In fata ochilor mei se deschide o priveliste neasteptata. Sunt undeva in afara spatiului si timpului si privesc plin de uimire cum sunt purtat de niste forte invizibile printre sute si mii de nori negrii printre care se vad cu greu niste raze de lumina. Am acum o viteza nebuna si tot ce mai apuc sa vad sunt pete de culoare care se intind, se intind si devin niste dungi colorate, luuuungi... inchid ochii pentru o clipa si simt ca m-am oprit. Ii deschid incet, privesc in jur dar nu vad nimic. Nici tipenie de om. Ma simt suspendat intr-un spatiu fara aer si ma mir ca pot respira. Nu e nimic in jur doar bezna care devine enervant de neagra si de deasa. Si liniste. O liniste infinita. Simturile mele imi spun ca ma aflu intr-un spatiu intins, fara nimic solid sub picioare. Cred ca mintea imi joaca feste. Poate ca doar dorm, imi spun, si incerc sa-mi pipai obrajii. Dezamagire. Sunt eu in carne si oase si mi-e frica sa schitez si cel mai mic gest. Daca pic din locul in care ma aflu?

In departare vad o lumina slaba si ma gandesc sa o iau intr-acolo. Fac un pas, doi, trei, patru dar nu simt ca ma misc. Sunt suspendat undeva... Unde? Ce e cu mine? Unde e Anca? Unde e calculatorul? Tocmai scriam un articol... [...]