Traim intr-o societate care apreciaza performanta si care ridica in slavi oamenii de succes si asta nu se va schimba cat timp vor exista oameni pe Pamant.

Pentru o lunga perioada te timp am crezut ca succesul si Crestinismul se pot asocia doar in conditii exceptionale si asta pentru un timp scurt. Nu ridicam in slavi mediocritatea dar ma complaceam intr-o stare de mediocritate.

Tind sa cred ca m-am inselat amarnic. Ma uit la Cristos si nu vad un invins. Ma uit la Pavel, la Petru, la apostoli, la primii crestini, la martirii zilelor noastre si nu vad oameni invinsi. Sa pornesti o miscare care sa existe si peste 2000 de ani nu e lucru putin. Crestinul, adevaratul crestin daca exista sau ar trebui sa existe termenul asta, nu e un invins. Nu-si infasoara talantul in stergar si nici nu se ascunde de lume ca sa-si traiasca crestinismul pentru el. Nu ii e frica sa-si dea viata dar nici sa si-o traiasca pentru Hristos. Nu-i e teama sa fie numit nebun ci activ, se implica in biserica si in comunitatea in care traieste lasand urme adanci in viata incat cei care vin dupa el, daca-i calca pe urme, n-au cum sa se rataceasca. Nu se refugiaza in spatele naturii lui pacatoase sa-si justifice lipsa de curaj si nici nu fuge ca un las cand ii este lovit obrazul.

Te regasesti in descrierea de mai sus?

Cum preferi sa-si aduca aminte lumea de tine: un om care a taiat toata viata lui frunze la caini sau unul care a schimbat lumea?