E dimineata. Privesc pe geam si vad marea... pare linistita... sunt cuprinsa de peisajul marin si o boare de racoare imi inunda trupul.

Deodata imi dau seama... ceva se intampla cu mine. Nu mai simt decat placerile trupului. Vad, aud, miros, gust si totusi nu simt nimic. Trupul se bucura de toate astea, dar sufletul e mort. Sunt inerta si inghetata. Inima imi bate ritmic dar eu respir aritmic. E ciudat.... s-a intamplat ceva... privesc pe peretele din dreapta mea: o icoana ! Ma apropii si o privesc atent. Iau aminte la fiecare amanunt, fiecare culoare, fiecare chip.... ah! Nu simt nimic. Sunt amortita... eu nu vad decat o pictura. De ce nu pot vedea dincolo de ea ? ‘’Icoana- fereastra spre Dumnezeu ‘’ am invatat in scoala generala... Atat de fals!

Privesc din nou marea si ma gandesc ca totul in jur are un praf de ipocrizie.... pana si marea. Pare atat de linistita si totusi... cate victime face! Ce fals suna... si cea mai gingasa floare are spini... ma intorc la icoana. Imi amintesc fiecare vorba a profesoarei de religie. Sunt atat de infantila... parca acum invat pentru prima data despre Dumnezeu. Si privesc si ma las prada imaginatiei... nu pot ! Nu simt nimic. A disparut credinta?
M-am schimbat eu? Sau s-a schimbat lumea?

Totul mi se pare fals. Tot ce era amar a fost presarat cu zahar si s-a indulcit... Privesc din alta lume. Nu traiesc pe aceeasi planeta cu voi ! Lasati-ma... caci eu nu simt nimica.

-antichrista