Ma simt coplesita de aceste sentimente, totul mi se pare abstract, nu pot sa ma mai recunosc... chiar sunt eu? Ce s'a intamplat cu principiile, valorile, visele ei? Mai mult de toate, visele ei au trecut... nu mai stie sa viseze, sa aspire la ceva inexistent in conditiile din ceea ce se numeste "viata". Zicea Blaise Pascal "a visa inseamna fericire, a astepta inseamna sa traiesti", eu nu vreau sa aplic conceptul lui la viata mea... Ce este viata? Ce sunt eu? Cum ma raportez eu la viata aceasta? Incerc sa devin o urma lasata in istoria generatiei mele... dar cum sa reusesc cand eu nu mai gasesc uneori urmele invataturilor Lui in mine?! Ma straduiesc atat de mult sa devin schita Lui, dar oare chiar este posibil? La ce ma astept eu de fapt de la viata aceasta? Ce asteptari sa am eu cand nu depun nici un efort pentru a realiza tot ce El si-a propus cu mine... ma dezgusta aceste stari efemere, aceste vise, sentimente, "prieteni"... Doresc ceva etern, doresc sa pot trai cu adevarat. Tanjesc dupa o viata curata, inchinata Lui. Tanjesc dupa abilitatea de a fi cum vrea El... Totusi unul dintre vise este nepieritor... Cum sa imi realizez visul ca sa ma pot simti implinita intr'un final? Sa traiesc cu gandul ca universul va conspira le realizarea visului meu.. si da... va deveni ceva real... voi trai!!!... Nu. E vorba de El... Increde'te in Domnul caci prin El totul e posibil si vei trai dar nu vei mai trai tu, ci Hristos va trai in tine... astea sunt cuvintele care mi'au strapuns gandurile acum. Nu voi mai cadea, pot realiza orice cu El...deci traiesc,uimitor... si ce sunt eu? Nu sunt numai acel element care se afla in centrul pamantului si intre elementele cosmice... sunt copilul Lui.

Audrey

Dragostea! E un domeniu care ne afecteaza asa de mult. Povesteam in ultima vreme cu o draga prietena care ma intreba daca mai exista cupluri fericite. Aud si eu, cred ca auziti si voi, de tot mai multe familii care se destrama, de oameni care se ranesc unul pe celalalt. Astfel incat nu ma mira frica asta de a visa la o casnicie fericitaÂ… Insa va spun ca merita, dragilor! Nimic nu se compara cu felul in care doi oameni care se iubesc se sustin unul pe altul, se cresc unul pe celalalt, se incurajeaza. Intotdeauna ai un aliat de partea ta in persoana celui care iti este partener. Asta e frumusetea. Nu mai esti pe jumatate, esti intreg, si asa te simti, cel putin eu una asa simt.

Exista o mana de cupluri in jurul nostru care se iubesc si care traiesc cu respect fata de Dumnezeul lor. Atata vreme cat exista dragoste, unul pentru celalalt si pentru Dumnezeu e frumos. Eu si cu Ad, suntem o familie, pentru cei dintre voi care inca nu v-ati prins. Noi suntem dintre aceia care sunt fericiti! Asa ca se poate. Rugati-va pentru noi sa ne tina Dumnezeu in mila Lui si sa ne faca o familie care sa se teama de El in orice vreme.

Articolul asta se vrea o incurajare pentru toti cei ingrijorati ca s-ar putea sa nu fie frumos. Atata vreme cat te casatoresti din dragoste si alegi cu cine sa-ti imparti viata, nu intr-un mod orb, ci foarte constient si deschis. Ah, si inca ceva. Pentru cei dintre voi care credeti ca prietenia e cea mai frumoasa perioda din viata unui cuplu, va spun ca va inselati... daca amandoi cautati sa-l faceti pe cel de langa voi fericit, atunci e tot mai frumos :).

Roze

Viaţă? este har... este binecuântare... este amintire... este un urcuş... este un vârf... este o vale... este un curcubeu... este un foc... este un râu... este un cort... Viaţa? Este o frântură din nemurire... este o clipă... este un ceas... este o rugăciune... este un zâmbet... este o iubire... este o privire... este un răsărit apoi un apus ca apoi să fie răsărit iarăşi... Este o frământare... este o şcoală... o etapă. Este o prietenie... o despărţire. Este o floare, un senin... este un gând pierdut şi regăsit. Este un salut... o fluturare de mână. Este o îmbrăţişare... Viaţa? ... este viaţă! este Dumnezeu.
Mă întreb de ce nu TRĂIM!

Meo

Cu emotie scriu aceste randuri, fiind inca miscat de un film frantuzesc, zic eu, exceptional.

Un profesor de muzica - un necunoscut, ajunge pedagog intr-un internat pentru baietii cu probleme din Franta postbelica, internat in care regula care guverna viata copiilor era "actiune-reactiune", adica orice gresala se pedepsea pe masura.

Viata internatului se schimba pe nesimtite din cauza acestui Clément Mathieu, care prin atitudinea sa plina de har, compasiune si incredere in copii, reuseste sa injghebeze un cor, dar mai ales, sa aduca in fata acestor tineri, un model de viata cu totul strain lor.

Stiu ca nu suna deloc tentant acest film, mai sunt o duzina de filme pe aceasta tema, dar filmul lui Christophe Barratier, pur si simplu straluceste intre celelalte.

Va las sa descoperiti singuri farmecul si caldura sufleteasca emanata de acest necunoscut dirijor de cor.

Uneori lucrurile se misca atat de incet si timpul parca sta in loc. Sunt atat de obisnuit sa dau click si instantaneu sa vad pe ecran pagina de pe web pe care vreau s-o accesez sau sa apas pe buton si liftul sa vina imediat. Toate lucrurile din lumea asta, care cica ne ajuta in ceea ce facem, telefonul mobil, internetul, masina si toate gadget-urile care ne fac viata mai usoara, ne imprima un ritm atat de alert, incat, daca trebuie sa astept dupa cineva la lift incep sa dau din picior si sa ma uit pe pereti, uneori chiar nervos. Ce sa mai vorbesc de momentele in care astept troleul si nu vine cu zecile de minute!

Cand e vorba de lucrurile spirituale sau cand te indrepti catre o tinta pe care ti-ai propus-o in viata, lucrurile merg de obicei cu incetinitorul fata de viata noastra "reala". De doua mii de ani, Iisus tot vine pe nori in slava, si de cand sunt mic, am invatat ca el trebuie sa vina, ca e chiar la usa, dar vedeti voi, e asa de greu sa-l astepti pregatit, cand zi dupa zi, saptamana dupa saptamana. Uneori ma uit spre cer si ma gandesc ca putina vreme pentru Dumnezeu inseamna mii de ani pentru om, dar parca tot nu-mi vine inima la loc.

Da-mi rabdare, Doamne, cand lumea mea se prabuseste, cand imi curg lacrimile, cand sunt paralizat de frica, cand norii negrii imi intuneca cerul vietii, cand nu mai gasesc motive sa traiesc, cand sunt plin de indoieli, cand soarele refuza sa straluceasca, cand cerurile varsa ploi, cand imi inchid ochii cu durere, cand ma plec pe genunchi sa ma rog si incerc sa-mi regasesc calea.

Saptamana trecuta am avut, cred, cel mai ciudat vis pe care l-am avut vreodata. Acesta e visul... :

Stateam de povesti cu un tanar, pe care eu incercam sa il conving de niste adevaruri, incercam sa il readuc cu fata spre Dumnezeu. Era un ateu hotarat. Toata discutia se purta in niste parametrii foarte destinsi, amandoi fiind convinsi de calea aleasa de fiecare, nu era nici un pic de inversunare desi eu imi doream din tot sufletul sa il aduc de partea Buna, iar el avea o atitudine atat de relaxata incat parca simteam ca imi fuge pamantul de sub picioare privindu-i in ochi siguranta... Partea cea mai ciudata a visului e faptul ca acest tanar ,pe care nu il cunosteam si pe care nu il cunosc nici in viata reala, imi contraargumenteaza cu fapte, ganduri din viata mea personala, din viata mea intima, relatand lucruri, fapte, pe care le stiam doar eu sau un grup restrans de oameni. Asa sentiment de dezgolire si rusine nu am avut niciodata in viata mea nici in stare de somn nici treaz...

Visul se termina brusc odata cu alarma mea de la telefon. Ora 6 dimineata ma surprinde in fund in varful patului, tulburat, cu pulsul ridicat si intrebandu-ma "... ce a fost asta? ce fel de vis e asta? ...".Intr-o maniera nostima aproape ca ma enervam eu pe mine ca in loc sa visez ceva frumos si linistit sa ma pot trezi odihnit visezi aiureli si ma trezesc de parca 10 oameni au framantat aluat pe spatele si pe capul meu toata noaptea.

Din seria fricilor obsedante face parte si aceasta frica de a fi respins. Probabil genealogic la barbati, ma gandesc ca se afla agatata pe undeva pe cromozomul nostru determinant.

M-am nascut cu o spaima ingrozitoare de fete si am fost intotdeuna invidios pe tupeisti. Nu una, ci mai multe femei m-au intrebat, retoric zic eu, daca mi-e frica de ele. Era asa de evident? Nu ca as fi incercat sa ascund, dar chiar asa?

Daca stau insa sa ma gandesc, a fost si frica asta buna la ceva... In adolescenta mi-a tinut mainile departe de zonele moi ale fetelor, mi-a tinut buzele virgine pana hat, in facultate cand am avut si eu o prietena serioasa; m-a invatat sa respect fetele si mai apoi femeile... mi-a educat si intensifica fiorul descoperirii, asa cum a fost lasat, dupa casatorie...

Pana la urma e bine sa te temi de femei si sa le abordezi cu retinere... ca ele sunt asa de fascinante ca nu stii cand ai putea sa te indragostesti din nou. Bine ar fi sa va reindragostiti si voi mereu si mereu de aceeasi, asa cum mi se intampla mie.

AD

Afara bate vantul, sunt o gramada de nori, si toamna asta scurta se transforma repede in iarna. E din ce in ce mai frig si parca mi-e ciuda ca vara asta a trecut asa de repede, ca n-am putut merge la mare ca si anul trecut, ca mi-am lastat atatea de facut pe saptamana asta si ca iar e luni si week-end-ul a trecut atat de repede. Si sa nu va mai spun cate am pe suflet, cate vise omorate, cate dezamagiri, cate suferinte. Am doar 29 de ani si am avut parte de multe cele in viata asta. Si bune si rele. Si cand mai uit inapoi, parca cele rele, chiar dacau au fost mai putine, m-au afectat mai tare.

Avea cumnatul meu o vorba cand vedea cate o masina meseriasa pe strada. "Toate-or arde!" imi zicea zambind. El e in America acuma, si bine mersi are o masina meseiasa... :) dar sunt convins ca si acum mai zice asta din cand in cand.

Oricum ai intoarce viata asta si oricum te-ai uita la ea, se pare ca atunci cand ti se pare ca esti cel mai aproape in a atinge fericirea, se intampla ceva care sa sparga vraja si sa te aduca intr-o stare mizera. Si asta la toate nivelele. Pentru Bill Gates, Linux este unul dintre cosmare. Google este altul. Si tot asa...

Se intreba cineva 'mai devreme' pe site .. 'Cum recunosti dragostea adevarata?' .. ideii sale ii raspund undeva in jur de 160 de comentarii .. distractiv e sa privestii evolutia ideii si a discutiei.. ce cauta de fapt acel om? Nimic altceva decat dragostea adevarata..? apar in discutie fluturasi, dureri de stomac, senzatii interesante, interesante zic pentru ca fac parte din alte sfere, senzatii de foame, de plutire.. aparent nu au nimic de a face cu dragostea..

Cum recunosti dragostea adevarata? E simplu .. ai sa o recunosti in momentul in care esti in stare sa o daruiesti, sa te daruiesti. Inveti incet, incet cum sa o daruiesti si apoi iti dai seama brusc ca stii de fapt cum sa o recunosti. Si apoi incepi sa iti dai seama ca nu e vorba nici de fluturi, nici de foame, nici de ameteala, nici de genunchi moi, e vorba de liniste.. de pace.. e un sentiment ce te cuprinde calm, cald, si te poate tine asa o viata intreaga. Conditia pentru a te tine o viata intreaga? Ideea e aceeasi.. daruieste in continuare, nu te opri chiar daca ai gasit ceea ce cautai.Daruieste fara sa Astepti inapoi. Aceea persoana, si multe altele ce vor urma, au nevoie de asa ceva..

Intr-o zi, visul va deveni realitate. Intr-o buna zi, istoria privita din vesnicie, iti va parea mica, neinsemnata, si vorbele Apostolului Pavel vor parea atat de adevarate - incercarile noastre vor parea intr-adevar de o clipa.

A venit Iisus, care stia de unde vine si incotro se indreapta, si a inceput sa traiasca imparatia lui Dumnezeu printre oameni. Si oamenii s-au lipit de El, chiar daca unii doar pentru moment, fiind fascinati de minunatia lucrurilor pe care la spune si le face, uimiti de ingaduinta si dragostea care o arata oricarui om, chiar si celui mai neinsemnat dintre ei.

In timp ce noi ne traim viata, si timpul se scurge incet in clepsidra vietii fiecaruia, Iisus continua sa pregateasca locuinte pentru oameni in noua societate umana, continua sa ne ghideze si sa ne aduca “coincidente” in viata, prin Duhul Sfant, si, cum ii place lui Coelho sa spuna, tot Universul contribuie ca acest vis sa devina intr-o zi, realitate.

Stiu ca multi se tem sa citeasca Biblia, si mai ales in ultima carte – Apocalipsa. Insa chiar daca multe lucruri par fantastice, dezlipite din poveste, este cartea care dupa ce o termini de citit, te face sa-ti inchizi ochii, sa te pleci pe genunchi si sa spui: “Vino, Doamne Iisuse!”.

Intotdeauna am crezut in puterea informatiei si cred din ce in ce mai mult ca suntem responsabili sa dam mai departe Evanghelia – vestea buna, ca orice om are sansa, ca dupa viata asta, care de cele mai multe ori este grea ba chiar imposibila, sa aiba parte de o viata nou nouta, o viata in prezenta Tatalui oamenilor, in care toti vom afla dragostea adevarata, toti vom gasi fericirea si toti vom trai “fericiti pana la adanci batraneti.”

Cerceteaza, crede, traieste, invie si zbori!

-Dox

Parca-mi vine greu sa cred ca a trecut un an de cand Aercurat si-a inceput activitatea. In primele luni, cu mult entuziasm, cateva luni dupa entuziasmul initial, au aparut piedici si greutati, dar se pare ca incapatanarea unora e buna si da rezuultate. :) Si-i multumim lui Dumnezeu pentru asta!

La inceput, ne vizitau cam in jur de o suta de persoane lunar, ca lunile trecute, sa fim vizitati de peste trei mii de oameni si sa ajungem la un numar de rasfoiri de pagini de 43,981. Ma bucur sa vad ca Google, Yahoo si alte moatoare de cautare ne considera ca fiind o sursa valida de informatie si suntem prezenti in numeroase rezultate intre primele zece site-uri. Multi dintre voi, cred, ati ajuns la noi, in acest fel.

Ma bucur sa vad ca oamenii incep sa aiba curaj, sa-si exprime parerea, si chiar daca, uneori, unii dintre noi suntem mai taiosi, mai acizi, nu se blocheaza din pricina asta si continua sa interactioneze unii cu altii.

Mi-ar placea, insa, sa aud de la voi, de la prietenii mei de pe Aercurat, ce va place, ce nu va place, ce v-ar placea sa mai fie pe site, ce nu v-ar placea sa fie pe site si cum credeti ca am putea comunica mai bine intre noi.

Si va rog sa nu va jenati si sa va coditi. :) Oricine are azi drept la replica! Ca in fiecare zi, defapt. :)

La multi ani, dragii mei.

-Dox

8:35 E duminica dimineata. Ma trezesc in graba si realizez ca din obisnuinta am oprit ceasul cand a sunat. Ma agit dar ma calmez repede cand imi dau seama ca n-am dormit decat o jumatate de ora in plus. Hmm... mai am o ora si jumatate pana sa plec la biserica... ma duc sa imi pun sa mananc. Si cu ocazia asta pana mananc ma pun la curent si cu stirile ca doar trebuie sa fiu o persoana informata. Brrr... ce frig e afara! Zici ca a venit iarna deodata! Bine ca m-am gandit de aseara cu ce sa ma imbrac, si acum mai am timp sa vad si stirile din lumea IT... Microsoft lanseaza Windows SP3. BitDefender lanseaza un nou antivirus. La ce bun? Windowsul meu se blocheaza asa de des ca n-are timp nici un virus sa se instaleze...

9:30 Vai, m-am lasat dusa de val!. Mai am 20 de minute sa ma imbrac si sa ma pregatesc pentru biserica! Repede sa-mi calc hainele... Gata, gata, nu ma agit ca am timp. Cand ma privesc in oglinda... Oare cum de m-am gandit sa ma imbrac asa? Trebuie sa ma schimb neaparat!

9:40 Inca 10 minute! Mai am timp! Probez vestimentatia nr2 - nuuuu!, vestimentatia nr3 - neeext!, vestimentatia nr4 - in sfarsit ceva se potriveste... dar trebuie calcata. Ma reped spre masa de calcat...

Viata mea era fara Pata, si , totusi, ma simteam ca un Pacatos cu constiinta impovarata inaintea lui Dumnezeu. Nimic nu m-ar fi incredintat ca faptele mele ii fusesera pe plac. Dincolo de orice iubire fata de un Dumnezeu Neprihanit care ii pedepseste pe pacatosi, ajunsesem, in fapt, sa-l urasc. Virtuos, tineam poruncile cu atat ravna incat, daca Raiul si-ar fi deschis portile numai in Temeiul Disciplinei, eu as fi urcat Cel Dintai. Constiinta, insa, nu imi oferea nici o certitudine, iar in cugetul meu se nasteau necontenit indoieli: 'N-a fost bine. N-a fost indeajuns. Ai uitat ceva .. '

Stiu, cu cata Ravna m-am straduit eu insumi sa fiu Bun, Acceptabil, Vrednic, model de Virtute. Am incercat mereu cu Luciditate sa evit impotmolirea in pacat, sa evit Ispita. Toate acestea insa, aveau sa puna lucrurile sub semnul unei anume Gravitati, al unei Tensiuni Moraliste - chiar al unei vagi inclinatii spre fanatism - in masura sa imi creeze un Disconfort continuu in Inima, casa propiului meu Tata. Omul Liber, Jovial, Spontan din mine imi devenea din ce in ce mai Strain ..

Starui tot mai mult asupra asemanarii mele cu Fratele mai mare a Fiului Risipitor, si imi dau seama tot mai Limpede cat de inradacinata este aceasta forma de Ratacire si cat de anevoie imi este sa ma intorc Acasa. A ma intoarce spasit in urma unei escapade imorale pare neinchipuit mai usor decat a-ti frange mania rece care se insinueaza in cele mai obscure cotloane ale fiintei..

Un om care asculta Legile Aparentei este asemeni unui fluture intepenit sub lumina unui felinar. Invaluit in lumina toate celelalte cai ii raman ascunse. Un om care asculta invatatura lui Isus este asemeni unuia care umbla cu un felinar agatat de o prajina mai lunga sau mai scurta, pe care o poarta in mana... Lumina ii cade mereu in fata, dezvaluindu-i urmatorul pas si indemnandul sa paseasca inainte... e un risc?

"Doar Risipitorii isi aduc aminte de Casa Tatalui Lor. Daca fiul ar fi trait Cumpatat, nici prin gand nu i-ar fi dat sa se intoarca." (Simone Weil)

G.

Citeam zilele astea cartea autobiografica a lui Hillary Clinton. Intotdeauna mi-a placut sa citesc memorii sau autobiografii, pentru ca spre deosebire de alte carti, astea sunt cat de cat reale, sunt experiente traite din care pot invata multe lucruri. Unul din lucrurile pe care le spunea H.C. era ca, la un moment dat a fost sfatuita, pe cand era studenta la Yale, ca e mai sanatos sa faci o prima impresie indoielnica, cu alte cuvinte, omul din fata ta sa te subaprecieze la prima vedere… Intrebare pentru voi? Cam cat de important este aspectul exterior, imaginea pe care o afisezi?
Adevarul e, ca daca te opresti putin sa analizazi in jurul tau , de la oameni la evenimente, toate au intr-un fel sau altul legatura cu imaginea. “Lucrurile nu sunt intotdeauna ce par a fi”, auzim de multe ori spus. E adevarat, insa judecam cu totii dupa ceea ce vedem.
Oameni care au parut deosebiti, cu daruri speciale, acum ne pot aparea intr-o alta fata, pe care noi n-o banuiam. Pana unde merg aparentele? Cat de buni actori sunt oamenii in viata de zi cu zi?
Daca e ceva ce apreciez mult, este omul deschis, sincer si care spune ce gandeste si actioneaza fara sa joace teatru. Imi doresc sa fiu un astfel de om si fac tot ce-mi sta in putinta sa fiu asa… Desi mi se spune ca par cu ‘nasul pe sus’ si mai rece, aparentele astea inseala J bineinteles.

Roze

Ziua care a trecut a avut rolul de a ma invata ceva, iar maine vor aparea consecintele lucrurilor facute de mine azi. Voi infrunta ziua de azi cu convingerea ca aceasta nu se va mai intoarce niciodata, ca poate este ultima posibilitate pe care o mai am sa fac ceva bun pentru ca nu exista nici o garantie ca voi mai vedea urmatorul rasarit. Azi voi fi suficient de curajoasa sa nu las ocaziile sa treaca pe langa mine; singura mea alternativa fiind succesul. Azi voi investi cea mai pretioasa resursa a mea: timpul, in cea mai valoroasa posesiune pe care o am: viatza pe care mi'a dat'o Dumnezeu. Voi petrece minutele cu un scop, transformand ziua de azi intr'o oportunitate unica. Voi ataca fiecare obstacol pentru ca Dumnezeu ma va ajuta sa-l depasesc. Azi voi rezista tentatiei de a fi suspicioasa si pesimista si voi lumina lumea cu un zambet. Voi avea o credinta puternica, voi astepta sa mi se intample cele mai frumoase lucruri, imi voi rezerva timp pentru a fi fericita, voi vedea in fiecare lucru pe care il am de facut o ocazie de a'L onora pe Dumnezeu si ma voi stradui sa las amprenta Lui in inimile celor pe care ii intalnesc. Azi te invit sa incepem din nou cu forte proaspete, sa visam din nou, "caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi..." si sa ne amintim ca "la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinta".

otilija

Ma intreb daca nu visez prea mult. Am o stare groaznica de plans. Mi-am adus aminte de cate cuvinte am scris din inconstienta, o inconstienta pe care o detest acum. Caci din cauza ei am pierdut ...ceva ce mi-a fost cu adevarat scump.

Erau cuvinte ce marcau o lume in care eu n-am fost niciodata. Si o marcau asa de bine incat parea ca am fost acolo...

Cuvintele sunt toate cate o vraja. Toate se implinesc...Si eu scriu, scriu, scriu. De cand ma stiu asta fac. Randuri nenumarate, rugi fierbinti, taine descoperite, bucurii nenascute inca. Toate au existat sau vor exista pentru mine. Pe toate le-am scris, chiar si pe acelea pe care vreau sa le uit.

Ce mult iubesc cuvintele...Doare. Am scris fals. Scriam si vroiam sa fie asa. Si...cu atata inocenta si dragoste mi-erau date raspunsurile...Si mie nu mi-a pasat. Uite-mi acum randul...Ma bucur ca sufar. Macar stiu cine sunt acum! Doamne, multumesc pentru tot ce mi s-a intamplat. Am ajuns sa ma cunosc si sa Te cunosc asa de bine!

Visez...ca serpii alunecosi ai intunericului imi dau tarcoale amintirile si eu ma tarasc ca si ei. Ba nu, mai rau...Ca niste paienjeni amintirile-mi se suie pe trup, ma zbat in plasele lor, ma chinui sa respir, dar ma inec incet...

De ce, Doamne ? De ce simt asa ? De ce ma pedepsesc singura prin inchipuirile mele ? De ce nu-mi poruncesc mintii sa taca ? De ce pedeapsa mi-a ajuns bucurie ? Nu e asta razvratire impotriva Ta, Doamne ? Nu vreau sa schimb sensul lucrurilor Tale ! Te rog, lasa-ma sa respir aer curat. Maine va fi mai bine. Maine voi zbura printre vise frumoase, maine voi pastra in minte doar trecutul luminos. Maine voi visa la un destin stiut de Tine. E destinul meu, pe care Tu il poti schimba. La el ma voi gandi. Si fluturi albi ma vor lua pe aripile lor.

Nu, nu visez prea mult.

Lavy

Pana in 1492, cand Columb a ajuns in dreptul insulei Hispaniloa, acum Haiti, Republica Dominicana, localnicii nu au vazut in viata lor niste barci atat de mari ca si Nina, Pinta si Santa Maria, fiind obisnuiti doar cu micile lor canoe. Se povesteste, ca la inceput, cu toate ca navele lui Columb pluteau in fata lor, acestia nu le-au vazut. Shamanaul satului, care iesea in fiecare dimineata pe plaja, a observat miscarea apei si dupa cateva zile, vazand corabiile, le-a spus si celorlalti despre acestea descriindu-le in detaliu. Apoi, “miraculos”, oamenii au vazut in sfarsit corabiile. Au vazut ceea ce au crezut.

Adam, a fost creat de Dumnezeu si pus in gradina Edenului. A aparut apoi Eva, care probabil a invatat de la Adam sa vada (distinga) tot ce o inconjoara. De mii de ani, vedem ceea ce suntem invatati sa vedem. Din generatie in generatie ni se transmit informatii despre lumea care ne inconjoara. Stim ca exista obiecte din lemn, pentru ca suntem informati ca ele exista. Le distingem forma pentru ca stim despre ele, si baza noastra informationala cuprinde suficiente date despre majoritatea obiectelor care exista. Incearca insa sa explici unui om de 90 de ani, modul de functionare al fibrei optice. Spune-i despre fascinanta lume a celulelor sau despre satelitii care inconjoara Pamantul.

Ai vazut insa un inger? Stii cum arata? Cei care au vazut, nu pot descrie fiintele acestea. Sunt ceva care nu se poate descrie in termenii pe care ii stim. La fel cum in gradina Edenului, Eva, vazandu-l pe Satana, i-a spus sarpe, crezand ca singurele fiinte vii de pe pamant sunt Dumnezeu, oamenii si animalele, si Ioan, in Apocalipsa, foloseste imagini vizuale de pe pamant pentru a descrie fiintele din lumea ingerilor si demonilor.