Toata lumea cauta fericirea. De cum se naste, pruncul din scutece, dupa ce descopera lumea din jur incepe sa ceara, sa ceara si iar sa ceara. I se da si este fericit. Si de mic invata un tipar - cer, mi se da, sunt implinit si de multe ori fericit. Ajunge copil si deja la fericire incepe sa ajunga mai greu. Se cer mult mai multe lucruri sa poti spune ca esti fericit. Esti adolescent si, ehei, e varsta la care e tare greu sa atingi fericirea - si e atat de scurta! Dupa care iar se complica si se dezcomplica lucrurile.

Cei mai fericiti oameni de pe pamantul asta sunt cei care nu se complica - nici in gandire, nici in actiuni, nici in atitudine. Oh, nu-ti bati capul, nu te complici, vine fericirea peste tine de una singura... Nu? Asa mai concret - stau in varful muntelui si vine revolutia - ce-mi pasa mie de asta? Eu am terenul meu, averea mea, si cu asta basta. Se schimba conducatorii, ce-mi pasa mie?

Ehei, si te uiti in jur si vezi altii: pai ce sa-ti bati capul cu ce e bine sau rau? Lasa-ma dom'le in pace. Lumea se tavaleste in relativism nu din gresala ci din placere. Cu cat ignori mai mult cu atat se reduc grijile. Si daca n-ai griji esti la un pas de a fii fericit.

Dar, hei! Nu-i oare la fel si cu noi astia care stim atat de multe dar facem atat de putine? De zis nu zicem, ca deh, daca zici tre' sa faci, de facut nu mai zic ca n-are rost... Un lucru il facem insa foarte bine. Ne adunam la biserica, aratam in jurul nostru si zicem: oh, lumea asta murdara, pacatoasa si vai de ea. Si dam din cap, unii poate mai scapam o lacrima, si ne simtim atat de fericit "langa Domnul", si uitam ca Domnul e cu cei necajiti, singuri, obositi, nevoiasi si alte categorii de oameni de la care noi ne intoarcem fata.

Doamne, nu ne lasa sa fim ignoranti! Nici intr-un fel, nici in altul! Ce sa pui in locul indiferentei, in locul ignorantei? Voi ce ziceti?