Oare am sa ies vreodata? E o intrebare care aproape ca ma sfasie in ultimele saptamani. Si asta pentru ca m-am intors in trecut...

Ma gandeam azi, si tot mai obsesiv in ultima vreme, cat de repede pot strica totul, cat de usor pot darama si putinul pe care l-am cladit in ultimii ani, si cat de subtil ma trezesc ridicand ziduri prin care ma separ, si ma afund tot mai departe de Dumnezeu...

Acum o luna, cineva m-a nedreptatit, dar in asa fel incat mi-a starnit o rana mai veche, si inca nevindecata... La inceput am refuzat sa accept realitatea si sa o confrunt incercand sa reduc pe cat posibil consecintele. Si tocmai asta mi-a fost marea greseala. Am fost un las. Am fugit din fata adevaratei lupte pe care o aveam de dat impotriva nedreptatii de care sufeream; am refuzat protectia si "armele" lui Dumnezeu. M-am razvratit iarasi ca ingaduie sa vina astfel de lucruri din partea celor care-si zic "ai Lui". Drept urmare, m-am trezit iar contaminat de ura... Si, cum Diavolul nu vine niciodata singur, incet-incet am pierdut tot mai mult teren si la un alt capitol la care eram vulnerabil. Am ajuns de nerecunoscut: filme, telenovele, si ziua, si noaptea - eu care le urasc atat de mult... Mi-am imbolnavit iar mintea cu imaginea pervertita a femeii...Iar m-am manjit, doar ca sa am putina liniste, sa uit, sa neg, adevarata realitate, sau intr-un fel sa ma "razbun" pe Dumnezeu ca nu mi-a facut dreptate cand si cum am vrut eu.

M-am scarbit de mine... Consumator de har divin. De mila si iertare. Ma ridic putin, pentru un timp, ca sa am de unde sa cad... Zidesc ceva, ca sa aiba ce pica la primul val. O constiinta aproape invatata cu atatea dezechilibre, si stirbindu-i sensibilitatea...

Ultima perioada e inca o dovada ca ... sunt slab, si plin de bube, si atunci cand sunt atins, ma duc tot mai jos. Asta e adevarata realitate dincolo de tot ce am impresia ca sunt si fac. Nimic stabil, nimic cu adevarat real... Bilantul meu e trist: n-am schimbat mare lucru in ultimii ani. Relatii, credinta, persoana, la toate stau deficitar. Nimic pe care sa ma pot baza... Ma invart in acelasi labirint al codependentei de trecut, si ma intreb ingrozit daca am sa ies vreodata, sau cat va mai dura...

Inchei. Prea multe cuvinte... Las loc la suspine, iar care vreti si chiar credeti, incercati sa simtiti si sa va rugati, fara sa-mi cereti prea multe detalii. Fiti in duh alaturi de mine, si nu ma asaltati cu zambete si clisee incurajatoare, pentru care nu sunt pregatit. Multumesc,

Doamne, vino, Doamne, sa vezi ce-a mai ramas din mine, Doamne, vino, Doamne, insufla iar din Duhul Tau in mine!

laspin