"pai 9 nu e o culoare, si chiar daca ar fi nu poti mirosi o culoare. Pai tocmai asta vreau sa spun" (traducere libera a 2 versuri de Chris Rice)

suntem in masina, spre seara si ascultam un album de Chris Rice. Imi place foarte tare albumul asta si de fiecare data cand il ascult mi se face un dor nebun dupa cer, dupa cerul Lui. Imi ridica in minte toate intrebarile pe care as vrea sa I Le adresez, ca un copil mirat tatalui sau. Mi se face dor de lumea aceea dupa care fiecare persoana tanjeste, de lumea aceea pe care fiecare incearca sa o reconstruiasca dupa o amintire netraita inca.

Noi oamenii suntem constructori, cream sau demolam lumi din vorbe si fapte si uneori nu reusim sa vedem mai departe de patratelul nostru, uneori nu reusim sa ne luam privirea de la noi. Atunci mi se face cel mai tare dor de cer, de locul unde am sa invat sa miros culoarea 9...

Va las cu versurile lui Chris Rice, poate va regasiti si voi...