Daca Dumnezeu iubeste toti oamenii, de ce ii lasa pe unii sa ajunga in iad? De ce ii lasa sa ajunga la cosul de gunoi al universului?

Sugestia mea ca raspuns la aceasta intrebare a fost: Daca in „cerul” sau mai bine zis in cerul si pamantul nou in care vor locui cei care il urmeaza pe Cristos, (adica cei care renunta la ceea ce isi doresc ei si pun inainte voia lui Cristos) va domni neprihanirea – adica ascultarea de Dumnezeu si voia Lui, si daca acest loc va fi un teritoriu in care voia lui Dumnezeu se va face pe deplin, cum vor putea cei care toata viata lor nu au putut suferi voia lui Dumnezeu sa traiasca intr-un astfel de loc? Cum vor putea pentru o eternitate sa faca ce nu vor ei sa faca, chiar daca este frumos, minunat, placut?

Imi aduc aminte de cineva care imi spunea ca de mic copil, tatal lui il obliga sa mearga impreuna cu el la padure. Padurea era cel mai frumos loc, un refugiu din jungla de betoane care ne inconjoara in fiecare zi. Acolo e liniste, e aer curat, o gramada de locuri si lucruri de vazut si de explorat, ca sa nu mai vorbim despre murea, fragii, zmeura pe care o gaseau din abundenta uneori. Cu toate astea, pentru prietenul meu, mersul la padure era cel mai chinuitor lucru pentru ca era locul in care era dus cu forta, locul in care nu vroia sa mearga iar voia tatalui sau nu era suficienta ca sa-l motiveze... Tatal acesta insa era un om neintelept. El nu a stiut niciodata sa-si castige fiul prin dragoste, prin afectiune si sa-i permita in unele lucruri (ca acest exemplu) sa faca ce vrea ci crezandu-se autoritate suprema pusa in viata fiului sau, nu stia altceva decat sa-i comande si nu astepta altceva decat ceea ce a comandat sa fie executat. Voia lui era cel mai bun lucru si stia sa se impuna. Iar fiul sau a crescut incapatanat sa-si faca pana la urma voia. Nu va spun ce urmeaza... pentru ca e trist.

Anyways, intrebarea de la inceput ramane si poate ati vrea sa incercati si voi raspunsuri...

Anca