Ce-ar fi viata asta si omul fara pacat?! Sau fara probleme?! (ca cel mai mult cred ca pacatuim cand incercam sa le rezolvam). Raiul pe pamant…

Nici gand sa ma justific cu asta. Doar ma gandeam asa cu jind, tanjind…

Zilele trecute am umplut iar paharul. Era mai de mult cat pe ce sa dea peste. Pe un background spiritual fragil, colorat de unele nereusite si frustrari pe plan relational, s-a furisat la fix Satana. Intai mi-a atacat credinta. Vechea strategie: sa nu mai cred in Dumnezeu, sa nu vreau sa-L las sa-mi rezolve El problemele. Si cand esti incapatanat si mergi la Satana si imprumuti lucrurile si armele lui, risti sa-ti dea cu varf si indesat, si unele-s indreptate drept impotriva ta - ca sa se asigure Diavolul ca mai apelezi si data viitoare la el. Dupa necredinta, sau odata cu ea, musti momeala, pacatul, cu pretinsa lui « rezolvarea problemelor », sau cel putin o indulcire a amarului. Asta-i « mecanismul ». L-am trait cat sa-l invat, dar n-am invatat destul din el…

Pacatul adolescentei mele. Cel mai de frunte. Si pe care nu l-am anihilat complet. Pornografia. Curvia mintala. Ochii, imaginea, mintea... Orice-as spune, Dumnezeu imi inchide gura: «nu v-a ajuns nici o ispita(!!!) care sa nu fi fost potrivita cu puterea omeneasca ; si Dumnezeu care este credincios si drept nu va ingadui sa fiti ispititi peste puterile voastre». Nu mai incerc sa gasesc tapi ispasitori. Mi-l asum si-l revendic. Vina e exclusiva a mea. Nu « factorii de mediu ». Mizeria imi apartine… Alerg sa-ncep iar, cat mai este zi de Har.

Doamne, ai mila iar de mine… Si iarta-mi necredinta ! De la ea se rostogolesc toate si castiga teren pacatul. Cateva momente, poate minute, clipe, in care n-am vrut sa lupt de-ajuns, si sa cred ca pot invinge. Aproape ca turbez de ciuda pe mine. Dar timpul nu merge decat inainte.

« Sa cred in El si-n Fiul Lui cand vin sageti » - a ramas undeva in arhiva aercurat ; mi-as scrijeli inima cu ele…

-Laspin

Am fost surprinsa sa aud intr-una din zilele trecute ca exista oameni care cred ca au dreptul de a fi iubiti si satisfacuti. M-a luat prin surprindere insusi faptul ca inconstient gandeam la fel. De multe ori in viata mea am fost manioasa si deprimata ca nu primeam acest drept pe care il aveam si mai mult, in loc, mi se dadea frustare si neglijare. Daca as fi putut sa-i dau in judecata pe cei resposabili de asta, as fi facut-o fara sa stau pe ganduri. Mi se parea atat de nedrept.

Ce prostie insa, ca gandeam in felul acesta! Cum am putut avea o asemenea asteptare? Cum poate cineva sa comande dragostei sa vina si sa faca tot ce ii spune "proprietarul" sa faca? Conceptul iubirii ca un drept contrazice insasi conceptul iubirii deoarece iubirea este in ea insasi "nedreapta". Este in natura ei sa-i prefere intr-o maniera "oarba" pe cei care nu o merita deloc si sa-i ignore pe cei care au toate "meritele". De multe ori eludeaza ratiunea si isi face simtita prezenta din abundenta in actiuni ce par lipsite de importanta si neprofitabile. Uneori are o logica a ei, atat de diferita de cea "sanatoasa". Uneori ignora eforturile celor care incearca sa ajunga la ea prin metode abile si se daruieste pe sine gratuit celor care nici nu se gandesc la ea. Nu poate fi prinsa intr-o cusca, nu poate fi inchisa intr-o inchisoare sau servita tuturor in portii egale. Pentru unii, o bucatica de dragoste este suficienta pentru intreaga viata, pentru altii e nevoie de ea pentru totdeauna in acelasi loc ca sa fie inteleasa. Dragostea stie ce sa faca. Dragostea este un dar, nu un drept. Nu putem sa ne asteptam sa o primim, putem doar spera la ea.

-Anca

La început nu simţi nimic.
Pe urmă te cuprinde un soi de nemulţumire vagă şi generală.
Apoi parcă începe să te cuprindă un soi de indiferenţă... Tot mai puţine lucruri reuşesc să te facă să zâmbeşti sau să te încrunţi...
Parcă te simţi tot mai rece faţă de lucrurile care, mai demult, îţi încălzeau inima.

După care, într-o zi, privind curcubeul, observi că a devenit cenuşiu... apoi te uiţi în jur şi parcă toată lumea e învăluită într-o ceaţă cenuşie care absoarbe sunete, culori, sentimente…
Atunci îţi dai seama că sufletul ţi-a devenit cenuşiu.

Boala se numeşte plictiseala de moarte.

-Marius

M-am trezit într-o dimineată devreme ca să admir răsăritul soarelui.
Ah, frumusetea creatiei lui Dumnezeu nu poate fi redată în cuvinte! În timp ce priveam răsăritul de soare, I-am adus laude lui Dumnezeu pentru frumusetea lucrării Lui. Stând acolo, am simtit prezenta Domnului alături de mine.
- Mă iubesti? - m-a întrebat El.
- Bineînteles că Te iubesc, Doamne, I-am răspuns eu. Tu esti Domnul si Mântuitorul meu.
- Dacă ai fi handicapat fizic, M-ai iubi si atunci?
Eram descumpănit. Mi-am privit mâinile si picioarele si restul
trupului, întrebându-mă oare câte lucruri n-as mai putea face dacă as fi handicapat, lucruri pe care acum le socotesc normale. Si I-am răspuns:
- Doamne, n-ar fi deloc usor, dar tot Te-as iubi!

Inca mai vad lumina de la capatul tunelului chiar daca trec prin clipe negre, chiar daca imi pierd mintile. (P.O.D. - Goodbye for now)

Fiecare suntem unici si irepetabili. Si trecand prin viata, ne legam sufletele unii de altii, ne iubim, ne suparam, ne uram... dar orice am face, suntem de neinlocuit.

Pentru Sho, mama ei, a trecut in neffinta. Sper ca tu, Sho, sa vezi lumina de la capatul tunelului prin aceste clipe negre.

Niciodata n-am stiut ce sa spun in momente din astea. Poate nu e nimic de spus. Poate o rugaciune. Poate...

Dumnezeu sa-ti mangaie durerea si sa-ti fie aproape. Si noi la fel.

-Dox

Azi dimineaţă
îngerul mi-a dat un ghiont pentru a mă trezi.
Văzându-mă bosumflat a zâmbit şi m-a sărutat pe frunte. M-a ars sărutul.
Am deschis fereastra,
aerul rece m-a zgribulit nemulţumindu-mă.
Am dat să închid geamul, dar gerul mi-a dat o palmă îmbujorându-mă.
Am ieşit în stradă,
soarele m-a privit în ochi,
a reuşit să m-agheţe o clipă
încălzindu-mi privirea.
Cu sărutul pe frunte
cu obrazul îmbujorat
cu privirea luminată
şi plină de căldură
... am început o altă zi!!!
...o zi binecuvântată!

Meo

Privind peisajul vietii mele, uneori ma infior. Imi potrivesc mai bine rucsacul in spate, beau o gura de apa din plosca-mi uzata, imi scutur hainele de praful si pulberea drumului, imi pun mainile in cap... si in tot acest timp ochiilor mei nu le vine sa creada ce vad: da eu sunt aici, acum. Valea Plangerii se intinde inaintea mea cat vad cu ochii. Imaginea e dezolanta... jos totul e uscat si insetat dupa ploaia de sus. Dar norii incarcati, parca vor sa o ia la fuga risipind fanteziile uscatului de jos care candva fusese un fund de mare. Pana si promisiunea ca nu va mai fi niciodata un potop devine hilara intr-un astfel de loc... pentru ca nu stii ce ar fi mai bine aici: sa mori de sete sau sa mori innecat.

Raman o clipa nemiscata, apoi o pornesc inainte cu ochii atintiti la primul pas pe care il fac. Doamne-ajuta!

-Anca

Un dialog de Yahoo Messanger: S: Dar mai, ishi au rost bucuriile in atata suferintza shi paradox? R:da desi suferinta si paradoxul, au mai multa logica decat zambetul si bucuria. Dar vezi tu, exista un echilibru ciudat - un fel de lege, care face ca lucrurile sa se echilibreze la un moment dat. Si asta e strict legata de aceea oscilatie tipica pamantenilor.

Eu zic ca femeile o duc mai prost decat barbatii - adica sunt predispuse depresiei, plansului si chestiilor astora, in concluzie, pentru ele un zambet poate valora de mii de ori mai mult decat pentru un barbat si legea asta, stupida, a compensarii aduce mai pe urma reversul medaliei.

Da vezi, e ciudat ca, cu cat reduci importanta zambetuli si bucuriilor in loc sa traiesti mai echilibrat, traiesti mai secatuit si fara sens.

Logica pentru om este dezechilibrul, fara el este plat si neinteresant. Oamenii cei ma plicticosi sunt cei fara trairi majore, fara cutremure si furtuni in viata, fara intamplari si amintiri - n-ai nimic de invatat de la ei si nici nu au nimic de spus - pur si simplu te plictisesti in compania lor. Daca prin absurd, am sta toti cei sase miliarde de oameni, un an de zile, intr-o stare de bine suprem (definit dupa, sa zicem, standardul de viata american), in loc de rai pe pmanat, s-ar transforma totul intr-o imensa gradina zoologica plina cu cimpanzei, dragalasi dar prosti.

Si se mai intreaba lumea, de ce ne lasa Dumnezeu in suferinte, boli si alte lucruri asemanatoare... Nu ca mi le doresc, dar bine macar ca au un sens...

Iata cateva adevaruri pe cat de bine stiute, pe atat de usor trecute cu vederea, mai ales cand trecem unii pe langa altii, ... Zilnic.

Raiul e plin de oameni iertati. Iadul e plin de oameni iertati.

Raiul e plin de oameni pe care Dumnezeu ii iubeste. Iadul e plin de oameni pe care Dumnezeu ii iubeste.

Raiul e plin de oameni pentru care a murit Isus. Iadul e plin de oameni pentru care a murit Isus.

Diferenta consta in alegerea pe care o facem, cum ne traim viata. Care realitate alegem sa o traim: a lui Dumnezeu sau a noastra?

In Cristos, Dumnezeu "respune" povestirea vietii fiecaruia dintre cei care cred, care aleg realitatea Sa. Tot ceea ce nu ne place la noi, tot ceea ce ne-ar placea sa nu fi facut vreodata, tot ceea ce consideram nepotrivit in caracterul nostru... Toate cate ne-ar place sa ne prefacem ca nu s-au intamplat vreodata sunt "repovestite" de El, in Cristos.

Lasa-te repovestit de El. Invata-i si pe altii cum sa fie repovestiti, sau macar da-le un indiciu.

Cel care povesteste face diferenta intre locul caruia ii apartinem.

-Masonetti

Poate vă miraţi de titlul ăsta şi e foarte posibil să nu vă spună nimic. E vorba de un cantec care spune cam asa:

“Sunt un firicel de floare / Lângă crucea cu piroane / Floare-i mica, dealu-i mare / Ce parfum sa-ţi dea o floare? / Dar ca mine Domnul are / milioane, milioane”. Atât îmi aduc aminte din melodia asta însă pentru mine e specială pentru că are o poveste.

Eram într-o zi la biserica în satul unde m-am nascut eu şi ajutam surorile la ceva trebă când ele s-au apucat să cânte o melodie pe care nu o auzisem niciodata în biserică sau acasă la mine (unde se cânta toată ziua) şi … foarte surpinsă am început sa cânt, am descoperit ca ştiam toate versurile. Surorile (erau în vârsta au început să se uite la mine şi m-au întrebat de unde ştiam melodia asta? Le-am spus ca nu ştiu. Chiar nu ştiam.

Atunci a intervenit mama şi le-a spus că era însărcinată cu mine când a învăţat cântarea si … că asta e singura explicaţie.

Nu am copii, însă... imi doresc ca atunci când îi voi avea să înveţe la fel ca mama lor melodiile înainte de a se naşte.

-Cela

Iubesc liniştea; iubesc tăcerea adâncă, ce-mi face gândurile limpezi, putând astfel să-l aleg pe cel care mă reprezintă cel mai bine. Nu contează că nu sunt cele mai desăvârşite, dar mă compun, mă identifică.

Când eram mic, mergeam cu părinţii, cu maşina, la bunici... o călătorie de aproape cinci ore... Când ajungeam acolo mă refugiam într-una din camere, mă întindeam pe pat şi mă desfătam în răcoarea întunecoasă şi în tăcerea adâncă.

De mult n-am mai avut parte de asemenea privilegiu... devin parcă tot mai izolat de gândurile mele din pricina scrâşnetului lumii care se învârte tot mai repede în jurul meu… sau eu în jurul ei? Maşini, claxoane, telefoane, uşi, glasuri iritate, iritante şi nervoase, muzică descompusă la nivel de bubuituri şi sunete de şmirghel pe sticlă... Îmi caut gândurile dar acestea se strecoară printre zgomote şi le pierd, îl înşfac pe primul şi-l ţin bine...

Uneori mă mai trezesc în miez de noapte şi parcă le văd cu o claritate fantastică, oferindu-mi soluţii incredibile la probleme aparent de nerezolvat... dar se ascund în ceaţa somnului şi după pleoapele ce se închid... A doua zi le caut zadarnic... şi iar mă mulţumesc să-l înşfac pe primul ce-mi apare.

Dacă vreodată daţi peste vreun loc în care liniştea vă face urechile să ţiuie, nu apelaţi la prima sursă de zgomot... nu vă speriaţi gândurile... lăsaţi-le să vă inunde… să vă identifice...

-Marius

Cand se lasa intunericul si tarmurile vietii devin stancoase, am nevoie de o mana de ajutor ca sa nu cad, si de o alata care sa-mi indrepte ochii dinspre grija posibilelor rani, inspre stelele sperantei care devin vizibile in intuneric...

-Anca

Nu stiu cum se face, dar mereu ma intorc la Pastorul Richard Wurmbrand si imi place sa-mi pun deoparte timp sa-l ascult. Am pus pentru voi o jumatate de ora de intalnire cu acest sfant modern, un timp in care vom patrunde impreuna una din tainele lui Iisus - taina pe langa care, Codul lui Da Vinci pare un mic copil.

Va invit asadar, sa dati drumul la boxe, si sa va cufundati in misterul celor patruzeci de zile dupa inviere, in care Iisus a stat cu ucenicii sai.

Auditie si meditatie placuta.

-Dox

Am implinit ieri 30 de ani. Mi-am inchis telefonul mobil, am inchis toate chaturile posibile, am scos din priza telefonul fix, doar pentru ca nu vroiam sa-mi aduca nimeni aminte ca fac atatia ani. S-a strecrat insa o felicitare de la sora mea, si mi-a prins tare bine. Va redau mai jos, cuvintele care pentru mine, au schimbat stresul si jalea ca imbatranesc, in bucuria ca El are pregatite multe lucruri interesante pentru viitor. :)

"Gandeste-te, Nu esti aici la intamplare, ci la alegerea lui Dumnezeu. Mainile Lui ti-au dat chip si te-au modelat asa cum esti. Esti nepretuit in ochii Lui - esti "one of a kind". Nu-ti lipseste nimic din ceea ce Harul Lui nu ti-ar putea da. El te-a adus pe lume in aceste vremuri, ca sa-si implineasca cu tine scopul special pentru aceasta generatie." (Roy Lessin)

Am luat luni un taxi ca ma grabeam sa ajung pana la cineva. Ca de obicei am inceput sa povestesc cu soferul vrute si nevrute... Ajungem si la partea cu politica, cu coruptia, subiecte de la care se poate ajunge oriunde. :) Imi spune omul: "Domnule, dumneata crezi in Dumnezeu?" Phiu, ma gandesc eu, asta o fi vreun martor de-a lui Iehova si chiar nu aveam chef de discutii. Ii raspund totusi: "Cred, domnule, cum sa nu." "Ei", zice omul, "sa stii ca Dumnezeu face dreptate". "Na ca m-am pus in masina cu un pocait care vrea sa converteasca pe toata lumea la credinta lui" mi-am zis iar. Omul continua... "Domnule, m-am judecat cu un politist - or vrut sa-mi ia carnetul pe nedrept, si am ajuns pana la primul ministru, si pana si ala le tinea partea. Pana si primul ministru...". "Oh," ii zic eu, "si ce s-a intamplat?". "Ei" imi zice omul cu un zambet larg, "eu le-am zis ca ma duc la Dumnezeu cu problema asta, dar au ras de mine. Am platit la un preot sapte slujbe, si oamenii astia au inceput sa aiba probleme. Sa li se intample tot felul de accidente, si nu doar atat, dar sa isi dea seama ca ce li se intampla e legat de nedreptatea pe care mi-au facut-o." "Oh" am facut eu ochii mari. "Si ce s-a mai intamplat?" "Ehei, cand m-am dus a doua oara, cutare colonel s-a albit la fata cand m-a vazut. Eu mi-am luat carnetul, si de atunci nu mai am treaba cu ei."

M-am dat jos din masina naucit... Sa ma duc sa platesc si eu sapte slujbe la preot?

Niciodata nu mi-au placut lucrurile lungi. Si nu ma refer la plete, haine sau chestiuni vizibile, mai degraba la ceea ce ni se intampla. Poate are de-aface cu samburele de deficit de atentie pe care il am sadit in mineÂ… genetic. Totusi, am gasit ceva ce mi se potriveste. E un cantec, e o melodie care e pe masura mea si vorbeste despre ceva nemasurat, despre Acela care este Al meu! Regele meu. Nu am nevoie de democratie, nici nu incape vorba de asa ceva.

Bunicul meu imi povestea despre vremurile cand aveam rege aici in tara noastra, de respectul pe care oamenii il aveau cu privire la el, de modul in care se vorbea despre elÂ… cel putin in cercul sauÂ… si atunci stau si ma gandesc cum ma raportez eu la Acela care este Regele regilor, acela care m-a eliberat, care a facut sa se potriveasca un cantec in inima mea, si pentru care sunt gata sa cant pentru totdeauna.

Pe EL, l-am gasit de ceva vreme. Atunci am mai gasit un cantec al inimii mele, pentru El. Si in fiecare zi, fredonez ceva nou, adaug ceva in stradania mea de a-l lăsa sa stea pe tronul vietii mele, asa cum se cuvine, si mi-e bineÂ… ba chiar prea bine pentru ce as merita.

Bucura-te azi de cantecul vietii tale. Adauga zilnic la el. Fredoneaza-l. Modifica-lÂ… pentru Regele tau.

"King"

Today I've finally found A melody that fits A melody that fits Today I've finally found A song that I can sing A song that I can sing

You are my king You are my king I bow down before you And crown you the king of all kings Forever I'll sing Forever I'll sing I'll sing of your mercy And how I have been set free All set free

The rulers of the earth Will bow before your throne Will bow before your throne The nations you have made Will worship you alone Will worship you alone

You are my king You are my king I bow down before you And crown you the king of all kings Forever I'll sing Forever I'll sing I'll sing of your mercy And how by your love I'm set free I'm set free I'm set free

All set free All set free All set free

You are my king You are my king I bow down before you Cause you are the king of kings Forever I'll sing Forever I'll sing I'll sing of your mercy And how by your love I'm set free I'm set free I'm set free

(AUDIO ADRENALINE - King)

-Masonetti

Fie ca il vezi sau nu, fie ca crezi sau nu, soarele este tot timpul acolo... dupa nori.

- Nina Cruickshank

Nu... nu este vorba de aici si de acum, ci este vorba de atunci si acolo. Nu este vorba de mine, ci-i vorba de El... Nu cred ca merita sa privesc inapoi, ci merita sa privesc inainte, sa imi pun toate visurile si sperantele in El. Cred ca sunt destinat pentru cer, pentru slava. Cred ca sunt fiu si nu rob, sunt mostenitor.

Stiu ca voi auzi din gura Lui, invitatia de sta impreuna cu El. Nu pentru un timp sau pentru o clipa, ci pentru eternitate, pentru vesnicie. Lacrima nu va mai brazda obrazul meu, iar incercarea grea nu va mai strapunge inima mea. Bucuria si pacea imi va cuprinde toata fiinta, si sentimentul ca am ajuns acasa ma va coplesi.

Abia astept sa Te vad, sa vad slavita Fata Ta, sa-Ti vad Maretia si Slava. Sa simt prezenta Ta, sa Te privesc si sa ma topesc de bucuria apropierii de tine. Ce pretios esti Tu, ce mare esti Tu, ce minunat si necuprins esti Tu.

Nu mai imi spuneti de pamint, de durere, de necaz, nu vreau sa mai aud de aici si acum. Si stiti de ce? Pentru ca eu nu mai sunt aici si acum, eu sunt inca de-acum "atunci si acolo".

-Daniel Negru

Cu siguranţă Cel ce m-a făcut ca să îşi hrănească zâmbetul cu faptele vieţii mele, nu zâmbeşte acum , când se uită la mine.

Se spune că nici eu nu mai zâmbesc în ultimul timp aşa cum obişnuiam să o fac... că plâng în liniştea mea, înghiţindu-mi încet toată desconsiderarea de sine, toată durerea pe care eu am adus-o în viaţa mea tăindu-mi cu propriul cuţit carnea sufletului meu pentru a o dărui unuia care nu-şi porpusese niciodată să o preţuiască. M-am golit de ceea ce trebuia să fiu, devenind mai puţin, pentru un scop care emană întuneric, stă îmbrăcat în lacrimi şi se hrăneşte cu bucăţele din mine... foamea sa nu este, nu a fost şi nici nu va fi vreodată săturată.  

A fost odata ca niciodata... asa incepe fiecare poveste sau basm... ei, n-am sa va spun nici un basm si nici o poveste... In grupul nostru de fete am inceput sa studiem "ce inseamna sa fii femeie". Si nu orice femeie, ci femeie "adevarata", termen care de multe ori e gresit interpretat. Am ajuns la capitolul "Imagine" pe care l-am dezbatut, si am observat ca femeilor li se cer tot felul de lucruri ciudate, probabil acodrdate timpului respectiv - "sa nu aiba impletituri de par", "sa vorbeasca numai cand trebuie"

Ma intreb insa ce cere cu adevarat Dumnezeu de la noi? Sa nu fiu motata? Sa fiu pisica blanda?

Eu cred ca Dumnezeu isi doreste o relatie cu mine, cred ca vrea sa inlaturam "murmurarea","bombanitul" (si hai sa recunoastem ca... suntem uneori experte la asta, fie ca o spunem cu voce tare, fie in soapta, fie in gand). Dumnezeu ne vrea sa fim ca El.