Mintea mea este deja acoperita de lucrurile pe care le vor altii de la mine, nu vreau sa ii dezamagesc, pentru ca am impresia ca asa m-as dezamagi pe mine. De ce am fost invatati sa simtim asta? Nu ne afecteaza asta conditia umana? Devenim un trup gol fara suflet, fara gandire. Cine afirma ca e liber minte pentru ca libertatea lui are garduri foarte inalte: serviciu cu sarcinile sale ce trebuie indeplinite, sotie careia trebuie sa ii vinzi iluzii neincetat, in loc sa ii arati sufletul, copii ce trebuie sa fie niste oamnei cumsecade. Asta se mai numeste libertate? Ma indoiesc.