Exista momente in viata, cand iti este atat de dor de cineva incat ai dori sa rapesti aceea persoana din visurile tale pentru a o imbratisa cu adevarat.

Ma gasesc de ceva vreme departe de acasa si poate multi dintre cei ce citesc aceste randuri stiu cum este acest sentiment si cat de tare doare, mai ales acum in perioada craciunului! Imi doresc atat de mult sa merg acasa, dar nu se poate si situatiile acestea dure prin care trec ma fac sa ma gandesc ca totusi locul meu nu e aici! Dar ce sa fac? Sa ma las batuta nu pot si nici nu vreau! Numai gandul de a renunta inainte de a incepe adevarata lupta imi da putere sa merg mai departe! Nu e usor si cateodata as vrea sa fi ramas la nivelul unde ma gaseam la inceput, decat sa trec prin atatea suferinte, carora cateodata nu le vad rostul! Ma ridic cateodata plina de putere si nu mult timp dupa aceea ma gasesc din nou jos! Viata fara cei dragi este grea si cu toate acestea aduce multa maturizare dar pe o cale mult prea dura... sau pt mine cel putin! Stiu ca toate vor avea un sfarsit, cu toate ca nu se vede nici unul, caci sunt la inceput de drum. Numai gandul la ceea ce ma asteapta mai incolo ma oboseste si imi stoarce toate puterile, caci privesc inapoi si stiu ca prin ceea ce am trecut nu e nici pe jumatate din ceea ce ma asteapta cu adevarat! Dar mai sper cat inca mai am putere! Stiu ca am un Tata si acesta este unul dintre motivele pt care mai am puterea sa ma ridic!

Diana