Am dat buzna în viaţă dorind să trăiesc prezentul. Cu mintea îmbuibată, cu sufletul însetat m-am aruncat în clipa ce-mi sta în faţă.

Am întins mâna să ating prezentul, dar, ca un miracol, acesta a devenit trecut. Azi a devenit ieri, clipa a devenit amintire, răsăritul apus, zâmbetul încruntare, iubirea rană, bucuria tristeţe, lacrima rouă, primăvara iarnă, negrul cărunt.

Derutat de pierderea coordonatelor, de vârtejul vieţii, uimit de magica transformare a prezentului în trecut, m-am prăbuşit devenind conştient că eu am devenit ieri.
Încovoiat spre ieri, Divinul m-a zărit, m-a atins şi mi-a zâmbit.

M-am ridicat din prăbuşirea de ieri. Privind Infinitul, eu însumi am devenit etern în timp ce ieri s-a transformat în mâine, amintirea în clipa ce urmează, rana în iubire, roua în lacrimă de bucurie, iarna în primăvară. M-am regăsit pe coordonatele veşniciei.

Am realizat că prezentul e doar o clipire din ochi, o fâlfâire din aripi, o înflorire, o traiectorie a unei stele căzătoare.

Si am mai realizat că dacă prezentul nu e lângă Divin e trecut.

Meo