Ma intreb daca nu visez prea mult. Am o stare groaznica de plans. Mi-am adus aminte de cate cuvinte am scris din inconstienta, o inconstienta pe care o detest acum. Caci din cauza ei am pierdut ...ceva ce mi-a fost cu adevarat scump.

Erau cuvinte ce marcau o lume in care eu n-am fost niciodata. Si o marcau asa de bine incat parea ca am fost acolo...

Cuvintele sunt toate cate o vraja. Toate se implinesc...Si eu scriu, scriu, scriu. De cand ma stiu asta fac. Randuri nenumarate, rugi fierbinti, taine descoperite, bucurii nenascute inca. Toate au existat sau vor exista pentru mine. Pe toate le-am scris, chiar si pe acelea pe care vreau sa le uit.

Ce mult iubesc cuvintele...Doare. Am scris fals. Scriam si vroiam sa fie asa. Si...cu atata inocenta si dragoste mi-erau date raspunsurile...Si mie nu mi-a pasat. Uite-mi acum randul...Ma bucur ca sufar. Macar stiu cine sunt acum! Doamne, multumesc pentru tot ce mi s-a intamplat. Am ajuns sa ma cunosc si sa Te cunosc asa de bine!

Visez...ca serpii alunecosi ai intunericului imi dau tarcoale amintirile si eu ma tarasc ca si ei. Ba nu, mai rau...Ca niste paienjeni amintirile-mi se suie pe trup, ma zbat in plasele lor, ma chinui sa respir, dar ma inec incet...

De ce, Doamne ? De ce simt asa ? De ce ma pedepsesc singura prin inchipuirile mele ? De ce nu-mi poruncesc mintii sa taca ? De ce pedeapsa mi-a ajuns bucurie ? Nu e asta razvratire impotriva Ta, Doamne ? Nu vreau sa schimb sensul lucrurilor Tale ! Te rog, lasa-ma sa respir aer curat. Maine va fi mai bine. Maine voi zbura printre vise frumoase, maine voi pastra in minte doar trecutul luminos. Maine voi visa la un destin stiut de Tine. E destinul meu, pe care Tu il poti schimba. La el ma voi gandi. Si fluturi albi ma vor lua pe aripile lor.

Nu, nu visez prea mult.

Lavy