Scuzati expresia, dar uneori ma gasesc la limita "bagarii picioarelor" in unele aspecte ale vietii legate de anumite persoane. (si am zis-o asta la modul cel mai calm(-ul meu) posibil).

Daca sunt satul de un lucru, asta e demagogia. Si e plina tara asta de demagogi. Si cand susnumitii isi mai si pun, chipurile, peruca de sfant, ma apuca toti dracii.

Stiti ce nu pricep eu? De ce se mai chinuie oamenii astia sa pozeze ca si crestini, daca oricum sunt constienti ca fac exact pe dos si ca Dumnezeu, care e sus, ii vede si ii judeca ca atare? Adica mai, Vasile! Nu e mai simplu sa zici: "Da bre, mi-s pacatos, ca vai de mine, mincinos si inselator. Am facut premeditat lucru asta. Asta mi-s." - decat sa te ascunzi in spatele vorbelor bombastice pline de spiritualitate, sa te uiti cu superioritate la cei din jur si sa ajungi Duminica acasa, incantat de ce imagine buna ai in fata unora...

Atat mai am de spus: Ioi, tulai, vai, si sa va fereasca Dumnezeu sa picati pe mana lor.

P.S. Pentru cine se simte: Niciodata nu e prea tarziu sa spui "Imi pare rau". (Parerea mea).