorului sau alte subiecte de genul asta: ‘fierbinti’, toata lumea e cu urechile ciulite si are ceva de spus sau comentat.

Tot mai mult apar oameni care pretind ca pot prezice viitorul, prooroci care iti spun ce e bine pentru tine si ce nu, tot mai multi care pretind ca au o relatie mai altfel cu Divinitatea… Ma treb oare cum ar fi bine sa reactionez? Oamenii astia te prind, chiar pot face minuni, chiar iti pot prezice viitorul, chiar iti pot aparea in vise sau vedenii… cum reactionam?

M-am tot gandit, cred ca toti asteptam la un moment dat sa ni se intample ceva iesit din comun, sa fim speciali, sa se intample ceva ce sa dea sens, sa vedem un inger, o lumina puternica, sa auzim o voce, sa primim un semn care sa ne calauzeasca in mod supranatural, sa stim dinainte ce ni se va intampla. Oare e normala cautarea asta? Oare cum o priveste Dumnezeu?

Pustie. Burduful de apa gol.
Drum pierdut. Rătăcire.
Sete. Plânset de copil, disperare de mamă.
"Tot ce am găsit în pustia asta e un tufiş, o vagă umbră ce dă senzaţia de nearşiţă.
O Dumnezeule Cel care mă vede, ascultă scâncet de copil."

Nisip. Flăcări. Lacrimi secate.
"Agar!!! Nu te teme, Dumnezeu a ascultat glas de copil"
Departare mamă - copil ca la o aruncătură de arc.

Izvor de apă. Burduf plin
Drum regăsit. Zâmbet de copil. Speranţă de mamă.
Ţinere de mână. Protecţie divină.
Am zâmbit...
Mi-am umplut şi eu burduful cu apă şi am plecat mai departe.

Meo

Unul dintre cele mai bune filme pe care le-am vazut in ultima vreme... poate si datorita faptului ca e ecranizarea unui roman ingenios. (Nu spun al cui, va las placerea sa descoperiti singuri.) e despre o lupta inegala intre pamanteni si o poplatie extraterestra avansata, puternica, inteligenta si mai ales tot timpul cu un pas in fata. filmul decupeaza aripile sperantei putin cate putin, incercand sa te arunce in deznadejde. te trezesti la un moment dat jongland cu ideea ca lumea e doar un incubator de cobai sortiti sacrificarii. solutia vine pe final surprinzatoare si independenta de eroi sau alte elemente putin realiste. e o solutie simpla, foarte ancorata in realitate, lasata acolo parca de la inceputul lumii de cineva care este dincolo de toate.

ca persoana umana ma simt de multe ori asa... prins intr-o lupta inegala, fara speranta... solutia insa e simpla si e dincolo de noi sau adversar... e o solutie lasata parca de la inceputul lumii, lumii noi, cand razboiul a fost castigat si s-a lansat revolutia harului.

Discutam azi cu cineva care s-a (re)convertit la Crestinism, dupa o perioada in care a lasat credinta la oparte, si-a parasit familia (sotia si doi copii) si si-a luat lumea-n cap. Imi povestea cum, intr-un mod miraculos, Dumnezeu i-a raspuns la intrebari si l-a ajutat sa ia hotararea de a se intoarce la familia lui si de a-si face ordine in viata. Inainte fusese baptist, acum merge cu famila lui la o biserica carismatica. Toate bune si frumoase pana cand ajungem la punctul biserica si mod de inchinare, si "biserica noastra e asa", "ceilalti fac asa, dar noi altfel", "ei pe colo, noi pe dincolo"... Drept sa va spun, ma uitam la el si nu-mi venea sa cred urechilor. Pai dom'le, te scoate Dumnezeu intr-un mod miraculos dintr-o chestie, si tu vii mai pe urma si spui ca El nu poate face cutare sau cutare lucru doar din pricina ca tie ti se pre ca nu e bine? Pai sa ti se deschida Biblia "la intamplare" si sa-ti vorbeasca EXACT, da EXACT la problema ta, nu e ... a... incredibil? Si poate pentru unii... a... inaceptabil?

Stiti de ce m-am saturat eu in ultima vreme? De dispute de genul: "Biserica noastra e asa si e cea mai buna" - a se citi printre randuri CALEA. Pai mai, in definitiv si la urma urmei, toti crestini se straduie sau ar trebui sa se straduie sa transmita lumii, vestea buna ca Iisus Hristos, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, a trait, a murit si apoi a inviat si acum ne pregateste si noua un loc in Imparatia Lui. Pai mai fratilor, de ce atata suparare ca unul alege o biserica CRESTINA, iar celalalt alta biserica CRESTINA? Si uite asa, in loc ca lumea sa se bucure ca "inca un suflet" a ajuns sa cunoasca vestea buna, se tot ciondranesc intre ei despre cine are dreptate in doctrina cutare sau cutare. De parca Dumnezeu n-ar fi in stare sa lucreze in mai multe feluri decat ne-am imagina noi. S-avem pardon. Poate face magarul sa vorbeasca si sa se foloseasca de un amart de animal, dar dupa unii, nu poate lucra prin oameni care se inchina diferit de noi. :P

Gata, nu ma mai agit. Mi-ar placea insa sa vad ca nu ne mai opintim atat in felurile diferite in care lucreaza Dumnezeu si ca nu na mai agatam atat de etichetele noastre confesionale si nu-l mai "limitam" pe Dumnezeu la o patratica imaginara existenta doar in capul si crezul nostru. Dumnezeu e mare, e infinit si la fel e si lucrarea pe care o face: complexa, uneori de neinteles si de cele mai multe ori invizibila pentru ochii nostri. De ce oare?

De unde incepe internetul? Dar mai bine-zis ce intrebare e asta? Pai cum ce intrebare... de unde incepe pentru tine internetul? Cand te pui la computer, si te "log-on", care este primul lucru pe care-l faci? Iti verifici emailul, te log-ezi pe messanger, sau te duci la un site anume? Dar totusi, ce intrebare e asta?

Sa ma explic. Eu vad internetul ca pe o "tara". Un fel de zona in care intri in special sa comunici sau sa te informezi. Sau amandoua. Daca te gandesti putin la tine, la modul in care faci asta zilnic, ai sa observi niste tipare de intrare in aceasta zona. Acestea difera de la persoana la persoana si uneori de la zi la zi. In general, insa, putini intra intr-un mod constient in aceasta zona. Viteza cu care poti trece de la o pagina la alta, de la un subiect la altul, de la o atmosfera la alta, fura din acel timp vital de filtrare. Cand toate sunt "la un click distanta" nu mai ai putere sa filtrezi tot ce iti deschizi pe ecran. Si pentru cei care nu folosesc Firefox, lupta este si mai dura din cauza invaziei de pop-up-uri si alte soiuri de reclame nedorite pe care le ingaduie Internet Explorer.

Am pus intrebarea asta, in primul rand pentru mine si apoi pentru voi. Imi aduc aminte de vremurile in care conexiunile la internet erau slabe. Era enervant, foarte enervant sa astepti minute in sir sa-ti poti verifica emailul, dar era bine pentru ca aveai timp sa filtrezi. Sa rumegi reclamele la care esti expus, informatia pe care ai citit-o, etc.

Nu-mi doresc nicidecum o viteza mai mica! Doamne fereste! Dar imi doresc, ca din cand in cand, sa pot face cate o oprire, sa ies din goana nebuna a click-urilor, si sa pot reflecta la ce am fost expus.

De unde incepe internetul pentru tine? Unde se continua calatoria ta virtuala? Unde si cum se termina ea?

Teroristi, sau persoane care urmaresc sa-si atinga scopul indiferent cata "mizerie" fac in jurul lor sau lasa in urma. Teroristii presei in speta sunt, similar, cei care urmaresc un scop calcand in picioare adevarul, rastalmacind, manipuland, facand uz de o pozitie de lideri de opinie.
Scriu aceste randuri pentru a denunta marsavia, rautatea si lipsa de profesionalism a unor jurnalisti ca dl. Cezar Elisei si a publicatiei Ziua de Iasi in cadrul careia activeaza aceasta persoana.

Nu vreau sa insir aici derularea evenimentelor... am sa va las pe fiecare sa o descoperiti in link-urile de mai jos. As dori doar sa creionez putin fundalul problemei asa cum il vad eu.

Moldova, de la Stefan cel Mare si Sfant incoace este profund ortodoxa in crez si practici, o ortodoxie lipsita de o deschidere spre dialog si dusa de multe ori catre fanatism (a se vedea definitia la "terorist"). Vestitele manastiri moldovenesti, dincolo de frumusetea lor, sunt niste fortarete in lupta pentru pastrarea credintei strabune, comunicand prea putin generatiei acuale, vorbind o "limba perimata si neinteleasa" pentru cei mai multi. De ce amintesc acest aspect? Pai, mi se pare mie sau vad cumva un atac impotriva cultelor evanghelice? Nici nu mai conteaza ca Wurmbrand era de fapt lutheran. Daca aceasta carte a fost gasita in una dintre librariile evanghelice... ma intelegeti... logic, nu?

Richard Wurmbrandt, a fost probabil unul dintre cei mai ecumenici oameni ai planetei, in practica nu in teorie, cautand sa puna intotdeauna pe primul plan dragostea de aproape, oricare ar fi fost acesta, cautand puncte de vedere comune si cunstruind "poduri de comunicare."

Va las sa descoperiti in continuare realitatea care pe mine m-a marcat si m-a indignat, dar mai ales te las pe tine, drag cititor, sa-ti spui PUNCTUL DE VEDERE... pentru ca PAREREA TA CONTEAZA.

Vom alcatui un text din toate opiniile voastre, text ce va fi adresat celor de la publicatia amintita mai sus.

Ziua de Iasi, 24 August 2005
Ziua de Iasi, 25 August 2005

De asemenea, puteti citi raspunsul alcatuit de cei de la Colegiul Richard Wurmbrand din Iasi si raspunsul purtatorului de cuvant al Episcopiei Romano-Catolice din Iasi.

Domnul sa ne lumineze!