Oh, inima inselatoare, prefacuta si mincinoasa. Azi iti trebuie una, maine alta, si pe zi ce trece, in loc sa ma fac mai bogat, ma saracesc in bogatia din care nu mai scap. Am atatea lucruri adunate si atata intelepciune citita incat parca da pe dinafara paharul mustului cunoasterii, dar in loc sa aduca eliberarea si iluminarea promisa, intunericul din jur se adanceste pe zi ce trece, adanc, tot mai adanc.

Esti un sac fara fund in care oricate giuvaeruri as pune, ramai tot gol si flamand. Esti spionul celui rau in fiinta mea si oricat imi ridic ochii catre cer, tu ma orbesti cu noroiul amestecat cu pulbere de aur pe care mi-l arunci in ochi... impachetezi mocirla, pui funda rosie si apoi o depozitezi in cele mai adanci colturi ale tale, in catacombele in care mi-e sila sa intru si de care ma feresc zi de zi.

Astept ziua mareata cand tu vei ramane putrezita intre radacinile copacilor langa care voi fi ingropat si cand nimic nu ma va mai opri din zborul meu catre lumina. Esti pamant, doar pamant. N-am dreptul sa-ti fac nimic, ci doar sa astept rabdator ziua eliberarii si sa plamadesc in mintea mea vise care taie adanc in tot ceea ce inseamna... inima mea.