Noi crestinii, de multe ori, suntem atat de superficiali in ce priveste esenta mesajului crestin - Iubirea lui Dumnezeu si expresia acesteia prin sacrificiul lui Iisus Cristos.

Am fost in tabara saptamana trecuta si m-am surprins cu atat de putina dragoste in suflet incat m-am speriat. Am fost atat de rigid si de "fitzos" incat am si primit o porecla de "liderul fitzos". Doamne iarta-ma. Bine macar ca dupa cateva zile am avut o revelatie fata de modul in care ma raportam la copii. "Daca nu va iertati greselile unii altora, nici Tatal vostru ceresc nu va va ierta greselile..." Vaaai! Pai daca asa merge oare cati dintre noi intra in Cer? Si nu ma refer doar la momentele in care cineva te calca pe picior in troleu sau iti face ceva rau. E vorba de aceea dorinta de a vedea binele in celalalt, de a alege sa-l crezi pe un om pana la proba contrarie, si nu sa-l consideri vinovat pana la proba contrarie. Sa alegi sa scoti din cei din jur lucruri bune si sa nu judeci la nervi. E ceva la care trebuie sa lucrezi tot timpul, e ceva ce se intampla constient sau nu se intampla deloc.

Doamne ajuta.