Mergi la biserica, duminica de duminica, te umplii de informatie, si la sfarsitul programului iti petreci sfertul de ora povestind cu unul cu altul... dupa care mergi acasa. Mananci, astepti sa treaca duminica, si luni, te scoli ingrozit de o noua saptamana din viata ta care se va petrece "in mijlocul lupilor". Te uiti la cei din jur cu un fel de privire, pe care o ai tu, si "cei ca si voi", dupa cum iti spun colegii. Sau daca nu o spun, o gandesc. Joia, te duci secatuit de "mizeriile lumii" din jur, sa respiri, in oaza datatoare de viata, si astepti duminica sa te mai umplii si sa te racoresti la izvorul vietii... Dupa ani, ajungi la amvon, si multumesti Domnului pentru cei care, lasand la oparte meciul dintre Dinamo si Steaua, au venit la casa Domnului pentru rugaciune, si nu s-au manjit uitandu-se la televizor, sau stand pe stadion intre "aceea lume murdara". Dupa atata timp, Scriptura nu mai are taine pentru tine... esti sigur ca vorbesti oamenilor despre Evanghelie si ca Cuvantul Domnului vorbeste prin tine. Esti ocupat cu tot felul de intalniri, de comitete si te simti implicat. Te bucuri ca ai reusit, impreuna cu lucratorii tai, sa educi o intreaga generatie de oameni care au iesit din lume si nu s-au intinat cu "placerile de-o clipa ale pacatuli." Te simti pastratorul unei bune traditii de separare de pacat si un slujitor "umil si neinsemnat" in slujba cea dreapta, a lui Dumnezeu.

Ce ciudat insa ca spre sfarsitul lucrarii sale pe pamant: