Era seara si se lasau incet umbrele peste cararile batatorite si frunzele cadeau molcom din copacii de pe margine. M-am oprit nestiind pe care drum s-o apuc. Erau parca trasate cu creionul si fiecare promitea ceva ispititor. Capatul fiecarui drum, se termina undeva in departare si cum lumina era din ce in ce mai slaba, m-am hotarat sa o iau in dreapta. N-am facut bine doi pasi ca am dat nas in nas cu... mine. Eram eu, parca mai inalt, da, da, eram inalt, mult mai inalt, si ochii, da, ochii, ochii imi erau diferiti. Reci, imobili si expresia de pe fata era a unui om mandru. Imi aduc foarte bine aminte de zambetul acela ironic. Se potrivea atat de bine cu ochii. M-am dat inapoi cativa pasi sa ma privesc mai atent. S-a uitat la mine, a schitat un zambet intelegator si si-a sufulcat camasa din material fin. A strans din pumni, s-a repezit la mine si a inceput sa ma loveasca cu ciuda si sa ma calce in picioare. "Pleaca de la mine! Nu vreau sa te mai vad niciodata!" a urlat el uitandu-se cu ura in ochii mei. Cu greu, am reusit sa ma desprind din loviturile care parca nu mai conteneau sa se reverse asupra mea si am alergat inapoi la rascruce. Era evident ca nu trebuia sa o iau in dreapta asa ca am inceput sa alerg pe drumul din stanga, incercand sa uit urletul salbatec care imi tiuia in urechi. M-am oprit insa ca fulgerat cand am vazut in fata mea un om cocosat cu o figura desfigurata dar care, vai, semana izbitor de mult cu mine. Eram tot eu. M-am ingrozit sa vad, sa deslusesc pe chipul lui, groaza, o groaza vie, care il muncea si-l rupea in bucati. Si regrete, multe regrete si frica. A intins mainile noduroase spre mine si cu o voce sfarsita a incerca sa-mi sopteasca ceva. Inmarmurit si cu mult mai infricosat decat am fost pe drumul din dreapta, m-am intors inapoi la rascruce si am privit nedumerit, cand la stanga, cand la dreapta. Speram sa vad o alta carare insa se lasase deja intunericul si vantul murmura vorbe neintelese in copacii de pe marginea drumului.

Era deja tarziu si pentru a mia oara deja, luna nu catadicsea sa-si arate fata de luminator. M-am asezat in colb si mi-am ascuns obrajii in palme. Lacrimi grele mi-au adapat tristetea sufletului si mintea mea refuza sa creada ca la rascrucea de ieri am luat-o pe drumul acesta. Pacat ca nu ma mai pot intoarce.

Oare maine, dupa ce se va ridica soarele, pe ce drum am sa apuc?