Ascult la Atomic Eminem si ma tot mir. Am mai auzit piesa la niste prieteni, m-am tot mirat de atunci incoace. Eminem ingrijorat ca e un model rau pentru admiratori? Eminem facandu-si mustrari de constiinta?  Nu credeam ca vreodata voi avea ocazia sa aud asa ceva. Tin minte cand KJ52, un renumit rapper crestin, trimitea scrisori muzicale lui Eminem si-l ruga sa se gandeasca la ce model e pentru tineri... cred ca rugaciunile lui si ale altor crestini pentru Eminem incep sa fie ascultate.

Nu stiu cum e in America sau in restul lumii, dar in Romania, piesa ruleaza destul de des pe Atomic si MTV Romania. Va dati seama? Rapper-ul nr. 1 din lume, il indeamna pe omul de rand sa stea sa gandeasca. Sa se gandeasca la consecintele actiunilor lor - WOW.

Am avut o relevatie acum vreo cativa ani, cand am vazut un video CD despre POD. Milioane de oameni le cumpara CD-urile, asculta muzica, vin la concerte si ei le spun despre Cer, despre Dumnezeu, despre Lumea de Dincolo, despre o alta viata, despre speranta! Atunci am inteles pentru prima data, ca nu-l poti ingramadai pe Dumnezeu in mintile noastre inguste si mici. El poate face ca pana si pietrele sa cante si sa-i transmita mesajul. Cu atat mai mult un om.

Zambesc, ascultandu-l pe Eminem cum imi predica prin muzica lui. Exagerez? Sunt curios ce urmeaza. Dar sunt sigur ca ne vom minuna una buna, in Ceruri, cand vom veda cat de creativ a fost Dumnezeu in a transmite Vestea cea mai  Buna pe care o poate primi un om.

-Dox

Cate culori exista pe lumea asta ? Cate lucruri se construiesc in fiecare zi ? Cate vise are un copil... si cate vor fi realizate...?

Asa de multe cuburi are viata asta si uneori ne este asa de greu sa le vedem adevarata culoare, pentru ca noua totul ni se pare:... alb si negru, in cel mai fericit caz ... gri.

De ce nu mai viseaza oameni mari... pentru ca au uitat culorile... toate culorile...si desi se impiedica in fiecare zi de cuburile importante ale vietii nici macar nu le observa... Ce greu trebuie sa fie sa privesti numai la umbre sterse ale culorilor vechi a caror amintire e asa de vaga ...

Ce ar fi sa incepi sa iti recolorezi viata... poti sa o faci ! Ce zici ...? Nu mai ai culoare .... ia priveste mai atent si vezi cata culoare sta ascunsa in inima unui copil... Cum, nu vezi in ochii lui sclipiri de curcubeu... Cum, nu crezi ca dragostea lor poate schimba Lumea... ? De ce nu crezi ? De ce nu vrei sa fii din nou copil si sa te bucuri de bomboana ce o gasesti pe jos, sa plangi ca iar te-ai lovit la picior...  ca mai apoi sa te bucuri ca mama te-a luat din nou in brate si tata saruta locul in care te-ai lovit... [...]

Asa e, suna ca un titlu de telenovela. Dar la cat de incredibil e chiar s-ar putea sa fie o telenovela; doar ca unii s-au imbogatit tare de pe urma ei.

In urma cu ceva timp am vizionat un film care se numea "Simone", in care un regizor genial, ajutat de multa aparatura, reuseste sa creeze un personaj virtual exact pe gustul publicului. Manipularea era perfecta si personajul creat devine vedeta internationala cea mai pretuita.

Ultima gaselnita a celor mai vanduti autori (cel putin in  State) sunt biografiile inventate. Un autor mediocru devine peste noapte cel mai vandut, doar pentru ca a schimbat titulatura scriiturii sale din roman in autobiografie. Dupa ce toate editurile ii respinsesera romanul pe motive bine intemeiate, acesta devine best-seller doar pentru ca se numeste biografie. Toata lumea e gata sa scuze deficientele de limbaj si stilul greoi pentru ca acele fapte se presupun a fi reale. "A million little pieces" faimoasa biografie a lui James Frey, scrisa de James Frey, inventata de James Frey isi trece personajul printr-o multime de intamplari sordide din care nu lipsesc drogurile si alcoolul, dar care in final, ca in orice film american bun, isi scoate personajul la un happy end-ing ireal - omul nostru reuseste sa invinga toate greutatile prin propriile forte si sa ajunga la acea stare de calm interior ravnita de toti. Frey a fost demascat intr-un final (altfel n-as fi scris aceste randuri ci probabil as fi citit romanul, pardon biografia) dar s-a ales sarmanul cu un cont "sanatos" si cu multa multa publicitate. Sigur nu se mai poate spune despre el ca este un necunoscut.

Oare de unde dorinta aceasta a noastra dupa dramatic si "incredibil, dar adevarat"? Tin minte ca inainte de botez imi doream si eu o marturie spectaculoasa cu lacrimi si rasturnari de situatie neasteptate in viata mea. Citim o carte, vizionam un film si ne transpunem cel putin in pielea unui personaj, traim cu el, suferim cu el... Dramaticul si spectaculosul ne creste nivelul de adrenalina si ne simtim eroi.

Cred ca ne preferam pe noi cei virtuali, imaginari, decat pe noi cei reali. Nivelul de adrenalina ne este asigurat de personajele cu care ne contopim, iar in rest, viata noastra devine fada si plana. Avem mai multa reactiune si prea putina actiune. Preferam roscovele in locul drumului spre acasa.

Ce anume determina Providenta sa-i scape pe unii si pe altii sa-i lepede?

Ochii nostalgici, trasaturile inocente ale fetei, curajul de a cere putintel har cand ti se interzice acest lucru, curajul de a lasa lacrimile sa curga si de a spune adevarul atunci cand esti intrebat de ce plangi, umilinta?

Dar daca nu ai ochii tristi si fata ta este inexpresiva si ca sa supravietuiesti pleci capul timorat si iti inghiti lacrimile ca sa vezi caltii ce trebuie scosi pentru franghiile flotei reginei? Dar daca sedus de gandul unei cine indestulatoare si al unui viitor imbelsugat incepi sa furi fara sa te simti catusi de putin vinovat, gandindu-te ca oricum acele lucruri vor fi furate de cineva pana la urma, tu trebuie doar sa fi cu un pas inainte?

Ce sanse au unii sau altii sa ajunga in bratele unui binefacator adevarat care sa-i scoata din durere, mizerie si degradare?

Povestea lui Oliver Twist ne raspunde optimist si sumbru in acelasi timp. Da, s-a gasit cineva care sa scoata un amarat de copil din mizerie. Exista astfel de oameni care Il lasa pe Dumnezeu sa se arate prin ei orfanilor.

Dar, in acelasi timp multi orfani (probabil majoritatea) se confrunta cu abuz, durere, mizerie si nu-i nimeni sa le vina in ajutor, sa le spuna o vorba buna, sa le aline suferinta.

Providenta pare nedreapta cu unii si plina de har cu altii. Sau poate ea e plina de har pentru toti si ne sensibilizeaza pe noi oamenii sa facem ceva. Poate de vina nu este ea ci noi.

-Anca

Traim intr-o lume aflata in plina viteza. Pentru toti parca timpul a intrat in sac. Toti avem agende, calendare si reminderuri pentru a ne putea organiza timpul mai bine si totusi parca nu avem destul niciodata.

Desi ne plangem ca nu avem niciodata suficient timp, intotdeauna ii vezi pe romani ca au timp pentru a sta la taclale. Tot timpul romanii au o parere despre ceva. Indiferent care ar fi subiectul, romanii au cel putin o parere. E parca in genele noastre sa comentam totul. Fie ca e vorba de politica, sport, moda sau gatit nu exista roman sa nu aibe ceva de comentat. Parol, musiu!

Interesant este ca acest fenomen se propaga si in biserici. Abia asteptam sa ne intalnim sa mai parolam putin. Si totusi Domnul Isus a considerat ca tacerea poate “vorbi” uneori mai mult decat orice cuvant.

In Psalmi este un verset care spune ceva in genul: taci inaitea Domnului si asteapta in tacere ajutorului Lui. Este greu sa taci si sa nu spui nimic. Incercati!

Viata este mai mult decat o vorba, este uneori si tacere!

Andrei P.

Ma gasesc din nou traind istorie.  Nu, nu acea istorie necajita pe care o traiesc zi de zi, ci Istorie care conteaza.

In urma cu aproape doi ani, patru prieteni incepeam timid un jurnal online. Putini stiu insa ca in spatele acelui inceput neinsemnat au fost luni de zile in care ne-am intalnit si am visat impreuna. Am visat atunci mare, foarte mare. Dupa care am inceput asa cum am putut. Dar Dumnezeu nu dispretuieste inceputurile slabe si nici nu uita visurile mari. Cred ca au fost momente in care doar El isi mai amintea si mai credea in acele visuri. 

Am visat atunci la o comunitate online care sa faca diferenta in trairea de zi cu zi.  Ne-am dat seama ca daca nu ne tinem unii de altii si unii cu altii, in timp, valorile noastre se vor rasturna. Nu, nu vream asta. Vrem sa traim cu susul in sus intr-o lume cu susul in jos.

Azi, aercurat.com se naste din nou! Se naste diferit... Nu mai este de mult jurnalul online a patru prieteni, ci o comunitate de sute de oameni din toata lumea. O comunitate care poate sa faca diferenta. Nu mai e o camera mica, ci o strada. Azi se naste STRADA aercurat.com, locul unde poti sa respiri valoare. (Nu de alta dar la cati suntem nu mai incapem intr-o camera!)

Ca orice strada care se respecta avem o cafenea, loc de intalnire si de cunoastere. Bem o cafea impreuna, ne simtim aroma si vedem cine suntem. Parcul e un loc in care ne plimbam agale si respiram in voie. E locul in care punem frana din viteza cu care traim zilnic si ne oprim pentru a avea timp sa "ne gandim" pe noi. Biblioteca e un loc de resurse, locul in care cauti si gasesti. Iar daca nu gasesti, fa ca in orice biblioteca: intreaba bibliotecarul. Downtown e locul de interactiune, locul in care afli cine, ce, si cum. Poate te intrebi cum de strada asta ajunge downtown? Ai intuit? Da, strada aercurat.com e o strada principala.

Sunt multi cei care locuiesc deja pe strada asta in apartamente. Apartamentul e locul in care te personalizezi ca membru, e locul in care ai o "carte de membri" si unde poti schimba mesaje cu ceilalti locatari ai strazii. E, daca vrei, "acasa" pe strada aercurat.com. Oricine ne impartaseste valorile poate sa devina membru si va primi un apartament. (Da, la faza asta suntem cam comunisti.) Peste tot pe unde ajungi, fie ca esti membru sau nu, fie ca vrei sa fii membru sau nu, spune-ti parerea. Strada aercurat.com e un loc de interactiune. Aici, in primul rand, PAREREA TA CONTEAZA.

Mai multe nu spun, te invit sa explorezi. Nu vreau sa-ti rapesc placerea descoperirii.

Sunt onorat sa servesc prima cafea (cam lunga) pe STRADA aercurat.com

sorb din cafeaua de proba. sunt curios de aroma.
daca merge eu zic sa devina un brand international.

eu sunt deja indragostit.

Se micsoreaza firul vietii fara sa apuc sa deschid bine ochii, fara poate sa inteleg prea bine toate buclele vietii. Aveam 14 ani si doream sa am 17. Am 17 si mi-as dori sa am 14. Imi amintesc de bucuria si sperantele si imaginatia cu care pornim de atate ori in viata asta. De undeva de unde drumul e mai nisipos, mai sters, mai nevazut, spre un drum care cu cat creste, cu atat avem impresia ca vom alerga mai repede si mai cu putere spre a-i intelege mesajul, spre a-i cauta noutatile si pietrele mai bine asezate si legate, crezand ca-i lipsesc gropile drumului dinainte. Credem ca e perfect, ca vom pasi cu placere pe el.. ca apoi sa intelegem ca el ascunde fisuri, tristeti, namol, intersectii si singuratate. Stiu. Nu doar asta vezi intr-un drum ce nu e al tau acum, dar care iti e rezervat mai tarziu. Nu vreau sa vad doar traficul prea greu cu care poate ma voi confrunta, dar nici nu vreau sa-l omit. Ce am crezut despre destinatia la care am ajuns acum? Vedeam in fiecare pas o inaintare, o bucurie. Nu a fost asa, am ajuns unde vroiam sa ajung si imi place ca nu au fost doar bucurii si drum perfect. Ma bucur de gropi, de pietre prea mari, de traseu prea lung pt ca prin ele am invatat cu adevarat sa urmez un drum. Da, a fost presarat cu momente frumoase, speciale scaldate de o unica raza de soare ce le-a uscat in amintiri de inlocuit. Sunt recunoscatoare fiecarui spin si fiecarui crin, si le-as spune viselor mele de la 14 ani ca au fost indeplinite mai frumos decat credeau, prin faptul ca uneori umbrela impotriva soarelui s-a topit si cea impotriva ploii a cazut.. mult mai bine ca in loc de perfectiune m-am intalnit cu slabiciuni ce au facut sa bata clopotele inghenunchierilor. Ca visele perfectiunii au fost inlocuite cu visele simplitatii frumoase.. privind inainte la anii ce se vor adauga in viata mea, nu renunt sa cred in bucuria ce este inradacinata in ei, bucurie dublata de prezenta si nu de lipsa oricarei stanci la care nu voi putea ajunge, si de fiecare nor pe care voi vrea sa-l ating , la zborul oricarei pasari pe care nu-l pot stinge si nici incepe, il pot simti insa aprinzand in mine dorinta de a pluti lin in incredintarea Cerului ce ma adaposteste…

Ce va fi in viitor? Acelasi drum continuat cu alti pasi… Drum al vietii impletit in ani si numarat in binecuvantari, impletit in 3... Tata, Fiu si Duh Sfant

-Manu

Am luat o pauza de la contextul care intr-un fel sau altul, ma definea. Am plecat din tara mea, dintre prietenii mei, din patul meu, din parcul meu… am trait pur si simplu un alt context, fizic, si psihic. Dar … m-am intors, fara a avea pretentia ca lumea sa-mi fi dus dorul, sau ca timpul sa fii stat in loc. Am regasit acelasi parc cu aceleasi bancute, aceeasi cafea la acelasi local cu acelasi fum de tigara, aceeasi reducere lunea la republica, si aceeasi vanzatoare la magazinul de la colt… chiar daca a murit Laura Stoica , chiar daca s-a maritat Andreea Marin, si chiar daca in buzunarele parlamentarilor nostri sume mari de bani isi cauta justificarea, credeam totusi ca lucrurile care pareau sigure in viata mea, vor ramane neclintite… credeam ca fundatia ramane aceeasi, chiar daca afara ploua…

Dar lumea se schimba. Si eu sunt lumea. Si tu esti lumea. Si lumea sufera. Si lumea se precipita. Si lumea vede lucruri noi, si lumea isi schimba punctele de vedere… lumea plange si lumea rade. Lumea se preface, si lumea e dureros de sincera. Da, aceeasi lume isi intoarce masca de pe o parte pe alta. Lumea e absurda si lumea e justificata. Lumea tace, si linistea urla. Si sufletul urla, si ochii urla, si mainile urla si pietrele urla…si totusi linistea e adanca. E prea adanca.

Ce multe se pot schimba intr-o luna, sau doua, sau trei… ce multe pot ramanea la fel… cine alege ce se schimba, si ce nu?! Cine ma va lua de-o parte sa-mi faca un tur al noului context in care m-am intors. Acelasi, si totusi unul cu totul altfel…

Ce faci cand ochii care te sorbeau iti intorc spatele? Ce faci cand mainile care te tineau in brate, cad in ignoranta? Ce faci cand iti intinzi sufletul pe masa, si nu e nimeni sa arunce o privire asupra lui? … Ce faci cand lumea se schimba, si tu esti lumea?

Emma

Simt fiorul cald al diminetii, simt razele soarelui, caldura inceputurilor... Imi cade valul albastru de pe fata si inca...inca!!! ma simt om... neputincios, las, mandru... mandru... Intotdeauna mi-a fost teama de mandrie.Cred ca este caracteristica definitorie a oamenilor mediocri, a celor caldicei. Ce poate fi mai rau de atat? Sa lancezesti intre bine si rau, intre Dumnezeu si pamant si sa fii atat de cufundat in micimea-ti incat sa nu-ti dai seama ca de fapt viata ta nu inseamna nimic decat pentru Dumnezeu, nici macar pentru tine.. Esti atat de complexat incat consideri dependenta de Dumnezeu una din marile slabiciuni de care un om poate da dovada, esti atat de slab incat nu poti sta in fata unei ispite fara sa cazi... si totusi, paradoxal, vorbesti despre Dumnezeu... ii pretinzi raspuns la orice ruga de-a ta, stai in fata Lui si vorbesti avand in continuare valul albastru pe fata... esti fals, atat de fals, atat de formal in vorbirea cu El si totusi pastrezi un limbaj atat de corect... Atunci cand incetezi a mai lupta mori, atunci cand inima ta nu se mai inflacareaza dupa Dumnezeu devine caldicica. Nu stiu ce e mai rau... sa mori sau sa te transformi intr-un vas caliu... Partea proasta la cei ce au aceasta predispozitie este ca nu-si constientizeaza gradul de inflacarare, se cred un fel de rug vesnic aprins (fara a mai avea nevoie de noi si noi alimentari). Sunt madri si se pot pierde... ...eu sunt asa! Sunt, de fapt ingrozita de o eventualitate mediocritate in care sa ma instalez comod (asa cum am facut-o de atatea ori) si sa continuu o legatura care se rupe de la prima bataie a inimii adresata Lui. Mi-e frica sa nu fiu o flacara intensa dar de prea scurta durata.Am nevoie ca inima mea sa fie mereu pe jar pentru ca prima pala de vat sa nu ma inabuse si sa ma izbeasca in locul din care am inceput, sau chiar in cel de dinainte... Am nevoie de rugaciune...

Oana

De multă vreme îmi tot plângeam de milă: „Sunt atât de slab… nu reuşesc să mă ridic la înălţimea standardelor Tale… sunt un păcătos… nu sunt vrednic de Tine…”
Răspunsul?
„Ai dreptate. Eşti slab. Eşti un păcătos. Nu te ridici la înălţimea standardelor Mele şi n-aş putea spune că îmi găsesc plăcerea în tine…”
Am încremenit. Nu acesta era răspunsul pe care îl aşteptam, ci unul de genul: „Bineînţeles că nu eşti perfect, dar în comparaţie cu X-ulescu şi Y-greculescu eşti un sfânt… mai bine stai în starea aceasta (de călduţă complacere, acum am descoperit), decât să…”
În subconştient, aveam impresia că Dumnezeu mă compară cu oamenii pe care-i aleg eu… însă am înţeles că mă compară doar cu El Însuşi… şi atunci toate lucrurile pe care le credeam bune în mine s-au prefăcut în cenuşă.
Am descoperit că trăiam doar pentru a fi iertat de căderi şi poticneli… că nu-mi doream nimic mai mult de atât.
Bineînţeles că era cât pe ce să fiu lovit de o depresie cruntă… însă, în mod uimitor, pot spune că am descoperit sensul vieţii (du-te, mă, la culcare, veţi spune)… mă duc… dar mai înainte vă voi spune care este sensul vieţii mele de acum înainte…
Sensul vieţii nu este iertarea… ci desăvârşirea… Toată voinţa şi înfăptuirea ar trebui concentrate înspre desăvârşire, nu spre iertare… iertarea este o poartă obligatorie spre desăvârşire… viaţa nu este un cerc… este o spirală… mă întorc la iertare, dar, de fiecare dată, de pe o treaptă mai înaltă a asemănării cu Cristos…
„Asta ştiam şi noi”…
Şi eu ştiam asta… dar azi a căzut acest adevăr în străfundurile inimii mele, devenindu-mi sens al vieţii.

-Marius

si sa stiti ca Eu sunt Dumnezeu"

De multe ori in viata asta ne trezim ca am fost o perioada plecati, ca altcineva a inceput sa ne traiasca viata.Un cineva care nu ne place in mod deosebit. Ne trezim ca nu am mai fost suficient de atenti cu viata si comportamentul nostru, ca ne-am saturat sa luptam. Nu mai avem rabdare, suntem iritabili, ne enervam din orice si parca incep sa nu ne mai convina situatiile cu care ne confrunta viata. In momentul asta... unii dintre noi se opresc, sa se analizeze si sa mediteze. Altii nu se opresc, ci asteapta pana cand prietenii lor incep sa vina ingrijorati cu tot felul de intrebari in ce priveste comportamentul lor. Atunci din acestia unii se opresc si se analizeaza si mediteaza, altii nu.

Pe masura ce trece timpul, devii tot mai constient de cat de sanatoase si 'impingatoare de la spate' sunt opririle astea.

DAR, e mare lucru sa te opresti cu intelepciune. Nu doar pentru a te analiza pe tine, ci pentru a-ti atinti din nou privirile spre Cel ce da sens tuturor lucrurilor. Daca te opresti doar sa 'te regasesti', te vei regasi cu siguranta, dar nu Il vei regasi pe El.

Opriti-va cu intelepciune, astfel incat sa realizati ca El este Domnul... Si atunci... va veti regasi si pe voi si drumul spre CASA....

roze

E o zicală care imi place foarte mult însă de care nu ţin cont tot timpul. M-am obişnuit cu prietenii mei, îi cunosc, pe unii mai mult pe unii mai puţin, uneori chiar mă enervează însă chiar aşa enervanţi, ei tot prietenii mei rămân.

Ce sunt prietenii? Păi, îmi imaginez viaţa ca un joc puzzle si ei completează locurile libere din viaţa mea, îi dau farmec şi strălucire. Pe unii i-am pierdut din vina mea sau a lor însă m-am imbogăţit cunoscându-i. Am început să mă îmbogăţesc când mi-am deschis inima, când am început să iubesc, cînd am devenit vulnerabilă. Şi drept urmare ... am descoperit că e mai frumos decât de unul singur, e muuuuuuuuult mai plăcut să ai cu cine impărtăşi, să ai cu cine vorbi, să ai cu cine te bate (uneori), am început să mă schimb, să devin alt om, să mă şlefuiesc ... şi dacă astăzi sunt un alt om vreau să le mulţumesc.

-Cella

Stiai ca celulele isi absorb substantele nutritive prin peretele celular care e prevazut cu niste pori foarte mici? Insa moleculele de proteine sunt prea mari pentru a putea trece, ca restul substantelor, prin acei pori. Oamenii de stiinta nu-si pot explica modalitatea prin care trec... pentru o clipa vezi molecula de proteina in afara celulei dupa care, inexplicabil (ca un fel de teleportare) molecula apare in interiorul celulei.

Stiai ca daca creierul tau ar lucra la 100% din capacitate, plamanii nu ar putea furniza suficient oxigen creierului si ai muri sufocat?

Stiai ca lumina exista deja atunci cand stelele au aparut?

Stiai ca exista o serie de numere, numite Numerele lui Fibonacci, care, practic, este sistemul de numerotatie al naturii. Aceasta serie de numere apare pretutindeni: in modul in care sunt aranjate frunzele pe plante, conurile de brad, petalele florilor, fructul ananasului, inelele de pe trunchiurile palmierilor, cochilia Nautilus-ului. Toata lumea creata si tinuta in viata de Dumnezeu repeta: 1, 1, 2, 3, 5, 8, 13, 21, 34, 55, 89, 144, 233, 377, 610, 987, 1597, 2584, 4181, ...

Psalmul 86:10-11 Caci Tu esti mare, si faci minuni, numai Tu esti Dumnezeu. Invata-ma caile Tale, Doamne! Eu voi umbla in adevarul Tau. Fa-mi inima sa se teama de Numele Tau

p.s. Atunci cand te vei juca 'ma iubeste, nu ma iubeste' cu margaretele, tine cont ca margaretele de camp au intotdeauna 34 de petale :)

Poti sa fii fericit atunci cand totul iti merge prost? Poti sa crezi ca Dumnezeu e Domn chiar si atunci cand tu nu Il simti sau nu Il vezi in jurul tau? Chiar trece dragostea prin stomac? Ce va fi in tara asta ...? Cum sa mai fac rost de niste bani de paine?

Sunt intrebari cu care unii se lupta in fiecare zi iar raspunsul se afla asa da aproape de ei - Dumnezeu ne da uneori bucuria cu "lingurita" si greutatile cu "polonicul" ca sa simtim diferenta ... si ca sa schimbe ceva in noi. Cel care trece prin multe greutati se poate bucura de lucrurile marunte mult mai usor, pe cand cel care se vede pe sine ca fiind fericit sfarseste uneori realizand faptul ca nu este si ca nu a fost niciodata fericit.

Este de stiut ca cele mai mari fericiri vin, de obicei, in urma celor mai mari necazuri, esecuri, probleme... tocmai pentru a ne readuce pe linia de plutire, a nosrmalitati, pentru a ne da din nou motive pemtru a trai si pt a crede in Dumnezeu. Pentru unii viata este o povara si cred ca nu se vor obisnui niciodata cu ea pentru ca singurul mod in care o pot trai e luptandu-se sa isi faca "chef de viata".

Fericirea si Cheful de viata le da Dumnezeu celui care le cere si / sau celui care "rabda pana la sfarsit".

Daca astazi pentru tine e o zi in care cheful de viata si fericirea te-au parasit adu-ti aminte ca exista o persoana care poate sa ti le aduca inapoi, dar care asteapta ca tu sa Il rogi nu sa schimbe circumstantele in care te afli ci inma ta. Asa ca te incurajez sa ii ceri Lui putere si bucurie... si El promite celui ce va cere in Numele Fiului Sau ca Ii va da. Iar daca esti dintre cei care se bucura impreuna cu Domnul continua sa te bucuri si nu uita sa incurajezi pe cei de langa tine, si chiar mai mult - nu uita sa veghezi la tot ce ti se intampla si sa continui sa mergi pe calea Lui Dumnezeu.

-Claudia

Zilele trecute mi-a tot dat tarcoale un gand, dar neavand timp l-am lasat negandit. :) Ieri, insa, mi-am luat timp sa cuget, si as vrea sa impartasesc cu voi intrebarile care s-au nascut din cugetarea mea.

Ni se spune in Biblie ca Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a lasat Gloria Cereasca, s-a facut om, si a locuit printre noi. De-a lungul vietii Lui, predicile lui Iisus erau aproape tot timpul despre Imparatia lui Dumnezeu. Mi-am dat seama insa ca "s-a facut om" are o greutate mai mare decat am realizat eu pana acum. Iisus s-a expus de buna voie, unei vieti de durere, de ispitire, de frustrare si mai puneti voi pe lista toate "binecuvantarile" de a fii om. La toate s-a expus. A experimentat probabil greutatea cu care iti intorci ochii de la o femeie frumoasa, sau greutatea cu care spui stop, nu mai mananc, ce e peste este imbubibare, sau "multumesc, nu mai beau", mi-a fost suficient. Ma mir insa sa vad, ca in ciuda faptului ca era la fel de vulnerabil ca si noi, n-a evitat nici un loc "pacatos" - fariseilor le era ciuda ca se asocia cu "plebea societatii", cu "vamesii si cu pacatosii". Era numit un bautor si un mancacios. Ouch!

M-am gandit apoi la urmasii Lui. Crestinii care majoritatea, prin a deveni Crestin, inteleg o separare de lume, o renuntare la statutul de om si la o metamorfozare in acel "om nou dupa chipul lui Hristos". Nu neg transformarile care au loc in viata unui om dupa ce se intalneste cu Dumnezeu si cu Fiul Sau, dar neg utilitatea acestei separari de lume, pe care nici Iisus n-a dorit-o.

Ne place sa cantam ca suntem sarea pamantului, lumina in intuneric, dar daca noi evitam tot ceea ce e lumesc cum putem aduce o raza de lumina si speranta? Cui?

Credinciosul Crestin, este invatat ca "cei de afara" sunt pacatosi, ca noi am gasit lumina si ca noi suntem salvati. Si ni se dau multe, multe citate si incet, incet, suntem indoctrinati sa NU interactionam cu "lumea".

Ati auzit de tineri care nu se duc la banchetul de clasa a 12-a pentru ca sunt "sfatuiti" sa nu se intinze? Nu se duc la evenimente organizate de scoala, servici, sau alte organizatii profesionale pentru ca nu vor sa fie ispititi sau sa incurajeze ce fac ei acolo? Eu am auzit, am si trait si imi pare rau ca am avut aceasta perceptie.

Dar hai sa aducem si mai mult lumina inspre noi. Cand auzim de homosexuali strambam din nas, abia asteptam sa le putem zice cateva, sa le aducem aminte care este adevarul despre ei, sa aducem "foc si pucioasa" peste sodomiti. Nu ca as incuraja manifestarile homosexuale - si mie mi-e scarba doar la gandul ca aceste lucruri s-ar putea intampla. Dar ma intreb, cum se face ca in jurul lui Iisus, realmente roiau "vamesi si pacatosi", iar de noi se feresc? Cum se face ca noi am devenit sfinti si el era numit "mancacios si betiv"?

Sa se fii schimbat continutul predicilor? Sa se fii schimbat felul de raportare la om?

Oare nu cumva, suntem noi mai "sfinti" decat ar trebui?

-Dox

Ce faceti voi cand nu mai puteti? Cand ati ajuns la capatul puterilor, cand nimic nu mai are sens parca, cand se naruie lucrurile in jurul vostru, cand parca speranta se ascunde in nori... Cand dragostea se transforma in urlete, cand iubirea se transforma in ura, cand bucuria este inlocuita de lacrimi... Nu stiu cum va descurcati voi, dar Dumnezeul meu e singurul care stie cum sa ma aline, cum sa ma motiveze sa merg mai departe, cum sa ma ridice. Pentru ca nimic in afara de El nu conteaza, pentru ca daca nu mai am nimic, Il am pe El. Cand ma simt rusinata, cand simt ca nu merit sa dea cineva pe mine doi banuti... Dumnezeu e singurul care ma poate ridica. Cand simt ca o adiere de vant ma poate sparge in mii de bucati, pe care s-ar putea sa nu le regasesc niciodata pe pamantul asta, numai Dumnezeu ma poate tine laolalta... numai El ma poate restaura. Fie ca pentru cei care se zbat acum cu dureri care le ‘sfasie’ inima sau trupul, Dumnezeul nostru sa ii aline si sa ii ridice pentru ca mai au lucruri de terminat pe pamantul asta....

roze

Cu ceva vreme am auzit o autocaracterizare care suna cam aşa:

Sunt companionul tău permanent, sunt ajutorul tău cel mai potrivit sau cea mai grea povară, te voi împinge spre succes sau te voi face să dai greş; sunt în totalitate la dispoziţia ta. Jumătate din lucrurile pe care le faci mi le-ai putea încredinţa mie şi le-aş face repede şi corect, sunt uşor de manevrat, dar trebuie să fii ferm cu mine. Arată-mi exact cum vrei să fie îndeplinită o sarcină şi după câteva lecţii o voi împlini fără măcar să mi-o mai ceri. Sunt slujitorul tuturor oamenilor celebri, dar şi al tuturor rataţilor; în compania oamenilor mari am făcut lucruri extraordinare, iar când am fost în slujba celor care au greşit, am greşit în tot ce făceau. Lucrez cu precizia unui om de ştiinţă şi cu pasiunea unui patriot. Mă poţi folosi pentru a obţine profit sau pentru a ajunge falit. Pentru mine, oricum, n-are nici o importanţă. Ia-mă, antrenează-mă, fii hotărât cu mine şi-ţi voi aşterne lumea la picioare. Dacă vei fi, însă, indulgent cu mine, te voi distruge. Cine sunt eu? Numele meu este OBIŞNUINŢA!

Ei, cam aşa ni se prezintă OBIŞNUINŢA pe care o îndrăgim, o aplaudăm şi chiar o iubim. Însă cât de rău ne face ea, prea rar ne întrebăm, prea rar ne interesează. Dar azi, vreau să punem punct acestui „prea rar” pornind în căutarea a tot ceea ce înseamnă OBIŞNUINŢĂ!

Pentru mine calatoria pana la servici este ... fascinanta. Acum nu va inchipuiti ca merg la lucru cu limuzina. Nu, cu maxi-taxi, cu troleul sau cu autobuzul. Depinde ce vine mai repede.

La inceput mi se parea ingrozitor pana mi-am gasit ocupatie. Am inceput sa studiez fetele oamenilor. Unii sunt tristi (si e abia 7 dimineata), unii nici nu ridica ochii – parca le-ar fi frica sa vada alti oameni, mai sunt copii - care vorbesc tot timpul despre profesori, colegi si parinti, oameni grabiti, oameni care urasc, oameni care iubesc, oameni bolnavi.

Sunt oameni care nici macar nu te observa ca treci pe langa ei, oameni pe care nu-i mai impresioneaza nici rasaritul, nici un copil cu zambet larg ce gangureste in carucior sau ... acum pe sanie ...

Asa diferiti ne-a creat Dumnezeu insa ... uitam adesea sa ne bucuram de ceea ce ne-a lasat. Oare de ce?

Cella

Care ar fi lucrul pentru care ai fi gata sa mori? Caci doar acela e motivul suficient de puternic pentru care esti cu adevarat gata sa traiesti. Fii sincer(a)!!! De pierdut sau de castigat ai doar tu. ...un film despre a muri pentru o cauza.

Filmul se numeste "Viata lui David Gale" (The life of David Gale) si nici macar nu stiu de ce se numeste asa, caci doar moartea lui a impuns istoria ca un bold. Sau poate ca stiu... caci viata unui om se masoara in ceea ce lasa in urma dupa moartea sa.

O serie de esecuri, controlate parca de o minte manipulatoare, o prezenta nevazuta dar simtita, il aduce pe Gale in fata deciziei intre a trai fara rost sau a muri cu sens.

E justificata pedeapsa cu moartea? Pentru cine? In ce cazuri exceptionale?

Nu te grabi sa raspunzi; gandeste-te bine. Daca ai fi in celula asteptand, si totul nu ar fi decat o inscenare, s-ar putea sa te condamni pe tine, sarman nevinovat.

Un film inspirat din realitate.

Nu are rost sa postati raspunsuri la textul asta... mai bine mergeti sa vedeti filmul. oricum va fi mult mai dificil dupa aceea.