Exista momente cand spui stop si vrei sa o iei de la capat. Realizezi curand, ca de fapt, de momente ca acestea au parte doar altii. Tu niciodata. Tu te reintorci mereu si mereu, iar si iar, la aceasi balaceala in noroiul dulce si caldut al vietii tale. Disperat si inghitind in sec, nu-ti mai ramane decat sa astepti pana data viitoare cand, din nou, vei spune stop si vei dori sa o iei de la capat.

In ultima instanta, cred ca totul se reduce la modul in care pricepem urmatoarele cuvinte: Sadrac, Mesac si Abed-Nego au raspuns imparatului Nebucadnetar: „Noi n-avem nevoie sa-ti raspundem la cele de mai sus. Iata, Dumnezeul nostru, caruia ii slujim, poate sa ne scoata din cuptorul aprins, si ne va scoate din mana ta, imparate. Si chiar de nu ne va scoate, sa stii, imparate, ca nu vom sluji dumnezeilor tai, si nici nu ne vom inchina chipului din aur pe care l-ai inaltat!”.

"Doamne, eu stiu asa de bine ca tu poti sa-mi schimbi viata, stiu ca tu poti sa reconstruiesti tot ce am daramat eu. Tu poti face orice!". Toata viata mi-am petrecut-o in spatele acestor randuri. Si mereu ma reintorceam in mocirla incalzita cu atata grija de satan - ca sa-mi fie bine si ca nu cumva sa ma mai bata rebele ganduri de plecare de acolo. In opinia mea, majoritatea crestinilor din ziua de astazi isi traiesc viata cu o astfel de filosofie in minte: "Doamne, tu esti glorios, puternic, dragoste, tu poti sa faci ce vrei pe pamantul asta. Stiu ca ma poti salva si pe mine. Glorie tie! Amin."

Si stau asa in fund, pentru ca in genunchi nu am invatat niciodata cu adevarat sa stau, intrebator si nedumerit: "Oare asta insemna viata biruitoare de crestin? Sa ma ridic doar ca sa am de unde cadea iar? Sa ma indrept doar ca satan sa imi mai traga un sut in posterior si sa ma incovoaie, amintindu-mi ironic, ca am un Dumnezeu care poate." Asta sa fie adevarul descoperit de cei morti in arenele romane sau in inchisorile comuniste? Pentru asta au murit? Daca da, atunci Nietzsche avea dreptate: "Dumnezeu a murit!"

Din fericire, acum cateva mii de ani, trei tineri evrei au socotit ca credinta in El Elyon nu se poate rezuma la atat. Si ne-au oferit o pilda - ca credinta adevarat nu doar se afirma, ea se asuma, indiferent de riscuri si indiferent cat de nebuneasca ar parea. Teama mea cea mai mare, care ma oprea sa fac pasul spre asumarea credintei, era acea ca imediat asumata credinta, trebuiau asumate si anumite riscuri: "Da, stiu ca Dumnezeu ma va izbavi... dar daca nu o va face? Cum ramane cu credinta mea?" In prostia mea omeneasca, incurcam credinta mea, cu dorintele mele. Faptul ca Dumnezeu nu lucreaza conform dorintelor mele nu trebuie sa afecteze cu nimic credinta mea in El. "Cum ramane cu credinta mea?" era de fapt "Hei, Doamne, cum ramane cu dorintele mele, cu planurile mele. Am o viata care trebuie traita!"

De azi inainte nu mai cred ca Dumnezeu poate sa-mi schimbe viata. Stiu ca mi-o schimba. Si chiar daca uneori lucrurile vor parea ca nu au nici in clin nici in maneca cu mana izbavitoarea a Lui Dumnezeu, voi continua sa cred ca Dumnezeu imi schimba viata. Exista momente cand spui stop si vrei sa o iei de la capat. He he he, deja am luat-o de la capat!

p.s. Ii multumesc lui dox pentru pilda de rabdare care e pentru mine - nu stiu incotro te indruma Domnul, insa puterea de a supravietui pana acum a venit doar de la El. Puterea de a izbandi in ciuda tuturor piedicilor vine tot de la El. Pentru ca El nu e doar un Dumnezeu care poate face minuni, ci Unul care face minuni.