Stateam azi, intr-o biserica frumoasa, intr-o banca veche ce scartaia incetisor, cu un vitraliu absolut superb deasupra capului meu, ascultand corul Filarmonicii din Cluj-Napoca.

Odihneam dupa lungi batalii. De fapt, credeam ca iau doar o pauza, urmand ca mai apoi, la iesirea din biserica, sa-mi reiau lupta. Cu mine insumi. Si cu El.

Nu, nu am renuntat la ideile ce-mi framanta lumea, viata - inca cred cu toata taria mea ca traim un crestinism schimonosit, fara vlaga si mai ales fara viitor. Am inteles insa, asa dintr-o data (nu-i asa ca si voua V-a facut surprize de genul asta?), ca exista dincolo de toate zbaterile si framantarile mele, un adevar care da sens acestor zbateri si acestor framantari, care ma ajuta sa nu ma pierd pe cale, care poate sa-mi dea putere - daca vreau sa gasesc in mod sincer adevarul... Cristos a inviat din morti, cu moartea pe moarte calcand.