Iubesc gara. Iubesc gara pentru ca ma invata mai multe decat o scoala, decat un parinte, decat o carte… ma invata OAMENI… ma invata diferente. Imi deschide ochii. Imi ridica sufletul….. imi inalta privirea…

Gara mi-a devenit prietena si nu ezit s-o vizitez de cate ori am ocazia. Vad oameni, oameni adevarati, oameni simpli, tarani, oraseni, familii, singuratici, tineri, batrani, toti laolalta. Toti trec. Toti trecem… ma uit la unii si ma indentific cu ei. Ma uit la altii si-mi zic: asa niciodata… dar viata e o gara… te urci dintr-un tren in altul, si-mi reformulez gandul: niciodata nu spune niciodata… pentru ca niciodata nu stii unde te duce trenul…

Ma uit la sinele care se incurca si se descurca, la nodurile de cale ferata, la liniile paralele… imi amintesc de relatiile mele… imi amintesc de toti aceia care s-au plimbat altaturi de mine intre peroanele vietii mele. Imi amintesc de cei care au trecut pe langa mine fara sa am nici o tangenta cu ei… si sufletul meu e o gara, si trenuri vin si pleaca… dar sinele ramane…ocazii ratate, trenuri pierdute…

Stiati ca viata mea are si ea un chiosc de ziare? stirea zilei se vede pe fata mea… are un birou de informatii: vrei sa stii din ce directie si la ce ora a ajuns ultimua durere? Intreaba-ma… am si o bucata de suflet in renovare, dar dupa cum imi aminteste gara clujului… renovarea e continua… si-mi amintesc de toate garile si proiectele uitate in renovare. De toate planurile si visurile abandonate din “lipsa de fonduri”, lipsa de motivatie, lipsa de chef sau de incurajare…
si uite asa ne plimbam toti dintr-o gara in alta. Suntem trenuri si suntem gari… oameni vin si pleaca, sanse anuntate si neanuntate, ocazii intarziate sau venite la timp…
un oras . o gara . Un suflet . O viata. O destintatie?

emma